cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
foto/dez-văruita pictură murală inestimabilă de la Ribița(România)/luată de pe Google

joi, 16 februarie 2012

Daniel Turcea -Istoria unei convertiri

Daniel Turcea-Istoria unei convertiri este o conferință a Luciei Turcea, sora poetului, care la invitația noastră a venit la Cluj Napoca în decembrie 2001 pentru a mărturisi despre convertirea absolut copleșitoare a acestui poet de care ne leagă atât pe mine cât și pe soțul meu, tainice lucruri.
Am ascultat înregistrarea ei pe casetă sâmbătă înaintea Duminicii Fiului Risipitor, motiv pentru care înregistrarea pe suport electronic are carențe de sunet și datorită învechirii benzii și îmi cer scuze de calitatea ei reproșabilă, dar cu toate acestea socotesc merită cu prisosință ascultată cu atenție căci este emoționantă. Nădăjduiesc ca măcar cât de puțin să pot să fac din ceea ce și-a dorit Daniel Turcea pe patul său de moarte, de a-i face cunoscută mărturia sa despre dragostea nesfârșită a lui Dumnezeu pentru om. ,,Nu știți cât îi iubesc pe scriitori!” avea să exclame înaintea mutării sale la Domnul.
Titlul acestui blog nu l-am ales eu ci m-a ales el pe mine, dar poate despre istoria aceasta altădată. De fapt, cu poezia lui Turcea am început acest blog, iar cu această mărturie care a stat la sertar fără să-mi dau seama peste 10 ani, aș putea să-l închei, să fie punctul final. A avut răbdare Dumnezeu cu mine dar și Daniel.
Aceasta este doar o primă parte, partea finală fiind rătăcită, după ce urmează să intru în posesia ei și să o prelucrăm electronic, abia atunci voi putea-o face publică aici.
Îi mulțumesc îndeosebi Luciei Turcea, Ecaterinei P., tuturor celor care m-au ajutat cu munca lor pentru ca această pildă de viață întoarsă de la iad spre Dumnezeu să o cunoaștem.Nu în ultimul rând, lui Daniel Turcea, care e viu, acolo sus, în Cer.(Corina Negreanu)

,, ce ușurare în suflet se lasă, cum
tainic lucrează nepătruns
Adevărul,
Fără să știu, fără să înțeleg
iată acum,
mai presus de fire
în inimă-mi
grăiește Tăcerea”








marți, 14 februarie 2012

Grădinarul(2)

























neamul lui cain, neobosit *

Pînă cînd veţi ucide,
pînă cînd veţi calomnia, pînă cînd,
Care va fi ultima crimă?
,, Unde este, Cain,fratele tău?
Dar ce, eu sînt păzitorul lui?”
(În Noile Spanii, piaţa somptuoasă, barocă
marmură şi argint, procesiuni,
între cazarmă şi catedrală, totdeauna ospiciul
El dorado
Încetaţi odată!)



Neam al lui Cain, neobosit
conducător de imperii,
ce se bucură peste măsură
de rugul de cărţi din piaţă
privindu-l, hrănindu-l,
să nu se mai ştie, să fie ceață
-încă un neam de oameni şi se va uita,
iarba e mai tenace ca sîrma ghimpată-,

pînă cînd cei biciuiţi încep să se îngraşe,
să caute prietenia călăilor
să spună cui îi întreabă:
,,N-a a fost decît o neînţelegere”
o, de n-ar mai visa,
de-ar putea porunci viselor
să nu mai cutreiere stepele,
să nu mai viscolească,
să nu mai înceapă din nou:

de acolo, de la urcarea-n vagonul de vite
zile ca şi nopţile,fără vreme
ferestrele bătute-n cuie,
peisaje fantastice bătute-n cuie la ferestre
-nesiguranţă a tatălui, nesiguranţă a mamei-,
rădăcini înnebunite de sete,
candela ochilor lupilor pîlpîind în apropiere,
sălcii ce nasc în deşert-

oameni fără chipuri
(nu-ți mai amintești chipurile,
ci numai mirosul de om
stătut
şi vocile
din guri
străine)
,,nu vorbiți între voi!”
-le-a poruncit:
,,puteți însă urla,
dar ca fiarele!”
Încetați odată, încetați!


Pe cei vii, tinerii îi vor numai laşi
pe morţi, trădători
Încetaţi odată, încetați!

Nu, nu sîntem numai ospăţ al vicomorilor(viermilor)
căci
poate-n al nouălea ceas
al săvîrşirii
ne vom întoarce
va fi o zi cînd
va fi
un seceriş
al secerişului
şi neghina
va arde

Ședea-va omul atunci și va plânge
înaintea grădinii, o flacără
despărțind lumea în două, văzută
făcându-se,
Izvorul.

*versuri D. Turcea
foto: Olga Bersan


sâmbătă, 11 februarie 2012

Grădinarul(1)













,,sau cum acoperi un fir
de aer cu o pasăre-sau cum ai vrea ca să umpli
în același
timp,
toate locurile
fericirii, cum sunt răspândite, aparent întâmplător”*

































,, Înăuntru casei mele e o cămară ascunsă
ușa ei n-am deschis-o încă
mi-e teamă
și nici nu știu cum aș face-o
știu doar atât
dincolo de ușă e izbăvirea
e lumina, începând apropierea
e taina nepătrunsă

dincolo începe ceea ce în somn sau în plină stradă
pretutindeni, am dorit

și e chiar acolo
și știu
și amân mereu
să deschid
uneori trec cu pași ușori
prin fața ușii, furișându-mă
și mă opresc, în uimire
e ca apropierea unei inimi
nu văd și nu aud
dar e bine, e ca nicăieri
e acolo,
Acolo este
Dumnezeu.”**





,,Biserica este trupul mistic al lui Hristos”
noi suntem mădularele și dacă un mădular e bolnav tot trupul suferă,
iar trupul nu poate trăi de la sine, grație unei mecanici, ci doar prin viață de la Duhul Sfânt.



,,Nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî şi pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi şi pe celălalt îl va dispreţui; nu puteţi să slujiţi lui Dumnezeu şi lui mamona.” (Matei 6, 24)

în traducere după Cristian Bădiliță mamona(gr.)=profit
conform trad. Înaltului Bartolomeu mamona= demonul banului, al avariţiei, al egoismului, al posesiunilor materiale.



*,**Daniel Turcea-versuri
foto:Olga Bersan


vineri, 10 februarie 2012

Poetul Daniel Turcea și Securitatea

Daniel Turcea în arhiva CNSAS
de Ecaterina Pavel
material apărut în Revista România Culturală Nr. 5 (3 feb. 2012)



În mod obișnuit, ne așteptăm ca fiecare nou dosar „desecretizat”, scos la lumină din arhivele Securității să constituie o surpriză, să confirme ori să infirme caracterul sau autoritatea morală a celui cercetat. Așteptăm să găsim detalii demne de înregistrat de istoria literaturii, să (re)constituim portrete și, cel mai adesea, grație vigilenței ochiului atotvăzător, reușim. În unele cazuri, însă, un personaj continuă să își păstreze misterul; acesta este și cazul lui Daniel Turcea, o prezență discretă, retrasă, care lasă impresia de imaterialitate, de intangibilitate, greu de circumscris unei ipostaze concrete. Astfel că, pentru a vorbi despre Daniel Turcea, poate că mai potrivit ar fi titlul „Dosarul de urmărire informativă al lui Daniel Turcea”, pentru că acest document subțire, de numai 30 de file, dă mărturie mai degrabă despre o epocă literară cvasi-dezagregată, dezarticulată sub teama, suspiciunea și resemnarea pe care metodele Securității le-au provocat în mod eficient și programatic printre scriitorii nealiniați. Informațiile pe care le putem culege despre persoana extrem de volatilă a lui Daniel Turcea sunt sărace, dar chiar și acest lucru are înțelesuri asupra cărora mă voi opri mai târziu.
Dosarul de urmărire informativă I 260674 este deschis oficial la data de 12 martie 1974, când Mr. Bojin consemnează pe marginea unei note informative din 14 ianuarie, același an: „Turcea Daniel, semnalat cu manifestări ostile și relații suspecte, să fie cuprins în S.I.G” (fila 1). Care erau acele manifestări? În nota amintită, sursa „George” relatează despre o întâlnire care are loc la Casa Scriitorilor, în care Turcea apare reticent față de tendințele vădit comuniste ale unui anume „S.Diter”, scriitor emigrat în Italia și întors în țară în vederea realizării unui interviu cu scriitorii de aici.
Paradoxal, la 12 martie 1974 Turcea este cuprins în S.I.G. (Supraveghere Informativă Generală) – o formă primară de urmărire informativă, desfășurată pe o perioadă de maximum 30 de zile și care, în funcție de valorificarea informațiilor obținute, se solda sau nu cu dosar de urmărire informativă (D.U.I.) sau penală. În cazul în care se deschidea un asemenea dosar, urma prezentarea situației operative în caz, era stabilit un plan de obiective și de măsuri coerente, de mijloace și metode etc. Sunt chestiuni obligatorii, care nu apar în acest dosar, deși urmărirea lui Daniel Turcea va continua până la 12 aprilie 1979, timp în care informatorii și ofițerii de Securitate prezintă note și concluzii contradictorii. Să se fi prelungit, în mod nefiresc, termenul de 30 de zile cu fix 5 ani? Sau lipsesc fragmente din dosar? Această ultimă întrebare va apărea și în legătură cu alte aspecte. Despre poet dau note în cei cinci ani de supraveghere sursele „George”, „Vasilica”, „Bratu”, „Fălticeanu”, „Cornel”, „Martin”, „Avram”, „Alexandru” și o sursă cu semnătură indescifrabilă („Zoro”?). Instrumentează dosarul următorii ofițeri de securitate: Mr. Bojin, Lt. Vancu și, cel mai adesea, Cpt. devenit între timp Mr. Oprișor Onițiu.
Turcea, un individ suspect (dar onest), ostil (dar nedușmănos)
Probabil că începerea urmăririi lui Daniel Turcea ar trebui privită în contextul intensificării măsurilor luate de Securitate în acel an: la 17 ianuarie 1974 este deschis dosarul 001603 cuprinzând problema artă-cultură, care viza „activitatea dușmănoasă desfășurată de unele persoane în domeniile artă-cultură“[1]. Această „activitate dușmănoasă” nu reprezintă altceva decât simple comentarii lipsite de elan mobilizator comunist, ascultarea unor posturi de radio străine, contacte cu cetățeni străini, publicarea unor opere în afara granițelor sau orice manifestare care putea fi interpretată ca „protest”. Privită prin prisma acestor criterii, viața boemă a lui Daniel Turcea părea suspectă. Sau nu. Dovadă – concluziile antagonice care îl privesc. De pildă, într-o însemnare pe marginea unei note date de sursa „Vasilica” la 21 martie 1974, Mr. Oprișor Onițiu scrie: „Turcea este urmărit în SIG la biroul nostru pentru relațiile suspecte pe care le are cu D. Stancu și D. Țepeneag, ambii lucrați prin DUI.” (f. 21). În urma adresei nr.122/OH/0059749 din 6 martie 1974, se constată că nu este angajat nicăieri, după absolvire, în 1972, fiind repartizat să lucreze în provincie, însă Turcea nu se prezintă la post. Dintr-o dată, „în imobil este cunoscut ca un element închis, distant și arogant în relațiile cu ceilalți locatari. Nu și-a creiat (!) nici un fel de relații de prietenie, că anturajul său este în afara imobilului. În luna mai 1972 a apărut ca legătură a lui Țepeneag Dumitru… scriitor ce era filat de unitatea noastră la cererea Dir. A I-a. O singură dată a fost sesizat în anturajul unor cetățeni străini. La domiciliul nu primește vizite pentru că este tolerat.” Și totuși, „pentru faptul că nu discută cu nici un locatar, nu a fost semnalat să facă comentarii, sau aprecieri de natură politică din care să rezulte manifestările sale” (ff.6-7). Cu toate acestea, într-o notă din 23 dec. 1978, un ofițer (semnătura indescifrabilă) notează: „Din verificările efectuate la adresa indicată nu a rezultat să aibă rude sau relații peste hotare și nici nu a fost văzut să primească vizite din partea unor cetățeni străini.” (f.4). De asemenea, la 1 nov 1977, după ce îi sunt cercetate și relațiile cu vecinii, „din verificările efectuate asupra celui în cauză… nu au rezultat aspecte negative privind comportarea și relațiile sale.” (f.5, semnătură indescifrabilă).
Mai grave apăreau legăturile lui Turcea cu exteriorul. La 22 octombrie 1974, sursa „Vasilica” relatează că, întâlnindu-se în luna iunie cu Daniel Turcea, „acesta i-a spus că a făcut cerere pentru a pleca în Franța unde o relație a sa i-a aranjat apariția unei cărți.” (f.18). Mr. Oprișor Onițiu conchide că nu poate fi vorba de altcineva decât de Țepeneag, persona non grata, vădit ostilă regimului, periculoasă prin declarațiile făcute la Radio Europa Liberă. Cu o lună înainte, la 24 mai 1974, se consemnează într-o o notă externă olografă: „O sursă a unității noastre ne-a informat că Librăria Flammarion, Franța, Paris, i-a relatat lui Daniel Turcea: «Aș fi foarte fericit să vă pot întîlni imediat ce veniți în Franța. Am putea vorbi despre poezia dv. Sperăm să considerați aceasta ca o invitație. Aș fi fericit să vă cunosc.»” (f. 24). Mai mult, la 25 ianuarie 1975, sursa „Fălticeanu” „ne face cunoscut că în Canada a apărut într-o publicație condusă de un anume Toma Pavel (stabilit la Qubeque) un grupaj de poezi (sic!) de autori din țară. Printre ei, toți onirici sunt Daniel Turcea, Leonid Dimov, Virgil Mazilescu, Vera Lungu.” (fila 17). Toate aceste aspecte păreau adevărate delicte în oglinda măsurilor prevăzute de Securitate: „identificarea elementelor preocupate a realiza, în vederea publicării în țară ori străinătate, a unor lucrări literare […] cu conținut ostil ori interpretativ”[2].
Atmosfera literară și „contribuția” Securității
Cum totul era supus interpretării, orice gest era cântărit și comentat (adesea cu malițiozitate, de informatorii tendențioși – zeloși colegi de breaslă ai „pârâților”), nici Turcea nu se poate sustrage judecăților de valoare. În nota dată la 29 iunie 1974, sursa Bratu dă seama despre ședința cu tinerii de la USR, din 25 iunie: „Printre problemele ridicate în special de Daniel Turcea (de prof arhitect fără serviciu) se pot menționa: întîmpinarea unor greutăți în apariția lucrărilor la edituri; spațiile rezervate beletristicii sînt f mici și astfel tinerii apar la mari intervale; acordarea de servicii corespunzătoare conform pregătirii ce o au; creerea (sic!) unei tabere de creație literară la Costinești și Năvodari, pe cheltuiala Uniunii Scriitorilor. ... A mai spus că «noi sîntem generația tînără care nu ne bucurăm de toate drepturile, sîntem profesioniști fără profesie» (aluzie la faptul este arhitect și nu are serv). Spunea că acum are o promisiune de angajare la Animafilm dar nu este cert acest lucru. A vorbit foarte infatuat, a negat posibilitățile artistice ale generațiilor viitoare, precizînd că «nu mai pot veni alții după noi care să aibă talentul și pregătirea noastră.»” (fila 20) Cu altă ocazie, într-o notă din 3 noiembrie 1977, sursa Martin relatează o convorbire avută cu Turcea și îl citează, conferindu-i o aură de complicitate periculoasă: „«puzderie de oameni au dispărut din viața literară, dar să vezi tu cînd or să reapară ce va fi.» Întrebat «ce va fi?» a răspuns misterios promițînd că mă va căuta cît mai repede ca să-mi explice.” (f.18)
Măsurile formulate de Securitate vizau intențiile și acțiunile interpretabile ale „elementelor neafirmate pe plan literar-artistic, nemulțumite, aventuriere”, urmărindu-se contracararea tuturor comentariilor necorespunzătoare politico-ideologic, „tendențioase ori de natură interpretativă”[3]. Din acest punct de vedere, pentru rarele sale reacții sale sincere și ferme, Daniel Turcea putea trece drept un element periculos pentru siguranța statului comunist. În prima notă din dosar, datând din 14 ianuarie 1974, Lt. Vancu află de la sursa „George” că acesta, la data de 29 decembrie 1973, intrând „din întâmplare într-unul din birourile României Literare,” l-a întâlnit pe S. Diter/Dieter, care „conversa cu câțiva scriitori pentru a le lua un interviu”. Printre ei – Goma, Turcea și Mazilescu. Dieter lasă impresia că este un „extremist de stânga” prin abordările și întrebările sale, lucru pe care Turcea i-l reproșează. Ceea ce îi revoltă pe unii dintre cei de față (Mazilescu, Turcea, Goma), este afirmația lui Dieter că, în România, „scriitorii sunt o pătură privilegiată, care nu muncește”. Scriitorii devin reticenți, dau răspunsuri „cuminți”, alții nu mai răspund deloc. „Turcea devenise chiar agresiv”. În cele din urmă, Dieter renunță la interviu, așa cum îl pregătise, în favoarea „clarificării curentului oniric din România”. (ff. 2-3)
Notele malițioase ale informatorilor din cercul scriitorilor dovedesc că nu doar teama a fost resortul care a stat la baza acestei colaborări; unii sunt atât de plini de râvnă în rapoartele date, încât interpretarea negativă a unor fapte sau acte de cultură nu este altceva decât o deformare a unei realități neutre, în dezavantajul celor neagreați de sistem. Astfel, „Bratu” povestește în ziua de 28 iunie 1974 despre o ședință a tineretului, condusă de secretarul USR, Al. Papilian, din ziua de 25 iunie: „Al. Papilian se agită în continuare în jurul problemei tinerilor scriitori care chipurile au mari greutăți în publicare având o atitudine furibundă împotriva lui Virgil Teodorescu. În acțiunea sa a fost sprijinit de alți tineri cum este Daniel Turcea, Cezar Ivănescu etc etc. Al Papilian – ca secretar al UTC – pe Uniunea Scriitorilor acționează în numele unor tineri veșnic nemulțumiți și protestatari, care nu au nici o ocupație și vor să trăiască numai din scris, în pofida faptului că mulți au peste 30-35 de ani, considerându-se că fac parte încă din UTC.” (ff. 20-21)
Atmosfera literară a acelor ani, așa cum transpare din notele informative, este apăsătoare: așa-zisa desființare îi bulversează pe scriitorii, unii iau atitudine, dar măsurile tot mai restrictive provoacă siajul, fractura între cei care își asumă tăcerea și cei care încearcă să se facă auziți, cerând libertatea de exprimare și de creație. La 20 aprilie 1974, în nota dată de sursa „George”, sunt rezumate discuțiile purtate în timpul ședinței USR cu privire la poziția scriitorului tânăr în literatura noastră. Luând cuvântul, Daniel Turcea subliniază tocmai această degringoladă aiuritoare, incoerentă, spunând că „dacă în școală a învățat anumite principii, la facultate a trebuit să și le schimbe, iar acum sunt alte principii care le anulează pe cele vechi, își pune întrebarea «pe ce lume trăim? Unde este stabilitatea principiilor noastre și noi tinerii pe ce principii să ne fixăm?»” (fila 19)
Reţeaua informativă se extinde, Securitatea trecând de la etapa violent-represivă la cea obsesiv-preventivă, în care reacțiile celor urmăriți frizează uneori, în mod firesc, paranoia. Atmosfera e una de încordare, de pândă; spectacolul suspiciunilor este grotesc. Așa îl regăsim într-o consemnare din 15 februarie 1974, a sursei „Vasilica”: „I. Nicolescu nu asista la toate discuțiile iar cînd pleca de la masă se vedea o invidie a celorlalți față de el pe motiv că a reușit să scoată un volum, are altul în pregătire și a primit pensie de la Uniune, deci «s-a dat cu ăștia», la fel ca Goma, pentru că numai așa se explică cum unul ca el, după tot ce a făcut, nu pățește nimic.” (fila 22)


Continuarea la: http://www.romaniaculturala.ro/images/articole/RL_p.12-13_merged.pdf


[1] A.C.N.S.A.S., fond documentar, dosar nr. 118, vol. 1, f. 1bis
[2] A.C.N.S.A.S., fond documentar, dosar nr. 118, vol. 1, f. 8

marți, 7 februarie 2012

Resemnarea Mitropoliei Clujului, azi, 7 februarie 2012



Comunicat de presă
07 feb. 2012


         Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Clujului, Albei, Crişanei și Maramureșului întrunit în şedinţă de lucru, marţi, 7 februarie 2012, la reşedinţa mitropolitană din Cluj-Napoca a luat în discuţie intențiile eparhiilor Alba Iuliei şi Oradiei de a trece în jurisdicţia Mitropoliei cu sediul la Sibiu.
       În acest context, ierarhii Mitropoliei Clujului consideră îndreptăţită orice discuţie privitoare la reechilibrarea teritorială a celor două Mitropolii ardelene, care însă trebuie să pornească de la principiul enunţat de Sfântul Sinod, în noiembrie 2005, că aceste două structuri canonice sunt complementare şi nu concurente. O viitoare reorganizare a celor două Mitropolii trebuie să respecte principiul proximităţii, al omogenităţii teritoriale şi al echilibrului demografic al eparhiilor. 
       Un astfel de demers, asupra căruia numai Sfântul Sinod, potrivit prevederilor art. 114, lit. k din Statut, are autoritatea de a se pronunţa, nu trebuie să ilustreze doar sensibilităţile istoriei, ci, în primul rând, necesităţile prezentului.
        Având în vedere complexitatea confesională, istorică şi culturală a Transilvaniei, iniţiativa organizatorică trebuie să urmeze doar principiile pastorale şi de misiune ale Bisericii. Potrivit tradiţiei canonice a Ortodoxiei, structurile mitropolitane au un caracter de coordonare şi îndrumare a pastoraţiei şi misiunii într-o regiune, motiv pentru care reşedinţa mitropolitană trebuie să se afle la propriu în mijlocul teritoriului de jurisdicţie, comunicând nemijlocit cu eparhiile sufragane. Oricare altă construcţie mitropolitană, contrară acestui principiu al proximităţii, nu ar fi de folos misiunii Bisericii şi credincioşilor ei. 
           Astfel, opţiunea Arhiepiscopiei Alba Iuliei de a trece sub jurisdicţia Mitropoliei Ardealului ar crea posibilitatea consolidării unei structuri mitropolitane omogene geografic pentru Transilvania de sud, cu peste 2.000.000 de credincioși, care ar fi complementară şi în echilibru cu cea a Mitropoliei Clujului, Crişanei şi Maramureşului, cu peste 1.800.000 de credincioși.
         În acest sens, Sinodul Mitropolitan consideră propunerea Episcopiei Oradiei de a ieşi din jurisdicţia canonică a Mitropoliei Clujului nejustificată, nici sub aspect demografic, dar nici sub aspect geografic, ea nefiind limitrofă Mitropoliei Ardealului. Pusă în practică, o asemenea iniţiativă ar dezechilibra inutil raportul dintre cele două structuri mitropolitane din Transilvania şi, mai grav, ar anula principiul complementarităţii, al teritorialității și al proximității, enunţat deja de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române şi ar duce la crearea unui climat de nesiguranţă şi relativizare instituţională.

          

    Biroul de presă al Mitropoliei Clujului
 
Ziua solemnă  de 25 martie Buna Vestire 2005 


joi, 2 februarie 2012

Fără titlu


Solemni, în fața încercărilor naturii pecetluite de cădere, ,,brazii se frâng dar nu se îndoiesc”.



,,Adevărul de credință. Sâmburele Tradiției îl constituie adevărul de credință. Supus intensiv relativizării astăzi, relativizat chiar de mulți creștini, adevărul de credință rămâne fundamental  constitutiv și decisiv necesar desfășurării unei Tradiții vii. Oameni neștiutori sau vicleni încearcă să combată sau să minimalizeze importanța adevărului, opunându-i iubirea. Dar nu există un fals mai mare decât să consideri că iubire ar însemna neglijarea adevărului, că iubirea s-ar putea exprima prin obnubilarea adevărului de credință.”

Costion Nicolescu. ,,Chipul ca o catapeteasmă”, Ed. Sophia, Buc., 2009, p. 133.