Mi-e greu să cred că doar un principiu comercial stă în spatele acestui videoclip ca de fapt la mai toate elaborările ,,artistice” de acest gen cu scopul evident că trebuie să șocheze maturii, să captiveze mințile crude ale adolescenților și tinerilor. Nu reprezintă doar pîinea și circul oferite mulțimii, menite să distragă atenția de la realele probleme ale omenirii. În spate e o întreagă ideologie care își propune răsturnarea valorilor, dezumanizarea, înrobirea omului prin libertinaj și confuzie.
Am avut ocazia săptămîna trecută să mă ,,obișnuiesc” cu fenomenulGG în sălile de așteptare din spital unde pentru animație/terapie(?!...) aceste încăperi sunt dotate cu monitoare iar bolnavilor și însoțitorilor li se oferă muzica canalelor TV ; la service spălare auto unde spre ,,omorîrea” timpului clientul stă și petrece tot cu ochii pe televizor, la cozi de plată facturi- aceeași ofertă, în mall-uri,peste tot, oriunde te-ai duce; elevii și tinerii sunt captivați căci muzica ,,prinde”, are cea mai facilă aderență la suflet însă cu consecințe devastatoare, alterabile asupra conștiinței morale aflată în proces de/formare. Nu știu ce face CNA -ul căci ar avea ceva treabă de făcut la posturile muzicale. Iar teologii, preoții, poartă pe umerii lor o imensă responsabilitate, în fața unei asemenea ,,decimări” în masă a conștiinței morale, a confuziilor, relativismelor și aberațiilor devenite ,,norme” de comportament european și mai mult de atît-global.
Văd epoca rău -voit dezumanizantă și dezumanizată în care trăim sub chipul ,,reformei” în acest videoclip foarte accesat(prin simbolurile și semnele creștine de care face uz: cruce, metaniere, semnul binecuvîntării, portul călugăresc, rugăciunea-toate pervertite și mi-am adus aminte de actorii comedianți ai primelor trei secole de prigoană, plătiți și susținuți de împărații păgîni spre a necinsti și batjocori tainele și învățătura creștină;prin aluziile sado-masochiste, la un neonazism-vezi atmosfera nostalgică a unei situații de război; toate respiră duhul desfrînării în cel mai întunecat înțeles al lui-de altfel singurul mesaj al acestui model ,,artistic”) și nu-mi rămîne decît să-l citez pe filosoful Michel Henry :
,,Oamenii înjosiți, umiliți, disprețuiți și disprețuindu-se ei înșiși, învățați încă din școală să se disprețuiască, să se socotească drept nimic-particule și molecule; admirănd tot ceea ce e mai prejos decît ei; blestemînd tot ceea ce e mai mult decît ei. Tot ceea ce e demn de iubire și de adorare.Oamenii reduși la simulacre, la idoli care sunt nimic, la automate. Și înlocuiți de ele-de ordinatoare, de roboți. Oamenii alungați din munca lor și din casele lor, împinși în unghere și în crăpături, ghemuiți pe băncile metrourilor, dormind în cutii de carton.Oamenii înlocuiți de abstracțiuni, de entități economice, de profituri și de bani. Oamenii tratați matematic, informatic, statistic, numărați ca niște animale și contînd mai puțin decît ele. Oamenii abătuți de la Adevărul Vieții, aruncîdu-se pe toate amăgirile, pe toate minunile în care această viață este negată, batjocorită, maimuțărită, simulată-absentă. Oameni predați insensibilului, deveniți ei înșiși insensibili(...). Oamenii buimăciți, dedicați spectrelor, spectacolelor care expun pretutindeni propria lor goliciune și decadență; dedicați falselor cunoașteri, reduși la niște cochilii goale, la niște capete goale- la niște creiere. Oamenii ale căror emoții și iubiri nu sunt decît niște secreții glandulare. Oamenii care au fost eliberați fiind făcuți să creadă că sexualitatea lor e un proces natural în locul Dorinței lor infinite. Oamenii a căror responsabilitate și demnitate nu mai au nici un loc desemnat. Oamenii care, în abrutizarea generală invidiază animale”.(Michel Henry,-,,Eu sunt Adevărul” Ed. Deisis p. 365-366.)
Epoca modernă, modernitatea în sine, are la bază filosofia sau principiul ,,morții lui Dumnezeu”, că ,,Dumnezeu a murit” și prin urmare, omul se poate autocrea singur ca dumnezeu. Eu-l absolutizat prin rațiunea renunțării la chipul dumnezeiesc din om și istoria recentă a secolului trecut ne-au demonstrat tragedia extinsă asupra umanității pe care o provoacă această așa-zisă ,,autosalvare” exilîndu-L și renunțînd la Dumnezeu prin dezintegrarea morală, psihologică, fizică a existenței afundate în păcat, prin hulă împotriva Duhului Sfînt, prin cretinizare în masă grație mijloacelor de comunicare media, prin vulgalizare, prin nebunie și în final prin moarte. Că ,,post”modernitatea și-a pierdut controlul, eu nu mai am dubii. Viitura demonismului e declanșată și dă năvală în existența noastră prin toate mijloacele și formele posibile ca să abrutizeze conștiințele, să pervertească sufletele, să denatureze natura umană, să compromită și să transforme în cele din urmă totul într-un infern al promiscuității și al hidoșeniei prin livrarea de iluzii, de idolatrii, de patimi întrețesute. Toate golesc persoana de spiritualitate, de consistență umană și o descalifică în, individ. Căci de asta este nevoie, de o masă imensă de indivizi -de ,,suflete moarte”(vezi Gogol) pentru ca ideologia demonică să se ,,întrupeze” și iadul să devină un mediu ,,natural”. Moartea lui Dumnezeu e de fapt moartea sufletească a omului, moartea sensibilității și capacității omului de a-L mai simți pe Dumnezeu. Și asta îl vulnerabilizează maxim, îl duce spre angoase, la posedare, la alienare. Falsa libertate sub chipul ,,emancipării” sexuale e șoapta tot mai neascunsă și vădită ce devine răcnetul demonului animalizării apocaliptice.