............

de Daniel Turcea-EPIFANIA


La apa Babilonului


privind acum, în duh, în înțelesuri
în câmpurile înserării, lângă ziduri
unde-i doar șoapta ce adie, cum
   se va sfârși în sânge-mpărăția
    cu-ai săi satrapi ce nu-și mai știu
        mulțimea de popoare și de zei
și se va ridica din nou cenușa
ca o înțelepciune peste urme
și așezări și trupuri risipite
ținând sub pleoape netrăite zile
ca și cum nemurirea i-a orbit
privindu-le prea mult iertata viață



și parcă el murea în fiecare
căci fiecare risipea lumină
și aduna cenușă
       și-ar fi fost
  cu fața numai raze și era
mai însetat de sânge ca un tigru
asirian, cu fața în țărână
și-atunci
  cel care moartea le zărea, vedea lumina
cum părăsește ca o respirare
și lasă-n suflet numai întuneric
simțea al lumii gust
de iarbă rea
   se bucura că nu-i fără de moarte
       prea desfrânata, din deșert, cetate

fusese vremuirea cât coboară
o clipă noaptea, din mulțimea razei
de care ochii însetați se-ascund

rosti atunci
da, risipi-va grecul
splendoarea Asiriei
va fi un râu de purpură
și singur, îngrozit, peste stihii
stăpânitorul va muri ca sluga
pustiul înghețându-i în orbite


Platon

utopie, insulă spre care ning
   din toate direcțiile, ca o prăbușire
   a cosmosului
  o, pelerinii neantului

rătăcitorilor
   planetele oaze
      vă desenează în nopți iluzia
                      Cetății

feriți-vă
viața e înșelătoare. Chipul tău, Narcis, frumosule
oglindit în mereu altă undă a morții


suflete


                      nu-ți cere trup.

                                                                                        (pictura îmi aparține)