cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

........

........
foto/ Corina Negreanu -Andrei, marea și pescărușii

luni, 30 noiembrie 2015

Evenimentele săptămânii a treia din Postul Nașterii Domnului

Seară duhovnicească

http://www.ascorcluj.ro/2015/11/27/a-treia-seara-duhovniceasca-preasfintitul-macarie/


                                                        




De hramul bisericii cu bucurie și din tot sufletul pregătită invitația la:









http://www.ascorcluj.ro/2015/11/26/concert-de-colinde-vechi-veseleste-te-domn-bunu/

După cum am obişnuit şi în anii trecuţi, în apropierea hramului Bisericii Studenţilor de Sfântul Nicolae, vă invităm la concertul de colinde vechi “Veselește-te, Domn bunu’!”care va avea loc duminică 6 decembrie, de la ora 19.00 la Sala Auditorium Maximum (str. Emanuel de Martonne, nr.1) şi va fi susţinut de A.S.C.O.R. Cluj – Ceata Sf. Ioan Valahul şi Liga Studenţilor din Cluj.
INTRAREA LIBERĂ

*eveniment organizat de Direcţia Comunicare şi PR a UBB în colaborare cu CSUBB (Oficial) şiOSUBB Cluj-Napoca.
 Radio Transilvania Cluj

sâmbătă, 28 noiembrie 2015

Revista ARTHOS (20)



28 noiembrie 2015, Ofrandă
Al 20-lea număr al revistei Arthos este dedicat integral Părintelui Arsenie Boca după cum este specificat în cuvântul de început al Redacției, plus motivele reale pentru care s-a renunțat la formatul cu(,) care ne-am obișnuit cititorii. De data  aceasta revista-carte, căci are 100 de pagini, cuprinde în afara ineditelor Scrisori către Părintele Arsenie Boca  ale ucenicului său iubit, Prea Sfințitul  Episcop Locțiitor al Daciei Felix Daniel Partoșanul, interviuri ample cu oameni serioși în ce fac și ce sunt ce l-au cunoscut în proximitate fizică de duh și care mai ne sunt încă în viață, cercetători istorici onești, oameni de bună credință din artă precum și simpli cinstitori ai Părintelui. A fost o muncă sisifică contra timp la care întreaga echipa redacțională a participat voluntar cu trup și suflet, hălăduind prin țară, transcriind, corectând și recorectând etc., făcându-și timp printre multele probleme care le presează existența în parte,  de dragul Părintelui Arsenie Boca. Țin să mulțumim înzecit tuturor celor care au contribuit și au susținut după puteri, posibilități și priceperi   acest număr ca să apară și să marcheze iată(!) deja 26 de ani de la trecerea la cele veșnice și la locul unde drepții lui Dumnezeu se odihnesc a Părintelui Arsenie Boca. 
Redau mai jos prezentarea revistei și câte un prim început de la fiecare interviu mizând pe înțelegerea de ce n-am vrut să divulg întregul  lor conținut. Vă recomand revista-carte cu toată căldura! 

Părinte Arsenie, roagă-te pentru noi! 













































joi, 26 noiembrie 2015

De luat aminte...

vizionarul pictor Hieronymus Bosch -monștri, semidemonii și demonii umani ai lumii


,,Biserica Vie” din Rusia bolșevică

Mai aprig dușman al Bisericii Ortodoxe Ruse  decât Partidul Comunist a fost curentul nou clerical și teologic  inovator, adaptat vremurilor infuzate de ideologia mincinoasă marxist-leninistă ce a afectat o masivă parte din Biserică.   Denumirea de ,,vie” inducea confuzia și necesitatea unei reformări ,,valorice” morale și  canonice mai liberale sub protectoratul ,,eficace” de partid, nu de Dumnezeu. Cu această falie odioasă a Bisericii a avut de-a face Sf. Luca al Crimeei, și, oarecum cu anumite similitudini, Pr. Arsenie Boca la noi. Dar, asemenea lor, nenumărate vocații au fost oprimate și mutilate de puterea  ticăloasă  a  regimurilor discreționare. Și, după cum se arată și  vedem, ,,taifunul antihristic” revine din nou în forță.
Se știe că întreaga(!...) viață a  Sfântului Luca al Crimeei, tămăduitorul și  mult pătimitorul, a fost o luptă permanentă de rezistență împotriva regimului politic și statal ateu, dusă cu mijloace hristice versus mijloace demonice perfide, ticăloase și de o fanatică scrupulozitate în mistificarea adevărului. Până și în moartea și după moartea sa  au continuat să-l defăimeze. Însă loviturile mai dureroase  au fost acelea primite într-un război ,,mai” nevăzut, fratricid, din partea zeloșilor  pactizanți ai acestei  ,,Biserici vii”  care - invidioși și mici/negri la inimă- i-au țesut cele mai urâte intrigi, răstălmăcindu-i în  modul cel mai mizerabil și meticulos cu putință lucrarea ziditoare. Spre slava lui Dumnezeu, nu l-au biruit.
Citez câteva fragmente din cartea arhimandritului  Dionisios Anthopoulos ,,Povestește ce a făcut Sfântul pentru tine…” (Viața și minunile Sf. Luca Doctorul, Arhiepiscopul Semfiropolului),  Ed.  Doxologia, Iași 2009, care redă  pe lângă periplul nedreptăților,  stigmatizărilor, marginalizărilor și condamnărilor îndurate  de sfânt, o frescă excelentă  a istoriei recente  din Rusia bolșevică   a  ceea ce a însemnat ,, Biserica vie” și adevărata ei forță ,,animatoare”:

,,Una din tacticile perfide pe care le folosea statul ateu pentru desființarea Bisericii Ortodoxe se baza pe vechiul principiu ,,separă și domină”.  Cu ajutorul unor clerici sperjuri, care nu trăiau o viață bisericească autentică, și al unor cadre politice, a fost înființată așa-zisa ,,Biserică Vie”, care la început  a zdruncinat și a sfâșiat Biserica Ortodoxă a lui Hristos. ,,Înnoitorii”, după cum se numeau, au dominat o vreme în majoritatea parohiilor și i-au alungat pe episcopii și preoții care au rămas credincioși tradițiilor și rânduieilor bisericești. Încet-încet, poporul  binecredincios și-a dat seama  de perfidia  scopurilor și a mijloacelor pe care le folosea  ,,Biserica vie” și s-a opus propagandei așa-zise novatoare(în esență, total lumească și subjugată partidului), sprijinindu-i pe adevărații păstori de suflete.
Ca reacție, ,,Biserica vie” liberală a declanșat în numele ,,noii credințe populare” represalii împotriva clericilor care continuau să se opună înnoirilor impuse în mod brutal. În strădania lor de a strivi ,,capul șarpelui”, au umilit și au târât ierarhi și preoți iluștri în fața tribunalelor-caricatură, formate din clerici și mireni. Mulți episcop au fost condamnați și și-au pierdut episcopiile, preoții-parohiile, și nu puțini au fost aceia cărora li s-a interzis chiar să slujească sau au fost surghiuniți ca niște criminali de drept comun în nesfârșitele întinsuri din Răsărit.”

,,Schismaticii bolșevici, membri ai regimului, știau  cât de iubit era episcopul Luca de toți oamenii, inclusiv de cei ce nu țineau de Biserica Ortodoxă. Doctorul episcop se bucura de o mare prețuire, pe de o parte, datorită caracterului său deosebit, iar pe de alta, datorită strălucitei activități în domeniul medicinei. Pentru a putea justifica arestarea ilegală și lipsită de rațiune, au pus la punct o campanie  de defăimare și calomniere a lui în presa partidului de tip agro-muncitoresc(de altfel singura existentă). Îl acuzau că este colaborator contrarevoluționar al cazacilor autonomiști din Orenburg și spion al englezilor, cu care avea legături prin intermediul Turciei.
La procesele intentate, încercau să analizeze convingerile sale politice și eventualitatea unei coptări în favoarea regimului. Pe Sfântul Luca nu l-a preocupat niciodată politica. Obiectivele sale erau credința în Dumnezeu, binele comun, dragostea față de aproapele, libertatea persoanei și virtutea.  Din moment ce dictatura proletară atee și intolerantă îi priva pe oameni de aceste valori de bază, era de așteptat ca poziția sa să fie contrară filosofiei și practicilor regimului politic.”


..Între timp ,,Biserica vie” după succesul repurtat prin întemnițarea  episcopului locului  ales de popor, s-a sălbăticit în adevăratul sens al cuvântului. A invadat toate bisericile  și cu frenezie a sărbătorit victoria ,,reformei” împotriva  ,,criminalilor și a speculanților de duminică”, după cum îi numea ironic pe clericii canonici. Bisericile lor însă au rămas goale.”

Hieronymus Bosch- preluare de pe internet


luni, 23 noiembrie 2015

Icoana e o chemare, o permanentă căutare și descoperire



Interviu cu iconarul Corina Maria Negreanu apărut în Foaia Filocalia(Revista Renașterea) noiembrie 2015


De ce ați ales să deveniți iconar și cum poate fi icoana un mijloc de a vă exprima, ca artistă?
          Artistă e mult spus, pentru că presupune un volum de creație și un aport de autenticitate substanțial în domeniu. Apoi, iconar și artist mi se par termeni care presupun o contradicție. Artistul vânează notorietatea și recunoașterea personală, o anumită ostentație ,,motivată”, pe când iconarul se pierde pe sine în scopul slujirii comunității ecleziale. Nu sunt nici ,,specialistă” în mod formal căci nu sunt licențiată în Arte Sacre sau Plastice, am o cu totul altă licență. Comună cu iconografia e poate dimensiunea antropologică. Deci, sunt un iconar diletant, dar vă asigur că acest diletant e foarte pasionat de ceea ce face și mereu în căutare. Cred că acest statut de diletant deloc comod în ziua de azi când totul este mai lesnicios, îmi oferă o anume umilință și stare de trezvie care mă ferește de vanitatea artistului/iconarului ,,așezat” în rol și statut, mulțumit de sine. Decât varianta posibilă de profesionist blazat și fad prefer ,,amatorismul ” pasionat și arzător. Alexandru Paleologu spunea că ,,un diletant este întotdeauna competent, chiar dacă nu are instrumentația meșteșugărească completă, ca a unui meseriaș. Nu are cum să fie incompetent, pentru că omul devine competent în ceea ce iubește. Faptul că un specialist nu este amator îl destituie ca specialist”.
          În cazul meu așa a fost să fie și sunt conștientă de unele lacune pe care încerc să le depășesc din mers. De când mă știu am fost preocupată de desen, pictură și frumusețe. Nevoia de a picta era ca o respirație în momentele de răgaz, căci copilăria și adolescența mea au fost încărcate și marcate de foarte multă muncă fizică. Am prins și vremurile austere ale comunismului, la țară, unde nu aveam nici cadru, nici ,,om care să mă arunce în scăldătoare”. Când s-a pus problema să dau la Liceul de Arte Plastice, mama mi-a spus clar că nu e de acord să devin ,,pictor muritor de foame”, chiar dacă picturile mele decorau biblioteca școlii, Primăria satului, casele etc. Dar aș prelungi prea mult ca să-mi povestesc istoria personală.
          Icoana bizantină am descoperit-o datorită primei cărți pe care mi-am cumpărat-o la începutul studenției, Arta icoanei a lui Paul Evdochimov. Datorită acestui minunat autor am înțeles Ortodoxia și am înțeles miza mare a existenței, aceea de a fi creștin ortodox. Până atunci nu făceam distincții clare între frumusețea senzitivă a tabloului religios și frumusețea sofianică a icoanei bizantine. Mai mult, credeam că pictura bizantină e stângace, simplistă și executată de oameni dotați cu talent mai puțin rafinat în exprimare. O adevărată răsturnare a valorilor în mintea mea! Dar și o îndrăgostire!
          Au urmat conferințele cu academicianul Sorin Dumitrescu organizate de ASCOR în anii 94-96 și, desigur, cărțile. Am cunoscut pictori minunați de la care am învățat aspecte de meșteșug și tehnică, însă calea mea a fost mai solitară, autodidactă. Bineînțeles, consecințele unei asemenea căi sunt cu soluționări corecte întârziate. Pentru mine icoana e o chemare, o permanentă căutare și o regăsire; un lucru care mă epuizează din cauza neputințelor, dar și care mă încarcă. Mă face să sufăr, dar mă și bucură (cu precauție). Ca fire, am avantajul, dar și povara necruțătoare a nemulțumirii de sine, plus o imensă timiditate în ciuda ,,îndrăznelii” de care par a da dovadă. Dincolo de toate aspectele vieții, respir prin ceea ce fac și-mi ostoiesc un dor anume. Poate părea clișeizat ce spun, dar icoana mă apropie de slujirea bunului meu prieten, care-mi este și soț, de sfinți, de Dumnezeu și de ceilalți semeni.

Pe parcursul anilor, ați organizat mai multe expoziții de icoană la Biserica Studenților din Hașdeu. Ce dimensiune doriți să deschideți către cei care vin?
          Cred că am realizat până acum cel puțin 7-8 expoziții de icoană și nu numai, în care m-am implicat direct, ca organizator. Demisolul bisericuței studențești oferă un spațiu care, dacă ar fi după voia și după dorința mea, ar merita o permanență în acest sens, o continuitate de expoziții de artă creștină și laică, în vederea cultivării vizuale întru frumos și armonie, pentru ca ochii, mintea și inima să fie hrănite cu frumusețea liturghiei de după Liturghie. Pun preț mai ales pe pedagogia implicită ce o oferă o asemenea ambianță artistică; poate așa se schimbă ceva în noi, având posibilitatea să câștigăm un pic de suplețe și de bogăție în viața noastră, dar și în relațiile dintre noi, prin împărtășirea cu artă.
          Din păcate, demisolul este un spațiu multifuncțional, care implică și multe preocupări gospodărești inerente funcționării și bunului curs liturgic al unei biserici dinamice și active cum este Biserica Studenților din Hașdeu. Iar ambianța necesară recepționării mesajului artistic e viciată sau suportă ,,bruiaje” deranjante. În alte situații, cred că o expoziție face simbioză bună cu unele ateliere desfășurate de tinerii studenți. Așa că, încercăm un ,,compromis”. 
          O mobilizare de grup a artiștilor implică din păcate o situație mai dificilă care necesită mult efort pentru un organizator voluntar. Recunosc că nu de puține ori m-am lovit de o anumită inerție, condiționări de tot felul sau de o atitudine rezervată din diverse motive. Cei mai mulți pictori sunt prinși în proiecte personale ce nu le lasă timp necesar pentru lucrări de creație pe o temă de ansamblu  sau, pur și simplu, au diverse sensibilități și dispoziții ale momentului. Nici nu știi cine dă și cine primește într-o expoziție: exponenții sau publicul privitor.
          Dincolo de darul gratuit al oferirii de frumusețe, e important și pentru pictori o astfel de întâlnire în care lucrările fiecăruia și preocupările personale se reflectă și se articulează într-un cadru unitar de exponate. Judecăm, cântărim, ne inspirăm, învățăm unii de la alții. La ultima expoziție, cea organizată pentru deschiderea evenimentului tineresc de la Cluj, Întâlnirea Tinerilor Ortodocși din Europa, am fost foarte bucuroasă că au răspuns afirmativ mulți pictori de mare valoare, deja consacrați, și cu un potențial extraordinar de creație, cum sunt soții Dana și Ciprian Toma, Camelia și Ioan Popa, Niculina și Sorin Albu, Vasile Lefter, Angela Hanc, diaconul Nicolae Bradu Bălan, cărora li s-au alăturat alții, mai mult sau mai puțin cunoscuți, din diverse zone ale țării. Consider că a ieșit un lucru frumos în care a binevoit Dumnezeu și le mulțumesc încă o dată, așa cum am făcut-o și în particular, pentru că am simțit o minunată solidaritate participativă, din care a ieșit cea mai frumoasă expoziție de până acum.
         
Una din icoanele dumneavoastră, cea despre Facere, o cred a fi uimitoare! Ce teologie ne învață? 
          Este mai degrabă un studiu tematic al Zilei a Treia a Creației ce cuprinde conform Hexameronului biblic două momente importante: despărțirea apelor de uscat, cărora Dumnezeu le dă nume și rost de mări și pământ, și apoi apariția vegetației ca rodire a pământului. Recunosc că m-a inspirat o pictură murală de la o mănăstire din insula Rhodos, dar și Facerea, Iov și Psalmii lui David. Este de o frumusețe nesfârșită această simfonie a celor șase Zile ale Creației, în care Dumnezeu pare că separă și creează dihotomii, dar nu este așa. Totul primește o ordine și o rânduială de complementaritate progresivă și germinativă, cu o bună așezare a rostului fiecărei particule, pentru ca în finalul Zilei a Șasea, omul să încununeze și să stăpânească această operă divină covârșitoare. Dar, ,,Omul în cinste fiind pus, n-a priceput!”. Și tot din dragoste, după Cădere, Dumnezeu creează pentru om ipostaza biologică a hainelor de piele și poruncește naturii, care suportă consecințele păcatului strămoșesc, să se supună și să-i slujească omului spre redobândirea paradisului pierdut. De la Cădere, vegetația suferă anomalii, căci apar pălămida și spinii, iar ciclul zilelor e marcat de acum de apariția nopții ce separă dimineața de seară. Timpul și toată creația suportă mutația lor profanată așteptând Eshatonul.
            Orice icoană, de la intenția de a fi pictată și până la finalizarea ei, repetă parcă simbolic (aur, proplasmă etc., până la blicurile de lumină a Zilei a Opta) și în trepte etapele Facerii. Resimt de fiecare dată un dor când văd frumusețea naturii rânduită cu atâta înțelepciune de Dumnezeu în lume și în Univers, când călătoresc în avion, ocazie ce oferă o imagine mai de ansamblu asupra planetei pe care trăim. Pentru mine, întâlnirile uscatului cu apa, granița lor nestereotipă fremătătoare și fermecătoare sunt o continuă uluire. E o iconosofie în aceste priveliști, care te trimite spre începuturi, spre lumina Zilei Întâi din perspectiva inversă a Zilei a Opta, ca în ghicitură.
            Dar parcă pragmatismul și sălbăticia prezentului nu ne mai oferă răgaz ca să recunoaștem mișcarea antropocentrică și geocentrică a dragostei desăvârșit jertfelnice a lui Dumnezeu pentru om și pentru revenirea lui în firea cea bună. Omul pare că e tot mai puțin dispus să recunoască lucrarea și prezența Duhului Sfânt în natură. Știința și utilitarismul transformă mediul înconjurător, universul, în obiect neutru, care-i permite omului captiv unei rațiuni egocentrice și egolatrie în căutarea confortului și a bunului plac o exploatare a resurselor și o iconomie nechibzuită desfătătoare, fără tăgadă catastrofală speciei umane. Să zicem de un război atomic, dar lucrurile merg mai departe în gravitate, până la cucerirea și stăpânirea inimii acestuia.
            Am simțit nevoia unui manifest personal prin această lucrare modestă, nu atât de izbutită cum mi-aș fi dorit. Am vrut să ofer cel puțin un motiv de reflecție pentru grija și pentru păstrarea în armonie a darului peste care odinioară omul a fost pus împărat; mi-am dorit să fac acest lucru mai ales cu prilejul expoziției dedicate Întâlnirii Tinerilor Creștini-Ortodocși din toată Europa (4-7 septembrie 2015). Este și o expresie a antinomiei între lumina creatoare în care s-a arătat rodul mereu germinativ al dragostei Sfintei Treimi și vâscozitatea întunecată și deloc atractivă a haosului neființei din care Dumnezeu le-a chemat la viață pe toate.

De multe ori, creștini fiind, nu suntem suficient de educați asupra a ce este icoana și asupra modului de raportare la ea. Ce ne sfătuiți în această privință?
            E o problemă complexă și foarte delicată ce atinge multe sensibilități și chiar paradoxuri. În viață, am întâlnit două extreme care mi-au adus o mâhnire profundă. Prima, fixația trăitorilor superficiali, conduși de plăcerea sentimentală pe care le-o provoacă o anume imagine fie kitsch, fie o imagine aparent bizantină; a doua extremă se referă la lipsa de tact și de îngăduință ce nu duce decât la învârtoșare și tensiune, prin disprețul pentru cei ,,slabi” încunoștințați din partea cunoscătorilor ce duc un ,,adevărat război sfânt” probizantin. Cred că există o cale împărătească, de mijloc, pe care o păstrează toată trăirea duhovnicească și care definește discernământul în cheia dragostei, Ortodoxia. Se cade ca și cel ce pictează, dar și cel ce privește și cinstește icoana să aibă mai întâi o cunoaștere teologică și o trăire a acestei cunoașteri. În primul rând, făcătorii de icoane, deși, îmi dau seama, că sunt presați de condiționările existenței să recurgă la fel de fel de concesii, se cuvine să opună rezistență atunci când li se cere o comandă cu ,,Maica Domnului blândă și zâmbitoare” și nu o icoană cu demnitatea smerită și sobrietatea caldă, de pildă; adică, să picteze după gustul și capriciul comanditarilor. E preferabil un refuz smeritor. Sigur că măiestria artistică contează în execuția icoanei. Dar nu trebuie insistat în desăvârșita execuție a detaliilor și aprecierea icoanei după acest criteriu. Iconarul este responsabil nu atât de măsura înaltă a măiestriei execuției, pe care suntem de cele mai multe ori captivați să o apreciem, ci de buna așezare în Adevărul de credință.
            Criza icoanei, o spune același Paul Evdochimov, nu constă în lipsa măiestriei tehnice, ci în criza religioasă, de credință. O icoană poate să fie perfectă și desăvârșită în planul desenului anatomic sau cu paleta cromatică echilibrată, în acord cu canoanele Erminiei, dar să fie hipertrofiată în duh, fadă, sau de-o platitudine sterilă tocmai pentru că e sufocată sau prea încărcată de detalieri ce justifică mai degrabă orgoliul ce evidențiază ego-ul artistic. Pe de altă parte, din exces simbolistic și din exces de semnificații se fac excese reprezentative diforme ale trăsăturilor umane, până la denaturarea chipului și trupului sfântului reprezentat, tocmai pretextând libertatea netă a ipostazei eshatologice în icoană. Astfel, alunecăm ușor spre ezoterism și gnosticism atunci când chipurile sunt învăluite într-un abur sau se întrezăresc doar într-o formă vagă, mai degrabă ,,intuitivă”.
            Pe de altă parte, excesivitatea ,,barocizătă” a formelor, sau stridența culorilor saturate și rupte, ori neglijarea perspectivei inverse care definește icoana, ori apariția umbrelor și penumbrelor volumetrice, a naturalismului, toate acestea blochează intenția și înțelesul demersului iconografic la nivelul materialismului senzualist, atât de penetrant evlaviei needucate și nematurizate. Icoana adevărată dislocă adâncurile sufletești și conduce spre Euharistie, inima ființială a Bisericii. De aceea, într-un spațiu secularizat, icoana poate scandaliza și produce opoziție și bulversare.
            Sigur că desenul și buna folosire a culorilor contează. Asceza este și ea un exercițiu și un mijloc de cunoaștere, într-o lume care își dă mai abitir concursul să ne obosească și să ne acapareze psihicul cu fel de fel de imagini parazitare. Am văzut ,,icoane” în care pictorul a renunțat la culoare sau a folosit o cromatică foarte restrânsă. După umila mea părere, cred că e un derapaj (monofizit), deoarece culorile reprezintă rolul materiei în lucrarea mântuitoare a sufletului omului. Uneori se caută obsesiv transparențele, ca un surogat al spiritualizării. Alteori, învechirea voită a icoanei prin patina vernisării sau paloarea căutată a culorilor poate fi o ispită cauzată de o nostalgie și de un ,,romantism” al credinței că tot ce pare vechi e mai spiritualizat.
            Un iconar, dacă se respectă pe sine și cinstește icoana, se cade să caute o bună cunoaștere și înțelegere teologică a icoanei. Să cerceteze și să citească cele mai bune cărți și autori, de la Leonid Uspensky, până la Sorin Dumitrescu. Slavă Domnului că avem și o gamă variată de albume iconografice care ne sunt foarte accesibile chiar prin internet. E valabil acest lucru pentru orice creștin. Astfel, nu ne vom așeza confortabil într-un fel duios de a privi. Ochii noștri nu ne vor mai livra o simplă și plăcută vedere. Trebuie să înțelegem că frumusețea adevărată se dezvăluie, pe măsura limpezirilor succesive privirii luminate de cunoaștere trăită, epurată de balastul cotidian și nu numai. ,,Ceea ce corupe este la vedere” spunea Seneca. Să încercăm să privim dincolo de imediat.

            O modestă intenție în sensul celor spuse mai sus îl pot avea și expozițiile găzduite la demisolul Bisericuței Studenților.

Evenimentele celei de-a doua săptămâni din Postul Nașterii Domnului


 Miercuri, 25 noiembrie 2015, la ora 19:00 în sala C4 a Cantinei Studenţilor din Complexul Campusului Haşdeu (lângă Biserica Studenţilor) vă invităm la un spectacol de cântece de cătănie. Poate cuvântul spectacol pare sugestiv însă este vorba mai degrabă de o oglindire a vremilor răpuse de durerea chemării la lupta cu aproapele, amintirile suspinate ale celor plecaţi departe în cătănie, teama  de despărţire dar şi nădejdea nebună a întoarcerii. Toate acestea dar şi multe alte astfel de tablouri vor fi zugrăvite de tinerii din Ceata Sf. Ioan Valahul care vor purta rolul celor plecaţi dar şi al celor rămaşi acasă. Evenimentul este premergător Marii Uniri serbate în 1 decembrie, şi vine într-un moment în care pacea în lume se şubrezeşte. Vă aşteptăm cu mult...




Joi, 26 noiembrie 2015, în a doua seară duhovnicească îl vom avea invitat pe Pr. Ieromonah Ioan Bute  de la Mănăstirea Sfântul Ioan Casian din Dobrogea. Programul va fi cel obişnuit, la ora 18:00 Pr. Ioan va participa la slujba vecerniei la Catedrala Mitropolitană, după care va ţine un cuvânt pe tema Frumuseţea care va salva lumea,  iar de la ora 20:00 părintele va susţine o conferinţă în cadrul căreia se va întâlni cu tinerii într-un dialog la Amfiteatrul Facultăţii de Chimie (Parcul Mare-Str. Arany Janos, nr. 11).   Vă aşteptăm cu drag!  ...

sâmbătă, 21 noiembrie 2015

Întâlnire duhovnicească cu Înaltpreasfinţitul Serafim


Duminică 22 noiembrie 2015 îl vom avea invitat pe Înaltpreasfintul SERAFIM JOANTĂ Mitropolitul Germaniei, Europei Centrale şi de Nord. Întâlnirea va avea loc la ora 20.00 în  sala C4 dîn clădirea Cantinei din Complexul Campusului Studenţesc Haşdeu şi va avea tema:Să îndrăznim să îl mărturisim pe Hristos!
Vă aşteptăm cu drag!





Observație deschisă către  administratorul site-ului Radio Renașterea



Îmi permit aici, după cum au constatat și alți  oameni de bună credință oarecum nedumeriți ce mi-au exprimat mâhnirea lor, să fac o mică observație deschisă către  administratorul site-ului Radio Renașterea.

De-o vreme constatăm că evenimentele  organizate de Asociația Tinerilor Creștini Ortodocși-ASCOR Cluj și Biserica Studenților,  ce nu sunt deloc de neglijat ca volum și importanță în istoria imediată a misionarismului  și activităților din Mitropolia Clujului, nu mai apar deloc pe site-ul Radio Renașterea, pentru informarea  doritorilor  și oamenilor de bună credință. Am fi spus că sunt pure întâmplări chiar dacă anunțurile au fost servite  ca întotdeauna direct și în repetate rânduri de însuși președintele Bogdan Dincă.  Totuși, uitându-ne obiectiv,  numai în această primă săptămână din post  au avut loc patru evenimente cu seri și întâlniri duhovnicești cu invitați importanți și foarte speciali: Părintele și Mitropolitul nostru Andrei Andreicuț, Înaltul Mitropolit Serafim Joantă, pr. Damaschin de la Mănăstirea Grigoriu din Sfântul Munte Athos,  pr. Nicolae Tănase de la Valea Plopului,  pr. Teofil Roman. De celelalte  activități cum sunt marile pelerinaje etc... nu mai amintim. Și nu apar.
 A ignora din diverse pricini, a omite sau a nu informa obiectiv (căci e firească această datorie media-creștină pe site-ul oficial ce propovăduiește iubirea frățească și atenția necondiționată), înseamnă a le neglija în primul rând acestor părinți duhovnicești pe care încă îi mai avem, bunătatea și efortul lor de a veni  și a se dărui oamenilor fără căutare la față. E o dovadă de respect  deontologic și de slujire onestă a publicului ascultător și nu numai al acestuia. De deschidere. datorie și comunicare reală. Dar paguba cea mai mare vizează credibilitatea slujirii informaționale a acestui post de radio ce de altfel nu functionează(s-ar cădea)  după placul sau simpatia sau antipatia inimii(ar fi prea puțin) angajaților lui. Scopul lui este mult prea nobil și larg și comunional. Poate am înțeles greșit. Dați dovadă că e așa.


Mizăm totuși pe o bună înțelegere și pe depășirea acestor obstacole  de informare inexplicabile.
Ps: Parteneriatul media consfințit a fost de fiecare dată menționat pe afișe și sigla Radio Renașterea prezentă.

Primit și dat mai departe


Nu e o carte obişnuită, este un roman grafic. Adică, un film derulat fotogramă cu fotogramă, sub mîna unui artist inspirat. Pentru a pătrunde dincolo de minte, în inimă. 

Nu are un subiect lejer, ci, dimpotrivă, unul dureros. Despre părinţi şi copii. Despre cum dragostea nu-i mai poate ţine la un loc. Despre priorităţi de viaţă şi de moarte. Despre boală şi singurătate. Despre credinţă, speranţă şi iarăşi iubire. 
Nu e doar o carte, ci un semnal de alarmă: S.O.S. bătrînii noştri! S.O.S. familia!

http://www.rostonline.ro/2015/11/o-noua-aparitie-la-editura-rost-mai-mult-decit-o-carte/


Oameni de unica folosinta from Olivian Breda on Vimeo.

miercuri, 18 noiembrie 2015

Cuvinte tari de la Sf. Cuv. Paisie Aghioritul

,,Studiu duhovnicesc" sau falsa îmbunătățire duhovnicească 

,,Oamenii de astăzi, din pricina cititului mult, ajung să fie ca nişte magnetofoane care îşi umplu casetele cu lucruri de prisos. Dar învăţătura „fără practică” este, după Avva Isaac, „amanetul ruşinii”. Vezi, mulţi dintre cei care se interesează de atletism citesc reviste sportive sau ziare, dar stau întinşi. Pot fi cît nişte viţei, dar numai îi admiră pe atleţi: „A, este extraordinar acesta!”, spun. „Bravo! Oooo…”. Dar nu varsă puţină transpiraţie, nici nu pierd vreun kilogram în greutate. Citesc, citesc reviste de atletism şi stau întinşi. Dar astfel nu se folosesc, ci rămîn numai cu mulţumirea cititului. Unii mireni citesc ziarul, alţii citesc vreun roman, vreo peripeţie, alţii urmăresc cum joacă pe teren şi astfel timpul trece. La fel fac şi unii care citesc cărţi duhovniceşti. Stau chiar toată noaptea şi citesc cu manie cărţi duhovniceşti şi sînt satisfăcuţi. Iau o carte duhovnicească, se aşază puţin mai comod şi citesc. „M-am folosit” spune acela.” Spune mai bine că ai fost satisfăcut, că ţi-ai petrecut timpul cu plăcere. Pentru că acesta nu este folos. Te foloseşti numai atunci cînd vezi ce se spune în ceea ce citeşti, cînd te cercetezi pe tine şi încerci să te sileşti să pui în practică: „Ce spune cartea aceea pe care am citit-o? Eu unde mă aflu duhovniceşte? Ce trebuie să fac?”. După aceea, cu cît învaţă cineva mai multe, cu atît are mai multă responsabilitate. Nu spun să nu citească, pentru ca să nu ştie multe şi să nu aibă responsabilitate, pentru că aceasta este viclenie, ci să nu citească numai pentru satisfacţie. Răul este că, dacă citeşte şi are memorie bună, ţine minte multe, poate spune şi multe şi se poate înşela pe sine însuşi, crezînd că le-a şi pus în practică. Astfel îşi pricinuieşte un simţămînt fals atît lui însuşi, cît şi celorlalţi. De aceea să nu vă odihniţi gîndul vostru prin multa citire, ci să vă întoarceţi spre punerea în practică. Cititul mult educă enciclopedic.”

Îndreptăţirea de sine

,,Am observat că astăzi, şi cei mici, şi cei mari pe toate le justifică cu o gîndire satanică. Diavolul pe toate li le explică în modul său personal şi astfel se află în afara realităţii. Îndreptăţirea este o tîlcuire satanică.
Este înfricoşător să discuţi cu un om care s-a obişnuit să se îndreptăţească! Este ca şi cum ai vorbi cu un îndrăcit. Cei care se îndreptăţesc – Dumnezeu să mă ierte – îl au de stareţ pe diavolul. Sînt nişte oameni chinuiţi. Nu au pace înăuntrul lor. Iar din aceasta au făcut o ştiinţă. Adică, precum un hoţ nu doarme toată noaptea şi se gîndeşte cum poate reuşi să fure, tot astfel şi aceştia se gîndesc mereu cum să-şi îndreptăţească o greşeală sau alta a lor. Sau precum cineva se gîndeşte cum să afle ocazia de a face un bine sau cum să se smerească, aceştia, dimpotrivă, se gîndesc cum să justifice pe cele ce nu se pot justifica. Se fac avocaţi! N-o poţi scoate la capăt cu unii ca aceştia. Este ca şi cum ai vorbi cu diavolul însuşi. Egoism omenesc are şi acela care nu se va smeri să spună „iartă-mă”, dar, cel puţin nu va vorbi ca să se îndreptăţească. Cel care se îndreptăţeşte pe sine, atunci cînd greşeşte îşi schimbă inima sa în refugiu diavolesc. Dacă nu-şi va zdrobi eul său, va continua să greşească mai mult şi se va zdrobi fără folos de însuşi egoismul său. Cînd cineva nu ştie ce mare rău este îndreptăţirea, are circumstanţe atenuante. Dar cînd ştie sau i-o spun alţii, atunci nu are circumstanţe atenuante. Este trebuinţă de multă atenţie atunci cînd mergi ca să ajuţi pe cineva care a învăţat să se îndreptăţească, pentru că uneori, se întîmplă următorul lucru: dacă se îndreptăţeşte, înseamnă că are mult egoism, iar cînd îi vei spune că ceea ce a făcut nu este corect, va spune alte minciuni şi alte îndreptăţiri, pînă ce îți va dovedi şi aceea şi cealaltă, ca să apară nevinovat. Dar în felul acesta tu, care ai mers să-i dovedeşti că greşeşte, te faci pricina să se facă mai egoist, mai mincinos. Din clipa în care vei vedea că îşi continuă îndreptăţirile, nu mai este nevoie să-i dovedeşti nimic. Fă numai rugăciune ca să-l lumineze Dumnezeu.”

 Sf. Cuv. Paisie Aghioritul



vineri, 13 noiembrie 2015

miercuri, 11 noiembrie 2015





,,Și ne privirăm în față, Poporul meu și eu.”

Regina Maria



O ,,mamă” care (acum!) ne lipsește.







Film realizat de domnul Sorin Ilieșiu 

În rolul  Reginei Maria a României-actrița Maia Morgenstern




Lui D.D.:
Ar fi frumos ca prima doamnă să viziteze spitalele ori să o vezi alăturea de familiile îndoliate, Ar conta. Dar...
Hmmm..., deși sunt susceptibilă și mă căznesc să citesc rețetele de succes,  înțelepciune și dezvoltare personală ce ticsesc librăriile, răsfoind o cărticică mai mult aiurea,  n-am putut nega că ar avea  dreptate în cele ce spune dr. Wayne Dyer, chit că  viața în ,,co-” (și...colectivă) comportă infinite nuanțe și nuanțări. Iată zicerea:

,,Încetați să mai dați vina pe partener/ă pentru nefericirea dumneavoastră, pe părinți pentru lipsa dumneavoastră de motivație, pe economie pentru statutul dumneavoastră social, pe copilărie pentru fobiile pe care le aveți și pe oricine altcineva pe care-l considerați vinovat. Sunteți rezultatul alegerilor pe care le-ați făcut în viața dumneavoastră”.
 România așa cum este ea azi, este rezultatul și efectul alegerilor consecutive ale poporului său. Punct.

luni, 9 noiembrie 2015

Din cuvintele Sf. Ioan Gură de Aur despre Biserică

,,Da, Biserica este un spital duhovnicesc și se cade ca aceia care vin aici să primească leacuri potrivite, să le pună pe rănile lor și așa să plece acasă.”


,,Da, iarmaroc duhovnicesc este Biserica lui Dumnezeu! Este spital al sufletelor! Și trebuie, întocmai ca un iarmaroc, să facem și în Biserică multe târguieli și așa să ne ducem acasă! Și iarăși, ca de la spital să plecăm și noi de-aici, încărcați cu leacuri potrivite patimilor noastre!”


,,Biserica-i spital, nu tribunal! Nu-ți dă pedeapsă pentru păcate, ci iertare de păcate!”


,,Biserica este loc de vindecare, nu loc de judecată a sufletelor. Biserica nu osândește păcatele, ci oferă iertarea lor.”


,,Nimic nu face viața mai frumoasă decât bucuria de a simți că facem parte din Biserică. În Biserică, oamenii curați dobândesc bucuria, cei supărați, liniștea, iar cei mâhniți, bucuria. În Biserică, cei chinuiți află mângâiere, iar cei obosiți află odihnă. Domnul spune: Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi(Matei 11, 28). Ce se află pe lumea aceasta mai dorit și mai frumos decât aceste cuvinte? Domnul te cheamă în biserică la un prânz bogat. Te ia de la chinuri la odihnă și de la necazuri la mângâiere. Te scapă de povara păcatelor tale. El vindecă supărarea și tristețea prin bucurie.”



,,Așa este și trupul lui Hristos, care este Biserica, că precum trupul, și capul sunt unul și același om, tot așa și pe Biserică și pe Hristos unul a spus că este. Pentru aceea ați pus pe Hristos în locul Bisericii, numind astfel trupul Lui. După cum, zice, unul este trupul nostru, deși de altfel se alcătuiește din multe mădulare, tot așa și în Biserica una,  adică un trup suntem cu toții. Că dacă și ea(Biserica) este alcătuită din multe mădulare, totuși toate acele multe mădulare la un loc fac un trup.”


,,Să ne facem odată mădulare adevărate și un singur trup. Cel lăudat să lepede laudele ce i se aduc și să le arunce fratelui său, iar cel ce aude laude de altul, bucură-se împreună cu cel ce laudă. Că dacă în chipul acesta ne vom purta, vom atrage spre noi și pe cap, și dacă suntem dezbinați între noi, atunci și noi ne vom depărta de ajutorul cel de acolo-iar dacă ajutorul de acolo se depărtează de noi, atunci trupul va fi mult vătămat, nefiind ținut strâns bine sus.”



foto: Ilinca Negreanu(9 noi.)


Bufonii

Ei s-au aflat într-o continuă eroare,
niciunul din ei, dar niciunul
nu a formulat vreun adevăr,
nu a intuit nimic exact
nici despre viață, nici despre moarte,
nu a putut defini niciodată
eul,
viața,
omul,
adevărul,
libertatea,
esența,
substanța,
iubirea,
ura,
binele,
răul,
moartea,
eternitatea,
vidul,
frumosul,

ci au început și au sfârșit prin a-i cere omului
                                             să renunțe
la tot cea simțit mai frumos și mai adevărat,
ei au înlocuit
         nemurirea cu moartea
         sufletul cu stomacul
         libertatea absolută a celui ce știe și e viu
                cu robia celui ce moare, mai exact
                cu robia absurdului,
                     pentru că omul nu-și poate
                                                      gândi altfel
                                         moartea
                                                     decât absurdă.

Pe Dumnezeu cu
               nebunia
                     crimei,
                     a orgoliului,
                        a orgasmului,
                           a vanității,
     ei au răspândit bolile încă necunoscute
     și au afirmat că sunt singurii doctori-
cel ce a fost o singură dată fericit
nu-i mai poate crede pe acești
periculoși și macabri
bufoni.





Daniel Turcea- Cântarea  Treptelor/poezii postume


miercuri, 4 noiembrie 2015

O lume fără oameni?


Sau imposibilitatea  de a mai avea acces la tine însuți.

preluare de pe site-ul Cuvânt Ortodox

Seară dedicată artei bizantine cu iconograful Sorin Albu

VINERI, 6 NOIEMBRIE; ORA 19
 BISERICA STUDENTILOR DIN CLUJ NAPOCA, str: B. P. HASDEU, nr. 45