cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
La Nea Makri/ foto Ilinca Negreanu

joi, 30 septembrie 2010

1 octombrie- Acoperămîntul Maicii Domnului

Sărbătoarea Acoperămîntului Maicii Domnului de pe 1 octombrie este un praznic mai puțin cunoscut și cinstit de noi românii deși, ca moștenitori ai Bizanțului cum ne socotim și iubitori de neam, ar trebui să nu-l trecem cu vederea atît de ușor. Am spus iubitor de neam aducînd aminte că după tradiție Biserica Vlahernelor a fost ridicată de populația vlahă din sudul Traciei. Este un praznic mare al Ortodoxiei pentru că cinstirea Maicii Domnului și a icoanelor sale făcătoare de minuni au avut și au o mare trecere în lumea Răsăritului.

La începutul sec. al VII-lea în timpul asedierii Constantinopolului, icoana Maicii Domnului din Vlaherne a fost fără nici cea mai mică îndoială izbăvitoarea și despresurătoarea marelui oraș bizantin din strînsoarea vrăjmașilor. În noaptea de după victorie, vineri noaptea, tot orașul s-a adunat la Biserica Vlahernelor să mulțumească Maicii lui Dumnezeu. Atunci s-a rostit pentru prima oară Acatistul Bunei Vestiri. S-a păstrat obiceiul cca 800 de ani în această biserică pînă la Căderea Constantinopolului, ca săptămînal vineri seara, în frunte cu patriarhul și împăratul cu toată familia sa să participe la privegherea de toată noaptea în cinstea Maicii Domnului, protectoarea orașului. În fiecare dintre aceste vineri se întîmpla o minune timp de sute de ani. Icoana acoperită cu o perdea toată săptămîna se dezvelea singură în timpul privegherii, ca mai apoi după slujbele de duminică se reașeza singură acoperind chipul Maicii Domnului.

Se socotește de către mulți cercetători în Bizantinologie că această Biserică poartă numele de Biserica din Vlaherne sau a Vlahernelor pentru că ar fi fost construită de către și spre folosul ciobanilor vlahi care ajungeau cu turmele pînă sub zidurile Constantinopolului. De aceea biserica a fost construită în afara zidurilor marii cetăți, mult mai tîrziu fiind cuprinsă între zidurile orașului(icoana Maicii Domnului de la ziduri era socotită ocrotitoarea marii cețăți a Constantinopolului).

La sfîrșitul sec al XIV-lea în ajunul marilor discuții unioniste între Ortodoxie și Catolicism, compromis prin care împărații bizantini sperau că pot salva cetatea Constantinopolului din fața marelui val turc cotropitor, se spune că odată, a intrat în Biserica din Vlaherne un porumbel care a răsturnat niște sfeșnice cu lumînări aprinse peste draperii și a luat foc întreaga biserică. Odată cu ea, a pierit și celebra icoană. Întîmplarea a fost profetică pentru că după cîteva zeci de ani cetatea Constantinopolului și întregul Împeriu Bizantin a căzut pentru totdeauna.

Este atît de complexă importanța, subtilitatea și frumusețea acestui praznic prin taina lui și ascunde o istorie atît de lungă a credinței încît este greu de schițat în cîteva cuvinte ceea ce însemnează el pentru credința ortodoxă. El cuprinde în sine toată nădejdea și evlavia pe care o punem în/spre Maica Dumnezeului nostru, grabnica ajutătoare a noastră care pune genunchiul și plînge pentru noi înaintea Fiului Său.

Informații foarte utile legate de Acoperămîntul Maicii Domnului din Vlaherne găsiți la :http://www.crestinortodox.ro/biserica-lume/biserica-vlaherne-67747.html

miercuri, 29 septembrie 2010

Prima conferință a Ascorului Cluj din noul an universitar

A.S.C.O.R Filiala Cluj Napoca deschide anul universitar 2010-2011 cu o conferință despre iconografie în Ortodoxie, avîndu-l ca invitat pe Palamidis Iannis, ucenicul unui mare maestru grec Photios Kontoglou. Conferința intempestivă se datorează vizitei unui grup de prieteni din parohia Părintelui adormit anul acesta întru Domnul Marcu Manolis din Atena, una dintre cele mai bine organizate parohii grecești, cu o bogată activitate misionară atît în Grecia cît și în afara ei. Conferința va avea loc mîine-joi-30 septembrie, în sala de la demisolul Bisericii Studenților din Complexul Studențesc Hașdeu, nr. 45, Cluj Napoca. Ora 16 a fost stabilită de invitat.Va fi prezent și Prea Sfințitul Vasile Someșanul precum și obștea maicilor de la Mănăstirea Salva.
Vă așteptăm cu drag.

Călugărul și copiii -film documentar












Da! Am văzut acest documentar. A fost un prilej de bucurie pentru mine să-l revăd în acest film și pe părintele monah Cleopa pe care l-am cunoscut atît eu dar mai ales soțul meu(pr. Ciprian) cînd era student la stomatologie în Cluj Napoca. Teodor sau Todor a devenit părintele Cleopa în urmă cu cîțiva ani, la Bănceni. Acum am înțeles mai bine de ce student fiind, cu vorbă puțină dar luminos la privire, foarte priceput și competent(ne-a lucrat dantura la toți din biserică în perioadele de practică din acea vreme) a terminat facultatea și a ales să stea lîngă acest părinte stareț exemplar Mihail Jar.A plecat spre mănăstire așa de discret și de frumos încît ne-a surprins într-un mod demn să ne smerim întru toate ale noastre. În taina călugăriei spre care a fost- în inima lui- chemat de Dumnezeu, a avut un rol deosebit părintele stareț.Văzînd filmul, am înțeles mai bine de ce. Mă urmărește felul de a fi al acestui părinte iubitor de copii, de oameni, de Dumnezeu. Mergeam pe străzile pline de forfotă ale orașului și căutam atent în chipurile de oameni acel ceva ce l-am văzut la el. Îi vedeam pe toți cu sacoșele, adînciți în problemele personale ori stînd la taclale pe la cafenele și mi-l imaginam pe dînsul ce ar putea face în acel timp, la nevoința lui de toată vremea.Mă gîndeam la mine, la multele mele neputințe...
Părintele Mihail Jar, un om cu limită fragilă firească a trupului-vezi cele trei grave probleme miocardice-arde precum o lumînare la două capete. Mai poate oare să se cruțe pe sine cînd și-a asumat o așa dulce povară pe umerii săi?Să se cruțe pe sine când atâția copii  așteaptă atîta nădejde de dragoste în el?Mi-aduc aminte de cuvintele Părintelui Rafail Noica aflat intr-un dialog cu niște monahi athoniți ce spunea că nevoința firească a creștinului este să se micșoreze pe sine mereu, fiindcă asta este starea firească lui Dumnezeu.Că Dumnezeu nu este o ,,stare” înaltă, ci o stare smerită, Care se smerește și chiar ajunge să se înjoseacă în fața celuilalt. Dragostea nu se înalță asupra celui iubit ci se pune mai prejos. Dragostea nu se mărește ci se micșorează așa cum ajunge să micșoreze de drag și de alint tot ce este iubit. De aceea Ioan devine Ionel sau Ionică și Maria- Mărioara. Căci dragostea locuiește în tot ce este mic.Planul acesta psihic denotă o oglindire a unei dimensiuni duhovnicești sănătoase. Această putere a micșorării întru dragoste am văzut-o la acest Părinte(chiar părinte...).Și a insuflat-o nu numai fraților călugări ci comunității sătești, copiilor, tuturor celor strânși în jurul Sfîntului Potir, a Sfintelor Taine,  care  unesc într-un cuget și o inimă acea obște și acei copii-mulțime de firi diferite, moșteniri genetice diverse, caractere diferite, tensiuni, eventuale conflicte, lipsuri etc.- și le dă puterea împreună viețuirii.

Da,iată, Dumnezeu nu iubește platonic omul!
Ci  în cele mai banale amănunte.
Doamne-ajută!Mulțumesc.







marți, 28 septembrie 2010

Părintele Arsenie, cuvinte


Cuvîntul a ajuns vorbă; vorba, vorbe...vorbele, slăbiciune; slăbiciunea patimă...

Cine vorbește mult ajunge de nu mai are nici o autoritate în cuvîntul lui. Pe vorbele lui nu mai dă nimeni nimic.

Om de cuvînt e numai acela care vorbește puțin și împlinește cu fapta ceea ce zice. Un atare om are autoritate. Autoritatea vine de la cuvîntul autor. Deci poate avea autoritate un om ale cărui fapte sunt în raport invers proporțional cu cuvîntul său?

Altă latură: Iisus e numit de Sfîntul Ioan Teologul ,,Cuvîntul lui Dumnezeu”, prin care a făcut lumea. Deci aci avem un ,,Cuvînt” puternic, capabil să facă tot ce voiește, din nimic.

Cuvintele noastre sunt departe de această putere. Cuvintele noastre nu pot crea universul, ci doar mici cocioabe și fapte foarte neînsemnate.Sunt însă o mulțime de oameni care nu pot face niciodată nimic cu vorbele lor. Alții fac numai lucruri negative cu vorbele lor, numai strică ce au făcut alții.

Cuvîntul are o taină:

Ia din energia sufletului și se formulează, ia o direcție, încotro e trimis și caută să se realizeze în faptă. Cuvîntul odată spus, pe baza acestei energii, împrumutate din sufletul celui ce l-a spus nu se mărginește numai la fapta împlinită, ci trăiește, pe baza obîrșiei sale spirituale, pînă la Judecata din urmă, care vine alături de omul care l-a spus și i se face apărător sau acuzator..E ușor de înțeles că biblioteci întregi de cuvinte ale noastre au să aștepte la judecată.

Deci cu cît vorbim mai mult și multe, cu atît ne păgubim de energia sufletească și ne scade curajul, entuziasmul-necesare pentru fapte mai alese decît bibliotecile de vorbe.

Așadar nu-ți risipi sufletul cu vorbele, chiar bune să fie. Aceasta e o constatare străveche; dovadă școlile antice în care, pentru a intra, se cerea proba tăcerii 3 ani. Așa cine dovedește că are stăpînire de sine și e om de nădejde în lupte sufletești mai grele. Tăcerea a ridicat sufletul la valori sufletești mai mari decît l-au putut ridica vorbele.

La un cuvînt ,,aruncat” de farisei lui Iisus, că ,,fericiți vor fi cei ce vor cina în Împărăția lui Dumnezeu”-Iisus le răspunde cu pilda celor chemați la Cină și din motive ,,diferite s-au scuzat că nu pot veni”.-De fapt toți erau nesinceri-căci care om cumpără moșie fără să o vadă, sau boi fără să-i încerce sau se-nsoară fără să vadă cu cine se-nsoară.

Iisus a venit să arate precis scopul vieții acesteia. Toți vor să fie fericiți deținînd moșii, alții trăind în plăceri.

- Plăcerea nu-i fericire.

Fericirea e de natură spirituală, de natura sfințeniei-adică o viețuire în armonie cu semenii și cu Dumnezeu. Aceștia vin la chemarea Domnului, la Cină-la Sfînta Împărtășire cu Trupul și Sîngele Domnului, se împărtășesc cu toată învățătura Sa, care aduce Duh Sfînt în suflet, luminează lumea noastră de la Botez și trăim adevărata fericire.

Cei prinși de plăceri nu-s capabili de fericire. Aceasta mereu fuge de ei, pentru că n-o caută unde este ci, unde nu este.(...)


text extras din vol. ,,Părintele Arsenie- ,,Omul îmbrăcat în haină de in” și ,, Îngerul cu cădelnița de aur”, Ed. Charisma, Sinaia, 2008, pg. 414-416.


Sfantul Ardealului - Parintele Arsenie Boca from VALENTIN on Vimeo.


joi, 23 septembrie 2010

Părintele Arsenie despre calea mîntuirii omului

Extra Ecclesiam nulla salus -În afara Bisericii nu există mîntuire(Sf. Ciprian de Cartagina)

Calea mântuirii*

Din apele diavolului cu care îneacă lumea, nu este scăpare, decât în corabia mântuirii:Biserica lui Hristos și lucrarea ei în oameni. Se zbat oamenii în apele amare ale diavolului, și totuși lucru de neînțeles: unii nu vor să întindă mîna să scape: scuipă mîna ce li se întinde ca să-i scape.

Cei ce primesc să intre în corabie-Biserica- și să primească veșmîntul ei, vor fi chemați la nunta Fiului de Împărat și scriși în Cartea Vieții.

După cum cineva nu se poate izbăvi de valuri sau să iasă dintr-o mlaștină, numai prin puterile sale, așa nici din gloata de păcate nu vei putea să ieși singur, de nu-ți va da cineva o mînă. E Mîna Sfîntă a lui Hristos, care a scos pe Petru din valuri. De la tine atîta cere, să vrei și tu ce vrea Dumnezeu.

Hristos, Fiul lui Dumnezeu, prin Biserica Sa, nu numai o mînă îți întinde:Brațele părintești ți le întinde-măcar de-ai fi păcătos ca un drac-căci de vei vrea și tu, mai alb ca zăpada te va face(Psalmul 50, 8).

Mîntuirea pentru tine, abia în Biserică începe. Intrarea în Biserică e începătura mîntuirii. Calea mîntuirii de-aci începe; din Biserica luptătoare și ține pînă ajungi în Biserica triumfătoare-cale în care înveți să desfaci dragostea ta de lumea asta- căci noi nu suntem pentru lumea asta, ci numai străini și călători pe-aici, spre cercarea cumințeniei noastre încotro înclină cumpăna. Noi suntem de obîrșie divină. De la Dumnezeu am ieșit și iarăși la Dumnezeu cătăm să ne întoarcem(Ioan 13, 3).

Unii în vremea întoarcerii mai văd pe cale, la dreapta, ori la stînga, ba o muiere, ba o avere, aur sau mărire și mai zăbovesc pe lîngă cale și se poate să vie noaptea și le-a trecut vremea și nu mai află calea și așa i-a cuprins întunericul.

Cine și-a aflat rostul și își știe obîrșia să nu mai caute nici la dreapta, nici la stînga.

Calea mîntuirii, e de pe pămînt la cer.

Prin urmare, ce e mîntuirea? Fapta milostivirii lui Dumnezeu, prin care ne scoate din apele diavolului dacă vrem și ne ostenim și noi. Fără să vrem și noi, cu sila nu ne mîntuiește nimeni.

Numai pe calea mîntuirii venim întru bună cunoștiință de noi înșine cu Dumnezeu, Tatăl nostru, la Care ostenim să ne întoarcem. Pe cale, avem lumina lui Hristos, Fiul Tatălui, prin Care s-a făcut tot ce s-a făcut: și mîntuirea noastră.

Piedicile ce le întîlnim: 1) lumea; 2) trupul; 3)diavolul;

Le biruim cu: 1) răbdarea, iertarea, rugăciunea; 2) foamea, osteneala, lepădarea de sine; 3) rugăciunea, crucea, smerenia;

,,Temeiul mîntuirii este aproapele”.

Diavolul dă sfatul învrăjbirii cu de-aproapele; diavolul silește pe oameni să i se dea lui unii pe alții.

Pe calea mîntuirii nu poți merge singur: Ascultarea.

*Din vol.: ”Părintele Arsenie- ,,Omul îmbrăcat în haină de in” și ,, Îngerul cu cădelnița de aur”, Ed. Charisma, Sinaia, 2008, pg.193-195.

miercuri, 22 septembrie 2010

100 de ani de la nașterea Părintelui Arsenie Boca


Pe 29 septembrie anul acesta se împlinesc 100 de ani de la nașterea marelui duhovnic și sfînt al neamului românesc-Părintele Arsenie Boca. Părintele Arsenie a străbătut miezul veacului XX, ca un martor mărturisitor și ca un martir în vremea grelei prigoane comuniste, atee. Așa cum mama Părintelui a visat cînd era însărcinată și îl purta în pîntece pe dînsul, că purta în pîntecele său soarele și luna, așa avea să-i fie viața pămîntească, cei 79 de ani. Primii 38 de ani, pînă în anul 1948, cînd a plecat de la Mănăstirea Sîmbăta de Sus unde era stareț, iar jugul ateu nu strînsese încă de tot grumazul țării, au fost ani strălucitori, de mărturisire și de revigorare a vieții duhovnicești românești. Următorii 41 de ani, pînă în anul adormirii Sale-1989, au urmat anii de umbră, cînd a fost urmărit, închis de mai multe ori, persecutat, nu a putut predica, nu a putut sluji, liturghisi, dar, prin rugăciunea lui de foc, prin mărturisirea Adevărului (în taină sau prin simpla Sa prezență) și prin pictura catehetică, a strălucit în acest întuneric al necredinței care învăluia țara, precum lumina lunii.

Redau mai jos, spre amintire și spre folos sufletesc, un excepțional cuvînt al ucenicului său de suflet- actualul Episcop Locțiitor al Daciei Felix(Banatul sârbesc) Daniil Stoenescu, apărut în vol. ”Părintele Arsenie- ,,Omul îmbrăcat în haină de in” și ,, Îngerul cu cădelnița de aur”, Ed. Charisma, Sinaia, 2008, pg. 43-44.



Părintele Daniil Stoenescu, Episcopul ortodox al românilor din Banatul sârbesc

În zilele Părintelui Arsenie, în România...”

,,Și le-a zis: Adevărat zic vouă că nici un prooroc nu este bine primit în patria sa. Și adevărat vă spun că multe văduve erau în zilele lui Ilie, în Israel, cînd s-a închis cerul trei ani și șase luni, încît a fost foamete mare peste tot pămîntul. Și la nici una din ele n-a fost trimis Ilie, decît la Serapta Sidonului, la o femeie văduvă. Și mulți leproși erau în Israel în zilele proorocului Elisei, dar nici unul dintre ei nu s-a curățat, decît Neeman Sirianul”(Luca 4, 24-27). După cum Mîntuitorul Iisus Hristos a definit vremea și timpul în care au trăit sfinții prooroci Ilie și Elisei în Israel, ca fiind ,,în zilele lui Ilie” și ,,în zilele proorocului Elisei”, cînd cerul, din pricina leproșilor idolatrii s-a încuiat vreme de trei ani și șase luni, iar prin rugăciunea proorocului de foc s-a deschis deasupra apelor Iordanului, ca sa-l vindece de lepră pe generalul sirian și după cum în aceeași Evanghelie Mîntuitorul se referă la vremea potopului cu apă și a pedepsirii Sodomei și Gomorei, folosind expresiile ,,în zilele lui Noe” și ,,în zilele lui Lot”(Luca 17, 26 și 28), tot așa credem și noi că s-ar putea și am putea defini veacul al XX-lea românesc, ca fiind și purtînd numele ,,în zilele Părintelui Arsenie în România”. Afirmăm și susținem aceasta pentru că sfinții sunt cei care marchează și punctează veacul în care trăiesc, se nevoiesc, propovăduiesc și, nu de puține ori pătimesc. Prin sfinți, Dumnezeu pecetluiește vremurile și veacurile, pentru că ei nu se ridică doar deasupra mulțimilor ci înalță vremea vieții lor spre zarea veșniciei, coborînd eternitatea nesfîrșită a lui Dumnezeu în potirul timpului, spre împărtășirea contemporanilor din roadele sfințeniei și spre mărturie generațiilor viitoare.

Neîndoielnic și Părintele Arsenie și-a pecetluit timpul și veacul, de aceea nu întîmplător poetul și filosoful Lucian Blaga i s-a adresat la sfîrșitul anilor 40 cu prilejul unei întîlniri la Cluj:”Fericit ești Părinte Arsenie că ai ajuns un mit!” La care Părintele, după cum însuși mi-a mărturisit-o personal, a replicat: ”Maestre, căciula aceasta eu nu o port.”La care filosoful, la întîlnirea cu omul lui Dumnezeu, a conchis:” Ba, ai s-o porți, căci poporul are nevoie de așa ceva!”

,,În zilele Părintelui Arsenie, în România” domnea duhul lui Ahab și al Izabelei și în vîltoarea vremurilor vedem cum ia proporții cultul idolului vițelului de aur de astăzi. ,,În zilele acelea cuvîntul Domnului era rar și nici vedeniile nu erau dese”(I Regi 3,1), după cum ne descrie Sfînta și dumnezeiasca Scriptură vremea de dinaintea chemării minunate de către Dumnezeu a profetului Samuel la apostolat în taina Miezonopticii din cortul sfânt. ,,În zilele Părintelui Arsenie, în România” ,,omul cel înțelept va tăcea că este vreme rea”(Amos 5, 13)-Părintelui nu i s-a mai îngăduit să liturghisească și să predice-deși era foamete pe pămîntul țării, dar ,,Nu foamete de pâine și nu sete de apă, ci de auzit cuvintele Domnului”(Amos 8, 11). Dar Părintele Arsenie propovăduia tăcând și pictând, pentru că ,,ceea ce ești, vorbește mai tare decît ceea ce spui”(însemnare a Părintelui la sfîrșitul Bibliei sfinției Sale).

Pentru aceea, cei ce l-am întâlnit, cunoscut și am simțit puterea cuvântului, tăria harului și minunea darului sfinției Sale nu putem să nu ne aducem mereu aminte de cuvintele Domnului spuse către ucenicii Săi:,,Veni-vor zile când veți dori să vedeți una din zilele Fiului Omului, și nu veți vedea.”(Luca 17, 22)

,,

Una din zilele Fiului Omului

este cu siguranță ,,una a Sâmbetelor” sau Ziua Învierii în care se luminează popoarele. Din multele sau puținele ,,zile ale Părintelui Arsenie”, în care am fost învredniciți a-l vedea sau auzi, zile de care ne este un dor mistuitor, ne-a mai rămas una singură, în care se recapitulează și se adună toate și pe care o repetăm an de an -28 noiembrie, ziua pomenirii sfinției Sale, în care, de fiecare dată, dorim fie a întoarce timpul înapoi, fie a-l grăbi spre întîlnirea cu Hristos și sfinții Săi, după cuvîntul Scripturii: ,,Și a zis(Iezechia) către Isaia: ”Care este semnul că Domnul mă va vindeca și că mă voi duce a treia zi în templul Domnului?” Iar Isaia a zis: ”Iată semn de la Domnul că-și va împlini Domnul cuvîntul pe care L-a rostit: Vrei să treacă umbra la ceasul de soare cu zece trepte înainte sau să dea cu zece trepte înapoi?” Iezechia a zis: ”E ușor ca umbra să se miște cu zece trepte înainte. Nu, ci să dea umbra cu zece trepte înapo

i.” Și a strigat Isaia proorocul către Domnul și s-a dat înapoi cu zece trepte.”( IV Regi 20, 8-11

)


Mormîntul Părintelui Arsenie Boca, 2010

vineri, 17 septembrie 2010

O convertire la Ortodoxie mult așteptată: Părintele Gabriel Bunge

Padre Gabriel Bunge

Una dintre veștile cele mai frumoase ale sfârșitului verii acestui an a fost aceea că pe 27 august la Moscova, în ziua prăznuirii Adormirii Maicii Domnului pe stil vechi, a trecut la Ortodoxie vestitul teolog și călugăr catolic Gabriel Bunge. De mult inima lui era atrasă de credința creștin-răsăriteană. A scris și au apărut în limba română multe cărți de inspirate și explicative ale operei Părintelui Evagrie Ponticul, un mare părinte al Răsăritului, de iconografia Sf. Treimi, despre ascetică la părinții Pustiei Egiptului etc. Toate aceste cărți mărturiseau deja o concepție ortodoxă, o cunoaștere aprofundată și bine întemeiată a învățăturii ortodoxe. De multe ori l-am simțit mai ortodox în gândire și trăire decît pe mulți dintre teologii noștri. Ne cunoaștem prin intermediul unui părinte român ce slujește la Lugano și s-a atașat de Preacuvioșia sa(iată a sosit momentul să-i pot spune cu inima largă așa...) Nu i-a fost ușor să ia hotărărea trecerii la Ortodoxie, fiind un elev eminent și iubit al actualului papă Benedict al XVI-lea cu care a întreținut pînă în prezent o bogată corespondență. De fapt, corespondențe active avea cu mai toți marii teologi catolici.Știu însă că a așteptat cu răbdare momentul convertirii, să vină, așa, ca de sine, firesc. Îndrăznesc să spun că trecerea la Ortodoxie a Părintelui Gabriel cîntărește mai mult decît convertirea a sute de oameni simpli, obișnuiți. Am avut ocazia și cinstea să îmi ceară să-i pictez în cîteva rînduri icoane. Am făcut-o cu multă smerenie știindu-l un rafinat și pretențios cunoscător de iconologie și iconografie. Știam că și dînsul pictează. Biserica Studențească din Cluj Napoca îi datorează mult acestui părinte, care, necunoscăndu-ne personal ci prin intermediul prietenului nostru, părintele Mihai Meseșan, a donat pentru construcția bisericii peste 10 mii de euro și vreo 4000 de franci elvețieni, știind greutatea construirii unei biserici misionare, fără parohie. Acest ajutor a trebuit de multe ori să-l trecem sub tăcere pentru a nu stîrni și pentru a evita o proastă înțelegere a unui gest nobil și plin de dragoste. Profetic în cele din urmă. Acum putem mărturisi acestea fără frica de a sminti pe cineva și mai ales, îl așteptăm de acum cu inima deschisă și cu multă încredere frățească, așa cum ne-a promis de altfel cu ceva ani în urmă, pentru împreună-slujirea în bisericuța în care și el este ctitor. Și, mai mult decăt atît, pentru a ne împărtăși din bogata lui viață duhovnicească și cunoaștere. Mai știm că a renunțat la toate avantajele și facilitățile oferite de Biserica Catolică după o viață de osteneală și muncă. Acest fapt nu este simplu ci este greu, unul de maximă asumare. Părintele Gabriel Bunge se înscrie alături de alți străluciți gînditori convertiți la Ortodoxie precum Placide Deseille, Karl Christian Felmy, Kalistos Ware, Serafim Rose, Maxim Egger și mulți alții în marele nor de martori al Adevărului veșnic seducător al adevăratei credințe de la sfîrșitul și începutul acestui nou mileniu.

Corina și pr. Ciprian Negreanu

duminică, 12 septembrie 2010

de toamnă


psalmii naturii în imagini 2010






foto: Corina Negreanu
Am facut aceste fotografii în zilele în care la știri, cu pretenție de adevăr ,,progresist” ce se joacă cu mentalul colectiv, ni se spunea că un bărbat a născut trei copii. De fapt, în realitate,bărbatul era o femeie. Dar, chiar, cine era pănă la urmă tatăl? Ce mai contează! Un lucru insignifiant pentru o minte de femeie devenită bărbat dimineața, în oglindă.
La țară, în grădină, pomii își dau roada lor.Încă perele nu ne mint că sunt mere și strugurii nu se pretind prune. Încă ni se dăruie, pănă ne mai rabdă Dumnezeu.
toamnă.nu.
nu voi să înceapă școala!...nu am nici un entuziasm pentru un nou început cu miros de coperte și rechizite chinezești.prea chinezești.pentru atîtea evaluări, simulări de teste ce vor urma. sistem. etc...știți voi...