cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........

vineri, 25 iulie 2014

Iris - Vino pentru totdeauna

o dedic mai multor prieteni cărora le doresc să pună un mereu și mereu nou început și să privească dincolo de implacabilul prezent



joi, 3 iulie 2014


Am primit și dau mai departe căci merită văzut:

Maria Montessori -o viață dedicată copiilor. Se poate pe internet  aici .



Pentru copii, nu e loc în casele din ce în ce mai strâmte ale oraşelor moderne în care se aglomerează familiile. În stradă nu e loc pentru că vehiculele se înmulţesc, iar trotuarele sunt înteţite de lume grăbită. Adulţii n-au timp să se ocupe de ei, căci sunt zoriţi de lucru şi pleacă de acasă, şi tatăl şi mama. Când nu se găseşte lucru, mizeria îi târăşte şi pe ei, împreună cu adulţii. Dar şi în familiile de condiţiuni bune, copilul bogat este exilat în camera copiilor, lăsat în grija unei persoane străine, plătite şi nu îi este îngăduit să intre în camerele rezervate pentru cei care i-au dat viaţă. Nu există refugiu unde copilul să poată simţi că sufletul lui e înţeles, unde activitatea lui să nu fie stânjenită.(Maria Montessori, Taina copilăriei)

marți, 1 iulie 2014

Fericita maică Teosemni


Când  tu, ca femeie, afli  de-o altă femeie care a ajuns prin viața-i pilduitoare în duh la ,,măsura bărbatului desăvârșit”, adică la o maturitate și o robustețe interioară  ce depășește  înțelepciunea de lapte(I Cor., 3, 1-3) a sufletului rațional, nu ai decât să te bucuri și să dai slavă lui Dumnezeu pentru câștigul unei posibile mame, prietene, învățătoare și rugătoare/ajutătoare în ceruri. Fericitele femei, cuvioase, maici sau sfinte  ale căror vieți consemnate și vorbe de duh rămase de la ele în literatura și scrierile creștine sunt foarte așteptate și binevenite, mai ales pentru cititoare. Deoarece se resimte o anume necesitate de a acoperi, completa și de a aduce în lumina tiparului arealul mai puțin cunoscut al misticii și ascezei feminine.  Ele oferă modelul și răspunsurile  la întrebările noastre  curente și existențiale  prin exemplele și modurile de viață trăită. Și mai ales  ne dau nădejde și speranță, că da,  mântuirea noastră este posibilă. După ce lecturezi o carte îngrijită de Editura Deisis despre Sf. Cuvioasa Melania Romana  și nu ai cum să nu îndrăgești  această sfântă, sau de Sfântă Pelaghia -,,frumusețea trecând pe cale”, sau alte minunate femei creștine,  așa și cu stareța Teosemni. Parcă se leagă o prietenie și nu ai cum să nu o iubești, să o porți în inimă. Ceva, măcar puțin, tot se schimbă în bine  în inima ta de cititor.
 Cu ,,Maica Teosemni ucenica Părintelui Porfirie” seria Materikon a Editurii Sophia din București aduce în fața cititoarei(ori cititorului) chipul unei starețe (din anii noștri!…) cu o viață de o acuratețe spirituală exemplară, de tărie(stâncă) lăuntrică și statornicie fără tăgadă sau lamentații ,,firești” caracterelor feminine, cu o profundă luciditate a minții și  trezvie a inimii care poartă marca iubitului Părinte Porfirie,  în al cărui duh s-a format ca ucenică. Se știe că la rândul său, de cum a văzut-o prima oară Părintele Porfirie îndrăgit-o și a iubit-o foarte mult.
 Cartea prezintă  o variantă comprimată a vieții  acestei sfinte femei rămasă orfană de tată de la vârsta de 4 ani, care de mică a simțit o atracție  față de Biserică și de viața liturgică. De-asemenea, învățăturile ei scrise  și mărturiile pline de dragoste ale celor care au cunoscut-o completează profilul duhovnicesc al maicii Teosemni.
După ce a absolvit  o școală superioară de asistente medicale cu calificativul ,,Excepțional”, Anastasia Aristea Dimsa(n. 1938-d. 2000) intră în monahism în Mănăstirea Sfântul Ștefan de la Meteora(1966) sub numele de Maica Teosemni. După 10 ani pleacă în Creta, la Chania, unde reface din temelie ruinele Mănăstirii Hrisopighi. Apoi Mănăstirea Sfintei Kiriaki, și mai târziu pe un loc mai retras întemeiază Mănăstirea ,,Schimbarea la Față”. Se spune că iubea tăcerea, tăcere care odihnea și făcea să se simtă în juru-i dulceața dumnezeiască. La vârsta de 62 de ani, după ce cu 14 ani înainte fusese tămăduită în mod miraculos de Pr. Porfirie care i-a devenit sfătuitor și duhovnic,  la sfârșitul primăverii lui 2000, mai precis 31 mai, s-a stins din viață după o grea și tăcută cruce a suferinței purtată cu bucurie și a fost îngropată în mănăstirea pe care o refăcuse din temelii.  Martori participanți la slujba înmormântării dau mărturie că au simțit o pace și o bucurie sufletească mai presus de fire  lângă trupul neînsuflețit al Maicii Teosimni.  Chipul îi rămăsese senin și părea că doarme, cu mâinile moi și calde, așa cum se întâmplă multor nevoitori   plăcuți lui Dumnezeu când se săvârșesc.
Accentele personalității și învățăturii duhovnicești a Maicii Teosemni  cad pe ascultare și răbdare desăvârșite, rugăciune necontenită către Mirele-Hristos,  dragoste trecută prin filtrul cel mai fin al rațiunii,  flexibilitate fără versatilitate, putere de înțelegere a slăbiciunilor omenești și compasiune, îmbrățisarea ecumenică de care trebuie să dea dovadă monahul îmbunătățit,  oglindire fidelă între cuvânt și faptă, sinceritate și lepădare totală de sine, simplitate, sociabilitate autentică și mai ales tăcere- ca rod al plinătății harului și podoabă a frumuseții feminine.Un exemplu credibil de forță, măsură și echilibru uimitor între  firea isihastă și dragostea filocalică îndreptată necontenit către maicile surori, semeni și omenirea întreagă pentru care nu a încetat să se roage.

Câteva îndemnuri:
Trebuie  să fim exacte în ascultare. În ascultare nu funcționează logica, rațiunea, nu există împotriviri. Era conform rațiunii și logicii faptul că  Sfântul Antonie l-a trimis pe ucenicul său să strângă mierea din nisip? Sau pe altul  să ude bățul cel uscat? Deci chiar dacă vor zice: ,,Fugi de aici și du-te și stai acolo!”, să nu spuneți: ,, Dar de ce? Aici e mai cald, mai luminos, mă bate soarele”, ci să vă ridicați să mergeți acolo unde vi se spune. Și acolo vă va acoperi harul lui Dumnezeu și vă va încălzi mai mult. Dacă avem pe Hristos în inimile noastre, și-n iad de ne vor pune, nu ne vom primejdui, ci vom fi fericite și nu vom simți iadul, de vreme ce bucuria va fi în noi.

Monahii nu sunt teologi în știință. Sunt teologi în smerenie și dragoste.

Prin ascultare, cultivăm sufletele noastre. Orice îmi vor spune voi face. Să nu am o părere diferită. Să fac exact cum mi s-a spus, nu cum mi-ar conveni mie. Aceasta este ascultarea. Trebuie să intrăm în duhul ascultării chiar și atunci când rațiunea nu consimte. Chiar dacă-mi pare logic sau nu, rațional sau nu, trebuie s-o fac. Ascultare în toate, cu gând smerit. Să nu căutăm mari nevoințe, asceză deosebită, fără ascultare și smerenie.


De ce să ne deznădăjduim de scăderile noastre? Cu cine să ne luptăm? Cine este acesta/ nu are nici o putere, surorilor! De ce nu ne gândim cine ne ajută? Cât ne iubește? Cât de milostiv este? Ce să vă mai zic? Eu mă gândesc și mă emoționez. De multe ori plâng chiar, căci Hristos a coborât pe pământ și S-a răstignit pentru noi, ca să ne izbăvească-în timp ce ar fi putut să ne ardă și să facă un alt pământ și oameni noi! Avea puterea să o facă, dar n-a făcut-o, ci a coborât până la iad, ca să scoată de acolo pe toți oamenii. Așa de mult ne iubește. Oare înțelegem adânc asta?
Să aveți simplitate în toate.


Surorilor, n-am venit la mănăstire ca să fim prietene, să conversăm, să ne simțim bine. Relația dintre noi este mult superioară prieteniei în lume. Este o legătură care o definește Hristos.Ceea ce ne unește, ceea ce ne leagă este El Însuși, Hristos, nu elementele unei prietenii obișnuite;(...) Ceea ce are importanță deosebită este frățietatea și ceea ce menține întru unime este dragostea lui Hristos. Aceasta este dragostea la care suntem chemate, pe care trebuie s-o cultivăm între noi, să ne-o dăruim și s-o dăruim și celorlalți. 



Pr. Porfirie
,,Pentru a se pricopsi cineva în mănăstire, trebuie să se lupte fără să fie presat. Toate cu bucurie și râvnă, nu cu constrângere. Tot ceea ce face să fie făcut din dragoste față de Mirele ceresc, din eros dumnezeiesc. Nu având în minte iadul. Monahismul nu trebuie să fie o evadare în negativ, ci o evadare în dragostea dumnezeiască. Viața monahală este viață plăcută.( Pr. Porfirie, Vioi kai Logoi, p. 338)

,,Într-o mănăstire poate fi ordine și rânduială, iar viața monahală inexistentă.”(Pr. Porfirie, Vioi kai logoi, p. 343)(sursa Pemptousia)