cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

B.

B.

marți, 24 aprilie 2018

Filacteriu

sau Testament,
cât de curând voi explica harta și conceptul umilei mele lucrări (obiectiv, timpul  e mizerabil) în contextul celebrării Anului Omagial al Marii Uniri/România 100 de ani






Noi 
Nichita Stănescu

Noi suntem seminţe şi pământul e al nostru,
ştim cel mai bine locul şi patima şi rostul,
ştim cel mai bine legea şi mersul înainte,
suntem după nevoie şi lacrimă şi dinte.




Nu cerem nimănuia nimic, însă oricine
dacă el vrea-l numim şi prieten şi vecine.
Aici şi pâinea, sarea, noi o avem la masă,
căci ne-am făcut-o singuri, zidindu-ne o casă.

Nu zicem rău de nimeni, stăpâni peste pământ
Noi suntem în picioare, sub noi străbunii sunt.
De-aceea poate-n libertate să lucească,
deasupra noastră, universala boltă albastră.



Roșu
Din Ardeal(,roșu vertical”) l-am ales pe Sfântul Martir Mărturisitor Atanasie Todoran, în profilul și jertfa lui mărturisitoare strângând toate generațiile de țărani români și de oameni de rând pașnici care au suferit și au fost prigoniți cumplit sub auspiciile imperiilor, dar și chipul simbol al rezistenței și năzuinței de a rămâne uniți în limbă, credință și simțire cu frații români de peste Carpați. Pământul Transilvaniei e udat cu  sânge de martiri, iar jertfele și suferințele lor sunt cele mai uluitoare. Moș Atanasie cum a rămas numit în balade și legende sau Sfântul Atanasie Todoran din Bichigiul Năsăudului reprezintă chipul bătrânului ajuns la venerabila vârstă de 104 ani care alege nu să moară natural, cruțându-și viața, ci să fie zdrobit, să îndure torturi greu de imaginat(oasele lui au fost făcute chiseliță sub roata generalului Bukov-se începrea de la vârful picioare spre partea superioară a trupului) ca în final, să i se taie capul și să-i fie atârnat zile de-a rândul spre înspăimântarea tuturor românilor doritori de eliberare și suveranitate. Odată cu el, pentru îngrozirea ardelenilor mai au fost chinuiți și omorâți prin spânzurare alți trei bravi țărani năsăudeni: Vasile din Telciu, Vasile din Mocod și Grigorie din Zagra. Pe locul numit ,,La Mocirlă”. Natura  și vegetația au fost întotdeauna martore, co-părtașe mute  atâtor suferinți.
 Rămâne ca un ecou peste veacuri replica celebră a lui Moș Atanasie rostită în fața morții  către cei obligați să asiste  supliciului: ,,Nu vă dați unirei!” Adică nu vă(mai) compromiteți. 
Nu puteam să reprezint bătrânețea ageră și lucidă a acestui brav erou român de rang social simplu care și-a păstrat demnă  Dreapta Credință,  contemporan unor preoți sau ierarhi trecuți la altă credință impusă  persuasiv(ce durere! ce trădare pentru țăranul simplu...) decât în formula iconografică caracteristică bătrânilor frumoși ai Pustiei.
Cinismul torturilor îndurate prin tragerea pe roată (vezi și tragerea pe roată a lui Horea și Cloșca) și atâtor alți martiri români anonimi/necunoscuți este mult mai cumplită ca metodă decât tragerea pe roată așa cum se făcea pe vremea mucenicilor precum Sf. Gheorghe sau Sf. M-că Ecaterina. Mi-a luat ceva timp ca să cercetez și să înțeleg diferența procesului acestei torturi ,,perfecționate”  pentru a genera o cât mai paroxistă suferință  și a prelungi agonia condamnaților, practicate de  austro-ungari...


Galben
Pentru Țara Românească am ales culoarea aurului(e lesne de înțeles de ce galbenul, chiar și din motive de rodire și de  belșug în vastele câmpii de sud), iar ca figură emblematică, un voievod fără pereche prin moștenirea ce ne-a lăsat-o și prin jertfa lui de-asemenea fără pereche în istorie. Există deocamdată trei voievozi sfinți în Sinaxarul românesc: Sf. Voievod Stefan cel Mare, Sf. Voievod Matei Basarab și Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu-singurul martir. Despre Sfântul Constantin Brâncoveanu sunt deja multe lucruri consemnate și luate la cunoștință. De aceea e inutil să  mai insist aici. Replica celebră  „Fiţi viteji, feţii mei! Am pierdut tot ce-am avut, măcar sufletele să ni le mântuim.”  rămâne un îndemn continuu de verticalitate esențială mântuirii.





Albastru
Din partea  credincioasei Moldove(albastru ,,văz-duh”) am găsit un singur ierarh mitropolit mucenic, Sf. Mitropolit Teodosie de la Brazi, originar din zona Vrancei. Deși un singur an a slujit ca mitropolit după plecarea forțată a Sf. Mitropolit Dosoftei în Polonia,  viața și istoria lui de după moarte care i-a scos în vileag sfințenia  este fabuloasă. Prigonit de voievod, apoi  ucis mișelește de către tătari în anul 1694 la Schitul de la Brazi, unde de altfel s-a retras și a rodit duhovnicește. N-a rezistat ca ierarh decât un an, pentru că n-a făcut compromisuri și a rămas vertical în fața unui domnitor mărunt, o figură voievodală decăzută în istorie care nu i-a păsat de popor și s-a dat cu tătarii punând biruri peste biruri, Dumitrașcu Cantacuzino. Replica  mustrătoare care arată verticalitatea ierarhului consemnată de cronicarul Neculce rămâne celebră:  ,,Ce sunt acestea Măria Ta, au, semeni lui Antihrist?” Aceste cuvinte l-au costat. Dar, au zidit un sfânt.
Cinstitele sale moaște se află acum în Biserica de la Schitul Mănăstirii Brazi.


Când ai puțin timp la dispoziție, nu e cazul să spun aici despre întregul proces prin care trece un panou de lemn până ajunge icoană, și un subiect cum e cel al unei scene din viața unui sfânt român sau a unuia care a trăit la un moment dat pe pământul Patriei și se bucură de cinstire în  Sinaxarul Ortodox Român, intri într-un blocaj, căci s-a pictat deja suficient și foarte bine.  Parcă o  scenă în plus manierizată stilistic, cu sfinți ca din glastră, nu e de ajuns. Trebuie să aibă un sens, nu o rupere de contex. Și, pentru că ne aflăm într-un decretat An Omagial dedicat Centenarului Marii Uniri  și al unității românești, când părem și suntem foarte dezbinați ca nație și popor și nu auzi decât injurii la adresa României aduse de propriii ,,fii” născuți pe pământul românesc, când toți se denigrează pe toți,  simți o durere, și durerea e adâncă. Ce sfânt poate fi mai exponențial, mai reprezentativ, când toți sunt atât de importanți? Când toți sunt  acum prietenii Domnului și mijlocitori fierbinți(căci doar ei ne mai rămân repere perpetue) pentru noi. Anul trecut am stat 23 de ore la coadă în mulțimea pestriță de oameni necăjiți din popor la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași și pot  spune că am trăit o experiență unică și greu de explicat în cuvinte. Un fel de urcuș pe Carmel. Sigur, acolo erau și șmecheri, și superficiali care intrau în față, și obraznici, de toate soiurile caracterelor omenești încât senzația de abandon și absurd devenea cu orele tot mai puternică. Era în fond chipul mutilat și trist al unei Românii  suferinde pe care știu că Hristos o prețuiește așa cum nu ne putem să ne imaginăm. Dar, cu tot absurdul, cearta și descurajarea, nimeni din preajma mea nu a renunțat, și nici eu. Ba am înțeles mai bine cum stau lucrurile, tainele unei comuniuni atunci când te oprești să mai judeci. Să practici exercițiul înțelegerii.  Sub oblăduirea Sfintei Parascheva, uniți din toate părțile țării, unii mai disperați ca alții, simțeam o putere de sta, de a ne suporta așa cum suntem și de a duce lucrul până la capăt. N-am să uit niciodată familia modestă de români lipoveni veniți din stufurile Tulcei dinaintea  mea, de mămăițele simple și bătrâne care se strecurau prin mulțime,  de bolnavii care-și cereau în taină tămăduirea sau de nedreptățiții sau păgubiții veacului care cereau ajutorul și nădejdea pentru vreo anume îndreptare. Acolo, cred, fără patetism, era marea unire a acestui neam, căci Cuvioasa singură ne ținea/ne întărea. Iar Sfânta Parascheva... mi-a oferit mai mult decât i-am cerut. Ajutorul ei în cele ce au urmat în viața mamei mele(motivul meu principal) a fost de nedezmințit.
  Mi-e foarte clar că sfinții și Biserica Netrecătoare ne dau prilejul de a fi încă un neam care vorbește aceeași limbă și o țară unită; nu politicienii, nu pozițiile sociale prin deciziile luate, nu altceva. Nici măcar arta și cultura singure. Nu poți fi un cosmopolit în sensul bun al termenului dacă nu-ți însușești identitatea ta de neam. Ar fi o tindere spre lumea de ics-name-uri.
De aceea..., 
ca sinteză, am ales sfinții născuți pe pământ românesc din cele trei Principate importante, reprezentativi pentru toate clasele sociale de la opincă la vlădică și voievozi ce și-au dat viața  pentru Crez, neam, limbă și dragostea de țară cu implicita năzuință de unire cu frații români de-o parte și cealaltă a munților Carpați. Altarele Bisericii se zidesc pe jertfa martirilor și mucenicilor, Pământul unit al țării dăinuie tot pe jertfă și sângele vărsat pentru apărarea lui și integritatea lui.  


Trei istorii ce converg  și au un numitor comun: jertfirea propriei vieți. Trei istorii personale, drame și tragedii care iradiază lumina dăinuirii întru Ființă. Trei bravi eroi martiri care solidarizează,  devin repere și embleme  pentru atâtea alte generații de martiri și mucenici de peste veacuri: Sf. Mc. Atanasie de la Bichigiu(Transilvania), Sf. Voievod Martir Constantin Brâncoveanu(Țara Românească), Sf. Ier. Mc. Teodosie de la Brazi(Moldova). În jertfele lor se strâng și se unesc toate jertfele românilor deodată. Cu toată smerenia mea, așa consider.
Pe sângele martirilor se temeiluiește toată unitatea țării, exact cum în Sfintele Antimise se pun părticele din moștele martirilor și doar pe aceste antimise se săvârșește Jertfa Cea  Fără de Sânge a Mântuitorului(Sfânta Liturghie), tot așa pe sângele mucenicilor credinței de pe întreg teritoriu românesc s-a putut săvârși jertfa sângeroasă a ostașilor români din toate timpurile căzuți pentru libertate și întregirea Neamului Românesc. Vii ne veghează sufletele lor!
Precum îngerii strâng sulul timpului la sfârșitul veacurilor(vezi Voroneț), astfel cei trei martiri sfinți desfac filacteriul, chipul țării ca o mahramă în lungul șir de sute de ani de tăcere și obidă, în rodul și rodirea Marii Uniri- ca dar al lui Dumnezeu. Pergament și Testament ce indică o cale de trezvie pentru generațiile succesoare. 
Valoarea jertfei  Sfinților Martiri Români  cheamă, rodesc și pecetluiesc(măcar pentru o vreme, să dea Dumnezeu cât mai lungă dar depinde și de consecvența, respectul, trezvia și nevoința noastră) vremurile de pace.



Martiriul Sfinților Năsăudeni: Sf. Mc. Atanasie Todoran din Bichigiu,
Sf. Mc.Vasile din Telciu, Sf. Mc. Grigorie din Zagra si Sf. Mc.Vasile din Mocod



icoană Corin

luni, 23 aprilie 2018

Schiller - Sonne


Superbe versuri...

Der Morgen erwacht
In deinem Sonnenschein
Du führst mich nach Haus'
An Bergen und Tälern
Und Städten vorbei

Die Sterne vergehen
Und fallen mit dir
Aus dem Mantel der Nacht
Es tut gut dich zu spüren
Und bei dir zu sein
An diesem schönen Tag

Sag, kannst du mich sehen?
Du bist mein Zuhaus'
Ich kann dich spüren
Bei dir bin ich geborgen
Nur du wärmst mich auf

Du bist mein Licht im weiten Ozean
Der Stern, der mich führt
Du bist die Sonne, die mir ein Lächeln schenkt
Das Licht, das mich berührt
Du bist die Sonne
Du bist die Heimat
Du bist die Sonne

vineri, 13 aprilie 2018

Fr. Nikodimos Kabarnos - Kyrie Eleison


,,Drum fără Emaus: ,,Vai! Ziua este spre sfârșit și se lasă umbrele serii”(Ieremia 6, 4) și se pare că nimeni nu mai zice:,,Doamne, rămâi cu noi că este spre seară și s-a plecat ziua”(Luca 24, 29). Drum fără Emaus înseamnă drumul vieții fără Hristos  și ,,fără de Dumnezeu în lume”(Efes. 2, 12); drumul inimii împietrite care nu arde la auzul  cuvintelor Domnului; care nu duce la Cină;  viața fără rugăciune și fără biserică;  bibliotecă fără Evanghelie; perete fără icoană;  casă fără cruce;  săptămâni fără Duminici; genunchiul ce nu se pleacă la rugăciune; degete ce nu se împreunează sub semnul sfintei cruci.”

,,Rugăciunea  avvei Arsenie din ,,seara sâmbetelor”(Avva Arsenie  30)- seară de Emaus în pustia egipteană- va fi cuprins cu  iubire nesfârșită și umilință negrăită pe părinții și frații din pustie, pe locuitorii Egiptului și ai Alexandriei, pe cetățenii Imperiului roman și pe toți membrii Bisericii creștine.  Rugăciunea de toată noaptea dintre asfințitul  unei sâmbete și răsăritul unei Duminici are o dimensiune cosmică, reprezentând cumpăna dintre Vechiul și Noul Testament, dintre moarte și înviere, dintre lumea aceasta și cea care va să vină. Răsăritul de soare pe care îl aștepta avva Arsenie este, în sens mistic, Hristos-,,Soarele dreptății”(Maleahi 3, 20), ,,Steaua care strălucește dimineața”(Apoc. 22, 16) și Luceafărul care răsare în inimile noastre (cf. II Petru 1, 19). Rugându-ne și noi după putință în noaptea vieții noastre, să așteptăm ca  Soarele să răsară înaintea noastră, în zorii unui alt nivel de existență. ,,Și așa vom ședea...” ”

,,Rugăciunea  avvei Arsenie învăluit în foc  este o dovadă că sfinții sunt integrați în  Liturghia cosmică, pe care o susțin cu  rugăciunile lor, prin Duhul Sfânt. Rugăciunea de toată noaptea, de la apusul până la răsăritul soarelui, vrea să însemne  că noaptea vieții noastre  este străluminată doar de rugăciunile sfinților pentru noi păcătoșii.”

,,Viețuim în Babilonul lumii, dar ne bucurăm totuși de Ierusalimul Bisericii și contemplăm harfele cerului atârnate în sălciile de pe malurile râului pământului.  Pendulăm între Templul din Ierusalim  și cuptorul arzător din Babilon,  între cântările Sionului și satrapii lui Darius.”

,,Scăparea oricărui ,,exilat”  este rugăciunea făcută înaintea ferestrei  deschise spre Ierusalimul cel de sus(cf. Daniel 6, 11) După  exemplul Profetului Daniel  să avem în suflet de-a pururi curată, întreagă și deschisă ,,fereastra”  duhului înspre Biserică, Evanghelie și Împărăția Cerurilor.”


,,La fereastra deschisă spre Ierusalim a casei Proorocului Daniel din Babilon descoperim  una dintre cele mai frumoase ,,flori” duhovnicești din Sfânta Scriptură, mai presus decât toate grădinile suspendate ale celebrei cetăți.  ,,Fereastra deschisă” va fi fost  singura mângâiere, bucurie și speranță a proorocului aflat în robie. Câte rugăciuni de foc  nu va fi înălțat  în fața ferestrei  deschise și câte raze de soare  nu se vor fi oglindit în lacrimile lui?!... Acolo va fi stat de vorbă cu Dumnezeul părinților săi, rugându-se pentru sine și pentru neamul său,  acolo va fi primit tâlcuirea viselor  de nedezlegat și a cuvintelor de  neînțeles, precum și revelațiile sale, pe acolo va fi trecut  mai întâi îngerul Domnului  trimis din cer ca să astupe gurile leilor din groapă.”

,,Peste oricine este aruncat  în focul din ,,cuptorul aprins al Babilonului ”  Dumnezeu trimite roua Sa cerească, prin îngerul Său, care stinge focul. (cf.  Cânt. celor trei tineri 1,26)”

Filocalice/+Daniil Arhiereul/Hățăgel/2018

luni, 9 aprilie 2018

Învierea Domnului/ 2018

Foto: Benedict Both

Lumina Sfântă