duminică, 30 martie 2014

Pelerinaj închinat Maicii lui Dumnezeu la finalul săptămânii a cincea din Postul Mare

 Update 31 martie a.c.,
afiș recorectat:


Cum a intrat în obicei, la finalul săptămânii a cincea din Postul Mare se organizează un pelerinaj pedestru de la Cluj Napoca la Sf. Mănăstire Nicula, unde se află binecunoscuta icoană făcătoare de minuni a Maicii Domnului. Detalii despre pelerinaj se găsesc pe site-ul Ascor-Cluj.

Vă mărturisesc că n-am participat niciodată, căci nu mai sunt așa tânără,  de fiecare dată mi-am cântărit limitele trupești pentru a face față unui astfel de efort, și, de multe ori au intervenit și rațiunile pragmatice ori alte diverse motivări(familie, casă, ,,plug” etc...). Mă voi strădui de data ceasta să mă alătur cât îmi va sta în măsură(nădăjduiesc până la capăt), chiar dacă timpul îmi ,,urlă” alte priorități... Și vă spun de ce.
Anul trecut, dragul nostru Prea Sfințit Vasile Someșanul, într-o manieră absolut ascetică dar caldă și absolut părintească, a fost, la pas, alături de tineri. Nu i-a fost ușor, mai ales că la poarta Mănăstirii Sfinția Sa a leșinat. Toată lumea ,,raționalistă” a spus că a greșit și s-a hazardat să parcurgă pe picioare atâția kilometri, la vârta sa și sănătatea-i vulnerabilă. Anul acesta am aflat că va repeta ,,nebunie” și va participa din nou. Am fost ,,scandalizată”. Și cum am prins momentul să-l întîlnesc la înmormântarea tatălui unui prieten de-al nostru, m-am dus să-i cer binecuvântare și să-l implor, să-l rog să  nu participe, să se cruțe. Să se gândească bine... Dar, răspunsul. Răspunsul. A fost unul categoric, ferm și plin de duh, așa cum se cade omului lui Dumnezeu. M-a redus subit la tăcere, ca un adevărat monah:.,,Corina, trebuie încercat!...” Cred că îmi suna mie.
Se știe puterea tainică a Prea Sfințitului Vasile de a se jertfi pentru alții. Scriu asta pentru că știu că nu se va uita pe blogul meu niciodată. Uneori e bine să facem gesturi aparent fără nici un rost, aberante în ochii rațiunii care pare a nu mai accepta azi  actele simbolice  fără un rezultat palpabil, doar la nivelul speculațiilor cognitive, plasându-le altor timpuri. Ce rost are să mai mergi pe jos, azi, până la o mănăstire, când ai putea-o face cu mijloacele ajutătoare pe care civilizația secolului XXI le pune la dispoziție? Când ai putea face alte fapte bune? Ce câștigi altceva decât o oboseală cumplită și fără rost? Și totuși, la câte păcate, tulburări și neliniști se adună în viața noastră... 
Dar poate că un asemenea gest simbolic ,,nebunesc” e cea mai concretă renunțare la sinele nostru, ,,irațional” precum gestul Mariei când varsă mirul scump ,,aiurea”(în ochii știm noi cui) pe capul Mântuitorului... Bine primit.Căci pe săraci îi avem tot timpul...Nu ne strică un grad de nebunie în Hristos.
 Măcar așa, îndurând un pic de Golgotă, participând la ea cât o picătură,  altfel vom putea cere Maicii Domnului și Mântuitorului Iisus Hristos ajutor pentru bolnavii din familiile noastre și pentru cei care ne sunt prieteni bolnavi, sau în necaz, pentru pacea lumii, sau pentru atâtea alte nevoi nesfârșite pe care le înfățișăm pururi lui Dumnezeu.
 Săptămâna a cincea din Post e una solicitantă dar foarte frumoasă, având în centrul ei Canonul Sfântului Andrei Criteanul și Denia Acatistului Buneivestiri, cu exemplul minunat și oblăduirea  Sfintei Maria Egipteanca. O sfântă care merită toată cinstea noastră!
Dumnezeu să ne ajute!




Din învățămintele de anul trecut ale Ilincăi.Cinci reguli pentru  rezistență la mers pe jos:
1. Să nu luați multe cu voi, genți, plase, haine; doar esențialul.
2. Îmbrăcămintea și încălțămintea să fie lejeră. Foarte lejeră! Nu bocanci!
3. Nu beți multă apă înainte de drum. Știți de ce...
4. Nu e rău să se folosească antiperspirantul sau deodorantul...Umbrela, ceva pentru a avea capul acoperit.
5. Pauzele multe intervenite pe parcurs aduc mai multă oboseală.



joi, 27 martie 2014

poetul...

DANIEL TURCEA   ( 22 iulie1945- 28 martie1979)



 PUTEREA DE A FI DIN NOU APROAPE

I. Orb
Sămânţă e văzduhul ce vine către tine
aşa ţi-e zămislirea, să poţi trăi văzând
tăcerea care arde, a vieţii subţirime
când simţi apropierea
te naşti
ca şi cum cerul
întunecat al vieţii, o carceră omizii
ca pântecul te poartă şi fără glas
privind
ce n-are încă nume şi nu-i decât o ceaţă
ce naşte (şi grăirea atât ţi-e de străină
de nume şi cuvinte) – te naşte prin durere
în ziua negândită, cum nu ştiai afară
aşa e ce nu credem şi nu ştim
şi e rostul
ascuns al firii noastre şi firea ne-nconjoară
Aşa te naşti şi moarte îţi sunt, ca răstignite
gândurile şi patima vâscoasă
ca sufletul să fie
iar şi iar
un foc adânc, ascuns privirii, menţii
ci numai ca o rază când încă dormi,
pe pleoape,
un foc adânc începe să crească pretutindeni
fiinţei tale spală şi vindecă, arzând
răcoritor, puterea de-a fi…
din nou aproape.

II. Vederea
murind cruzimii, spaimei
murind vâscoasei patimi
şi risipirii, cu toţii am trăit
şi ne-amintim

e ca şi cum, în viaţa ce-nfloreşte lemnul
piroanele ard în mâini, ca pentru-mbrăţişare
deschise larg şi fruntea ce sângeră, lumina
se odihneşte
în ziua ce se frânge
şi numai ea e viaţă şi numai ea va fi
şi-n jur, tot ce-o priveşte murind, cu bucurie
e-nfrânt şi-n întuneric şi-n searbădă beţie
o, de-ar cunoaşte cineva într-adevăr
Cerul şi pământul, ca să putem
Cele Trei, ale Iubirii
de o Fiinţei Feţe, să vedem

III. Sete
Deasupra oricărui gând
deasupra tăcerii
înconjurat de glasurile
ce-l împresoară de pretutindeni
nevăzut de cuvintele
ce-i sânt vase şi se văd
ca sălciile-n apa-n sine
deasupra oricărui „nu”
şi-a oricărui „da”
acolo
începi Tu
cu adevărat
şi neiubind nu ne putem apropia
nici de urma paşilor Tăi
nici de strălucirea veşmântului
nici setea
aceasta
mistuitoare
nu poate naşte în fântânile ei
par, iată
se apropie 
se arată
ca un grâu sfărâmat între pietrele morii 
ca un strugure în teasc




 De nasc în om înţelesuri

De nasc în om înţelesuri
spre o mai mare străfulgerare şi umilinţă
căci nu despre necuprindere
ci despre îngereasca petrecere

nu este departe
nici înafară
ci înăuntru.

– Iar de nu, nu ai nimic.
De părăseşti mrejele,
primeşti cheile bolţii –

Veniţi să stăm în chip netrupesc
în cetatea vieţii!
Toate
întrec frumuseţi cu neputinţă de ajuns

şi lacrimi izvorăsc în chip nesilit




foto: Olga Bersan

miercuri, 26 martie 2014

"Bartolomeu-omul fără vicleșug"




o remarcă
M-am bucurat foarte mult de apariția acestui film,  mai ales că port mai mult decât o pură simpatie celor care s-au ocupat de imagine și montaj, fraților Mădălin și Paul Butiurcă.  Apreciez foarte mult lucrările lor media, cu precădere documentarul despre Pr. Arsenie Boca. 
  ,,Bartolomeu. Omul fără viclenșug”  am reușit să-l văd de două ori. Rezonez cu mărturiile oneste,  calde și pătrunse ale Înaltului Andrei Andreicuț, PS. Vasile Someșanul, P.S. Florentin Crihălmeanu și ale altor câțiva distinși intervievați.  Nu pot să nu-mi exprim uimirea că în acest film nu există  prezența și mărturia vreunei femei... Ar fi întregit cu mult portretul Înaltului Bartolomeu, care, nu ar fi părut astfel un personaj închis într-o lume spirituală masculină și masculinizată spiritual. Nu știu din ce motiv, dar, sigur nu poate fi unul din pură ignoranță. Ceea ce știrbește/micșorează  complexitatea profilului și adevăratului chip spiritual și uman al  Înaltului Bartolomeu.
Înaltul Bartolomeu fost unul dintre clericii lipsiți de orice umbră de misoginism( o subtilă de milenii erezie!),  care a pledat pentru restaurarea  demnității, pentru definirea corectă a rolului și rostului femeii;  a respectat cum se cuvine prezența și poziția femeii în Biserica Ortodoxă,  fie ea  o simplă credincioasă sau  femeie cu vocație intelectuală.  A știut să vadă în ,,chemarea” femeii mult mai mult decât împlinirea docilă a unui rol maternal, fără al disprețui ori că ar fi insuficient mântuirii. A iubit-o foarte mult pe mama sa, pe sora sa Milica, a vorbit cu foarte multă emoție și sensibilitate de ele în repetate rânduri. A iubit-o și i-a purtat recunoștință Maicii Olga  pe care a  întâlnit-o la Mănăstirea Pătrunsa. În Memorii  o numește chiar ,,Mama Olga” ceea ce-i vădește atașamentul față de ea. Maica Olga este un personaj viu, bogat,  marcant(crucial) în viața sa. Apoi,   sunt și alte dinstinse doamne care ar fi putut aduce un aport bogat calitativ,  semnificativ, și,  ar dat  rotunjire portretului eroului acestui film. Mă gândesc la prezențele feminine din cercul /cenaclul literar de la Mănăstirea Văratec. Să nu uităm că a fost prieten cu Anca Manolache, Mama Sica(Anastasia Popescu), Maica Benedicta(Zoe Dumitrescu-Bușulenga), doamnele Pillat etc.
Cred că ar fi fost mai mult decât un gest cavaleresc, mai degrabă  unul plinitor și de întregire mărturisitoare, acela de a le fi fost alăturate intervievaților din film  Maica Galineea, care i-a fost alături și i-a slujit Înaltului  mai mult de două decenii,  și Nicoleta Pălimaru, ucenica până la capăt, discretă și fidelă, cum îmi place mie să-i spun.  Nicoleta  l-a cunoscut foarte bine încă din copilărie când,  alături de tatăl său, pr. Oancea de la Piatra Neamț, frecventau cercul literar de la Văratec. Înaltul Bartolomeu Anania era apropiat de familia pr. Oancea, iar pe Nicoleta o alinta până târziu ,,Lușa”. Este și o foarte bună cunoscătoare operei literare integrale a Înaltului  Bartolomeu,  teza ei  de doctorat  fiind  Valeriu Anania. Opera literară.

Înaltul Bartolomeu și femeia, cerebralitate delicată și protector discret
 S-a purtat cu multă noblețe, cavalerește cu femeile, însă și cerea foarte mult de la ele. Ca de la orice om, însă fără diferență. Femeia nu era din perspectiva sa nici jucăria sau obiectul care-ți înfrumusețează viața, nici sluga de casă care deretică, muza ori toposul seducției masculine fie ea și spirituală(faustiană). A văzut în femeie dincolo de vocația maternală, deplina ei egalitate cu bărbatul în vocația cultural-spiritual-duhovnicească. Femeia nu era un om de mâna a doua în viziunea sa și a respectat-o ca om deplin, cu toate capacitățile și potențialitățile pe care le-a pus Dumnezeu în om, fie el bărbat sau femeie. Ceea ce este foarte rar de găsit în arealul monahal de unde sunt recrutați ierarhii. Chiar și printre intelectualii creștini de rasă.  De fapt, aceasta este învățătura curată, nerăstălmăcită a Evangheliei lui Hristos.
Crezul
În scrierile sale dar și în viața-i reală  chiar și-a cultivat o raportare corectă însă mai mult decât empatică(ex. poziția de a-i acoperi  cu înțelegerea-i slăbiciunile/acuzele aduse  Eugeniei Mureșan-,,antimuza” în relația  zbuciumată cu Lucian Blaga în Rotonda Plopilor Aprinși, altfel, o femeie damnată de mulți):
"Cred în scânteia divină a omului şi în capacitatea lui de a înfrânge răul din lume, cred în frumuseţea, bunătatea şi adevărul său, în putinţa lui de a se depăşi până la jertfă şi sfinţenie, cred în libertatea, în forţa creatoare, în iubirea, lacrima şi bucuriile lui.
Cred în vigoarea şi trăinicia neamului meu, în ascendentul său spiritual asupra istoriei, cred într-o pace finală a omenirii. Mai cred în omenia lui Dumnezeu şi în talentul greierilor de a-mi inspira duioşii natale."

sâmbătă, 8 martie 2014

vineri, 7 martie 2014

Lansarea documentarul biografic "BARTOLOMEU ANANIA - OMUL FĂRĂ VICLEȘUG"



Filmul-documentar „Bartolomeu-omul fără vicleșug” va fi lansat  luna aceasta la Cluj-Napoca. Filmul va rula în premieră joi, 20 martie de la ora 17:00, în Amfiteatrul Campusului Teologic Ortodox ”Nicolae Ivan” din cartierul clujean Mărăști.
Cu o durata de aproximativ o oră, documentarul prezintă traseul vieții ierarhului și conturează personalitatea marcantă a Mitropolitului Bartolomeu Anania: “Filmul a fost realizat de câțiva tineri amatori dar și profesioniști în arta cinematografică. Filmul are în centru traseul și radiografia sufletească a vieții Mitropolitului Bartolomeu Anania și care-și propune să pună în lumină atât personalitatea năvalnică dar fermă a omului bisericii cât și sensibilitatea păstorului de suflete și pe cea a scriitorului. Pornind din satul natal itinerariul continuă pe cărările întortocheate pline de culmi și abisuri, trece prin suferința închisorilor comuniste, prin marea experiență a libertății americane, pentru a se împlini în singurătatea rodincă de la Văratec și ajungănd pe dealurile Niculei, în atelierul biblic și pe tronul arhieriei de la Cluj”, a declarat consilierul cultural al Arhiepiscopiei Clujului, pr. Bogdan Ivanov.