duminică, 8 februarie 2015

Am văzut Leviathan






Leviathan este ultima ,,parabolă” cinematografică  a lui Andrey Zvyagintsev. Căci așa cum ne-am obișnuit, miza principală a artei  ilustrului regizor rus este cu precădere pildică. S-au scris deja multe cronici pe seama Leviathan-ului, de altfel premiat de mari jurii și n-am să-l descriu sau să-l povestesc pe scurt aici. 
Ca de obicei la Andrey Zvyagintsev  imaginile au o putere de sugestie fantastică, servind și conotațiilor simbolice pentru a întări adâncimea și lărgimea temei,  evident la cote artistice înalte. Relațiile umane voit sunt frust ,,portretizate”. Mai degrabă sunt doar tușele unor schițe. Pe alocuri se resimt câteva incoerențe și momente care  pot lăsa să se înțeleagă că ,,toate sunt o apă și un pământ” în cele din urmă. Aici îl suspectez pe regizorul artist de păcatul generalizării, de tratarea(implicarea)  grăbită a unor personaje care pot fi judecate superficial,  sub incidența strict episodică/fragmentară(vezi dialogul lui Kolea cu preotul sărac). Poate aici e încă o zonă de risc pe lângă cea a deranjării aluzive directe pentru care regizorul plătește tributul de a fi controversat și repudiat la ora actuală de mediile politice și eclesiale rusești. Și foarte apreciat de alții...
Leviatanul este balaurul adâncurilor, simbol demonic al puterii și urâciunii pustiirii dezlănțuite,  care apare menționat în Vechiul Testament la Iov.
Acțiunea din film  e cât se poate de recentă, tipologiile  personajelor variate, mistuite însă de o cumplită neputință care are în cele din urmă un numitor comun, patima cu slăbiciunea ei.
Întâlnești tot ce se poate în tablou. Agonie, cinism,  promiscuitate, nedreptate, mânie, iraționalitate, viciu, mecanica și automatismele birocratice ale unui stat mamut care strivește prin ele persoana, obișnuința vulgară,  comunicarea fără comunicare sau fără rezonanță reciprocă reală, incapabilă numai de simulacre,  răzbunare brută,  trădarea meschină în prietenie(nimic din ceea ce ar putea fi modelul prieteniei David-Ionathan),  denaturarea familiei prin lipsa de rezistență la presiuni și ispitiri, ,,tălmăciri”(halucinante)  răstălmăcite ale Evangheliei care întrețin păcatul și puterea pământească abuzivă, spălarea mâinilor, minciuna etc. Nu mă grăbesc să pun etichete  personajelor. Pe scurt,  fresca unei omeniri la scară mică pentru care supraviețuirea ei nu se mai poate  face decât cu prețul încălcării celor 10  Porunci dumnezeiești. Adevărul atât de clamat pare că a murit și e îngropat continuu pe toate căile. Orice gest de bine, sau pornire interioară(a personajelor)  de omenie, orice urmă de conștiință a binelui,  sunt, mai devreme sau mai târziu, deturnate  în favoarea țesăturii de intrigi și repercusiuni  nefaste. Fața lucrurilor e întoarsă mereu pe dos. Pentru asta, conștiința se cere mereu anesteziată în alcool. Votca  e drogul care susține iluzia vitalității normale și relaționarea. Când mănâncă și beau, în film, oamenii sunt urâți, neîngrijiți. Semnele unei denaturări umane profunde. Eroul  principal Kolea,  mistuit de patimă și viciu,  își este sieși dușman mai mare  decât orișicine, în ciuda iovului ,,drept” care luptă pentru adevăr, pentru conservarea valorilor(din tată-n fiu) și dreptate. Puterea exterioară vrăjmașă nici măcar nu trebuie să se implice mult pentru a-l distruge...


Ca în mai toate filmele lui Andrey Zvyagintsev, acțiunea debutează cu scene de viață cât se poate de banale, sub semnul obișnuinței sau normalului,  însă tensiunea deznodământului crește gradat până atinge un punct maximal și totul primește o valență pildică surprinzătoare. În cazul Leviathan-ului, momentul slujbei din biserică cu minunata predică despre Adevăr, momentul  ipocriziei maximale. Cum îmi spunea un prieten care mi-a și semnalat filmul, ,,Îți vine să cazi de pe scaun” când vezi ce vezi. Ambianța aceea liturgică din film mă trimite cu gândul la pericolul de care a vorbit și a scris Părintele Seraphim Rose(fără să-l redau cu sursă exactă): biserici îngrijite, cu rânduială exemplară, icoane bine/corect  pictate, fast  în cult, predici calibrate retoric bine ancorate  în solul dogmatic, doar duhul, unul... anti-hristic. De aceea, filmul este o lecție  bună, să luăm aminte.  

Iov, Capitolul 41

1.Poţi tu să prinzi leviatanul cu undiţa, ori să-i legi limba cu o sfoară?
2.Vei putea tu să-i vâri în nas o trestie sau să-i găureşti falca cu cârligul?
3.Îţi va face el multe rugăminţi şi îţi va spune el lucruri drăgălaşe?
4.Ori va face cu tine legământ şi-l vei lua la tine rob pe toată viaţa?
5.Te vei juca tu cu el, cum te joci cu o pasăre, sau îl vei lega tu ca să-ţi înveseleşti fetele?
6.Pescarii întovărăşiţi vor putea să-l scoată de vânzare şi negustorii să-l vândă cu bucata?
7.Vei putea tu să-i găureşti pielea cu săgeţi şi capul cu cârligul pescăresc?
8.Ridică-ţi numai mâna împotriva lui şi vei pomeni de o asemenea luptă şi nu o vei mai începe niciodată!
9.Iată, este o deşertăciune să mai nădăjduieşti în izbândă; numai înfăţişarea lui şi te dă la pământ.
10.Cine este atât de nechibzuit încât să-l întărâte? Cine va îndrăzni să dea piept cu Mine?
11.Cine M-a îndatorat cu ceva, ca să fiu acum dator să-i dau înapoi? Tot ce se află sub ceruri este al Meu.
12.Cât despre leviatan, voi vorbi despre mădularele lui şi despre tăria lui şi despre frumoasa lui întocmire.
13.Cine a ridicat pulpana din faţă a veşmântului lui şi cine poate pătrunde în căptuşeala armurei lui?
14.Cine a deschis vreodată porţile gurii lui? Zimţii lui sunt îngrozitori!
15.Spinarea lui este ca un şirag de scuturi, pe care le-ai fi întărit şi pecetluit puternic.
16.Ele sunt strânse unul într-altul atât de tare, că nici vântul nu pătrunde printre ele.
17.Fiecare e lipit de cel de lângă el şi se ţin aşa şi nu se mai despart.
18.Din strănutul lui scapără lumină şi ochii lui sunt roşii ca pleoapele zorilor.
19.Din gura lui ies parcă nişte torţe aprinse şi izbucnesc valuri de scântei.
20.Din nările lui iese fum, ca dintr-o căldare pusă la foc şi care fierbe.
21.Răsuflarea lui este de cărbuni aprinşi şi din gura lui ţâşnesc flăcări.
22.Puterea lui e adunată în grumazul lui şi înaintea lui ţâşneşte groaza.
23.Carnea lui e îndesată; oricât ai apăsa în ea nu se lasă.
24.Inima lui este tare ca piatra, tare ca piatra râşniţei, cea de dedesubt.
25.De măreţia lui se tem şi valurile; valurile mării se dau înapoi din faţa lui.
26.Să-l atingi cu sabia nu foloseşti nimic; nici cu lancea, nici cu săgeata, nici cu toporul.
27.Fierul pentru pielea lui este ca paiul, iar arama ca lemnul putred.
28.Săgeata nu-l pune pe fugă şi pietrele din praştie cad pe el ca nişte pleavă.
29.O săgeată pentru el este un pai în vânt şi îşi bate joc de vâjâitul unei lănci ce zboară.
30.Sub pântecele lui sunt nişte solzi ascuţiţi; când dă prin noroi, pare că dă cu grapa.
31.Când se afundă, apa fierbe ca într-o căldare; el preface marea într-un cazan de fiert mirodenii.
32.El lasă în urmă o dâră luminoasă şi adâncul pare un cap cu plete albe.
33.Pe pământ el nu-şi află perechea şi e făcut să nu cunoască frica.
34.El se uită de sus la toţi câţi sunt puternici şi este împărat peste toate fiarele sălbatice".

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.