luni, 19 august 2013

,, Secretul succesului vieţii este mulţumirea"


ÎPS Serafim Joantă la Cluj, în mijlocul tinerilor comunităţii Bisericii Studenţilor din Hasdeu



Cu duh vioi şi poveţe revigoratoare, la un sfârşit de iulie, ÎPS Serafim Joantă, Mitropolitul Germaniei şi al Europei Centrale şi de Nord, a zăbovit timp de trei ore la Biserica Studenţilor din Campusul universitar Hasdeu. Aflat în trecere, mult îndrăgitul ierarh a participat la slujba vecerniei, după care, într-o întâlnire duhovnicească, a întărit tinerii comunităţii prin cuvinte şi îndrumări de foc.
La începutul discuţiei, ÎPS Serafim a pus accentul pe problematica energiilor necreate şi a gândurilor pe care le dezvoltă un om. Potrivit invitatului, orice gând al omului este o energie necreată care are capacitatea de a străbate întregul Univers. De aceea, gândul, cuvântul sau fapta care îşi au obârşia în gând pot influenţa pozitiv sau negativ atât persoana de la care izvorăşte gândul, cât şi oamenii din jur asupra cărora acesta este proiectat. „Trebuie să luăm aminte la gândurile, cuvintele şi faptele noastre, pentru că toate au repercusiuni ce se perpetuează din neam în neam până la sfârşitul vracurilor”, a fost sfatul ÎPS Serafim. Mai mult decât atât, Mitropolitul Germaniei consideră că echilibrul interior al persoanei, dar şi al lumii întregi este în strânsă corelaţie cu paleta de gânduri a fiecărui om.

Mulţumirea aduce echilibrul interior şi tăria duhovnicească
Vorbind despre starea firii omului contemporan, ÎPS Serafim a constat cu regret că generaţiile de azi sunt alcătuite din persoane foarte sensibile, puţin rezistente la greutăţi şi la încercări, au o structură sufletească mult mai şubredă decât bunicii şi străbunicii lor. Cel mai regretabil este, însă, faptul că, din cauza puţinătăţii duhovniceşti, omul contemporan cade foarte uşor în depresii de lungă durată, se gândeşte la sinucidere şi nu mai vede nici un rost în viaţă. Toate acestea se întâmplă din cauza nemulţumirii, a cârtirii şi a neîncrederii în Dumnezeu. „Un studiu efectuat la Nurnberg arată că 60% din oamenii societăţii moderne suferă de depresii, nemulţumiri şi tulburări psihice”, a subliniat ierarhul vădit preocupat de alterarea fizică, sufletească şi psihică a umanităţii. De aceea, sfatul ÎPS Serafim a fost să fim mereu mulţumitori, să ne punem nădejdea în Dumnezeu şi să-L chemăm când ne confruntăm cu situaţii critice, în necazuri şi în greutăţi. „Secretul succesului vieţii este mulţumirea! Cel mai mare lucru este atunci când omul este mulţumit şi echilibrat”, a punctat foarte ferm şi convingător Mitropolitul Germaniei. Mai mult decât atât, tinerii au fost povăţuiţi să nu creadă într-un Dumnezeu exilat, lăsat la o parte, ci într-un Dumnezeu Căruia să-I spună toate durerile, necazurile şi grijile, fără a se deda planurilor proprii şi încrederii în forţele lor personale.

Voinţa – motorul care îi dă puteri omului pătimaş să învingă neputinţele
Până a ajunge la stabilitatea interioară, omul trebuie să lupte. Unii biruie mai uşor patimile şi răutăţile care îi tulbură, alţii, din cauza moştenirii unor poveri transmise de la bunici sau părinţi, duc o bătălie mai aprigă, mai chinuitoare. Cu toate acestea, ÎPS Serafim consideră că nimic nu este fatal, dimpotrivă, totul poate fi recuperat. Omul care este înrobit de mai multe patimi, prin voinţa pe care o manifestă pentru înlăturarea lor, poate să-şi schimbe firea, să biruie omul vechi şi să ajungă în fruntea tuturor, să-i devanseze chiar şi pe cei care cred că au înfrânt neputinţele. „Totul e corigibil! Este foarte greu să-ţi schimbi firea, dar cu foarte multă voinţă, luptând, orice om se poate ridica la înălţimi mult mai mari!”, a îndemnat tonicul ierarh.

Momentul rugăciunii este sinteza tuturor trăirilor unui om
La întâlnirea cu tinerii, ÎPS Serafim a vorbit şi despre importanţa rugăciunii în viaţa unui creştin. Sfinţia Sa consideră că rugăciunea este cea mai mare asceza a omului, pentru că necesită atenţie maximă şi strădanie de a ţine mintea închisă în cuvintele rugăciunii şi pentru că o rugăciune curată este una a inimii care angajează toate puterile şi energiile omului, inclusiv şi mintea. Or, mintea omului contemporan este încuiată în preocupările de zi cu zi, fiind cuprinsă de griji şi planuri care duc la risipirea vigilenţei duhovniceşti. Referitor la acest subiect, ÎPS Serafim a oferit câteva sfaturi practice de concentrare asupra rugăciunii şi de creare a unei atmosfere propice pentru vorbirea cu Dumnezeu. De asemenea, ierarhul a subliniat că pentru îmbunătăţirea calităţii rugăciunii orice om trebuie să fie atent la viaţa sa, încercând ca modul de viaţă să fie conform învăţăturilor creştine. „Omul orgolios şi certăreţ nu se poate ruga curat. Trebuie să te goleşti te tine însuţi, să te smereşti ca să te poţi ruga”,  a conchis ÎPS Serafim.   

            Creştinul trebuie să lupte neîncetat cu toate încercările
            Voinţa, rugăciunea, chemarea lui Dumnezeu în greutăţi sunt unelte sigure de luptă şi biruinţă asupra încercărilor. ÎPS Serafim a îmbărbătat tinerii şi i-a încurajat să fie dârji în calea încercărilor neîncetate. „Necazurile şi ispitele nu contenesc nici până la ultima suflare a omului. Acestea sunt îngăduite pentru întărirea şi călirea noastră. Este o luptă de o viaţă, dar să nu ne tulburăm prea mult, să nu ne necăjim! Trebuie doar să avem nădejde în Dumnezeu şi toată viaţa noastră Lui să i-o dăm”, a subliniat încrezător ÎPS Serafim.
           


Exodul neamului românesc – durerea şi întristarea ÎPS Serafim
            La finalul întâlnirii, ÎPS Serafim a vorbit despre realitatea tristă a românilor care pleacă peste hotarele ţării şi nu se mai întorc pe tărâmurile natale. Ierarhul consideră că şi acest fenomen se înregistrează din cauza neîncrederii românilor în Dumnezeu, a nemulţumirii lor şi a îngrijorării peste măsură. „Mă doare sufletul şi mă rog lui Dumnezeu să oprească exodul românilor. Cei care pleacă dau de suferinţe şi se pierd sufleteşte. Străinătatea nu este firescul celui care pleacă, pentru că locul unde s-a născut, Biserica unde s-a zidit, datinile, toate sunt înmagazinate în firea înstrăinatului de ţară şi de neam” , a afirmat cu regret ÎPS Serafim, dorindu-le tinerilor să rămână în România şi să nădăjduiască la revenirea tuturor celor care au plecat în alte ţări.
Tatiana Onilov


IPS. Serafim prezent in tabara ASCOR Cluj (2013) de la M-rea Piatra Craiului