joi, 26 iunie 2014

,,Semințele martirajului”



Duminică, 29 iunie, va avea loc proiecția unui film realizat pe baza unui interviu amplu luat de  Bogdan Herțeg (redactor șef al revistei Arthos) doamnei Aspazia Oțel Petrescu acasă la dânsa la Roman în primăvara acestui an. Filmările sunt făcute de Ovidiu Muraru iar  montajul aparține Cristinei Rădulescu. Filmul este emoționant(eu am văzut doar varianta interviului brut) și cuprinde o mărturie vie(caldă!) despre credință, libertate, iubire de oameni, despre ce a însemnat oroarea comunistă și vremurile complicate ale acelor ani negri pentru  țara noastră. Vârsta și starea de sănătate nu i-au permis doamnei Aspazia să fie de față la această proiecție, fapt ce îl regretăm. Durata integrală a filmului în trei episoade este de 180 de minute. Duminică se va prezenta însă o variantă mai sintetică de aproximativ 120 de minute. Intrarea va fi liberă. Mulțumim truditorilor voluntari!

ORA 19, SALA C4, clădirea cantinei din Complexul studențesc Hasdeu









Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.