,,ca o uitare continuă

nu caut. stau în propria-mi minte

ca o spirală îngheţată

ce nu mai caută nici susul nici josul

aparent nu s-a întâmplat nimic

cine să bănuiască auschwitz-ul meu

în care au murit milioane de drumuri

unele mai vii decât altele

merg cu tramvaiul. coapsele femeilor sunt ameţitoare.

Dumnezeul meu stă cu mine

mă însoţeşte ca o uitare continuă

Dumnezeul distanţelor mele

pe care-l ating uneori

deşi în mod cu totul şi cu totul ciudat

eu sunt aici El dincolo

El aici eu dincolo

trece sabia aceasta prin tine

Tu îmi spui: trece sabia aceasta prin tine, despică-te,

apoi gândeşte-te când ai băut ultima dată apa

aşa se ivesc pe lume, ca dintr-o stâncă,

interioarele îngerilor

chiar dacă privitorii vor crede că ai murit

că de două ori corpul tău a rămas în ţărână

tu să nu te temi şi mai ales să nu te întrebi

da

să nu te arunci în ochiurile închise ale întrebărilor

ci să rămâi pur şi simplu pe loc

aşa, ca neînţelegerea,

până când tot sângele se va izbăvi de tine

până când vei trage peste numele tău acea sfâşiere deplină

şi vei învăţa cu neînvăţaţii

primele cuvinte de piatră”

Nicolae Turcan ,,Poem”