vineri, 22 ianuarie 2016

18 ianuarie 2016
Anul acesta mi-a fost  dat să văd (cât s-a putut... printr-o mulțime de oameni de multe nații strânși buluc) întoarcerea Iordanului de Boboteaza pe stil vechi, la sfințirea apelor lui. A fost premergătoare o adiere tonică de vânt, precum și ivirea soarelui într-o atmosferă cam încețoșată de un fel de  furtună de nisip.  Senin de bucurie răzbătea după o așteptare ușor prelungită din sufletele îngrămădite ale  pelerinilor veniți la Locurile Sfinte.

,,Îndată ce preoţii cei ce duceau chivotul au intrat în Iordan şi picioarele preoţilor, care duceau chivotul, s-au afundat în apa Iordanului,
Cartea Iosua a lui Navi/ Cap. 3












































































marți, 12 ianuarie 2016

Urma/umbra  unui Bizanț vestimentar...



preluare imagine de pe internet 

preluare imagine de pe internet




(II) Părintele Arsenie Boca în gânduri și cuvinte (Hățăgel 2015)

A vedea pe Iisus e o fericire care nu se aseamănă cu nici o bucurie pământeană.  Iar aceasta se întâmplă din neam în neam, ca să nu se stingă între oameni siguranța existenței lui Dumnezeu.




Întâlnirea cu Iisus schimbă pe oricine. Iar cine L-a întâlnit, nu poate să nu-L propovăduiască-cu cuvântul, cu fapta și, mai ales, cu dragostea- ca să aibă și alții parte de neasemănata bucurie de a merge după El, toată stadia vieții.




 Să ai un moment, o clipă în viața ta, în care te-ai întâlnit real cu Iisus-o clipă care să nu-ți ajungă în viața întreagă de a  o desfășura între oameni. De altfel, aceasta e semnul că ești un convertit al lui Iisus: că te-ai dedicat Lui irevocabil.





Să ai măcar o clipă- cea a tâlharului de pe cruce- a recunoașterii vinovăției tale și a recunoașterii iubitoare de Dumnezeu.  Clipă care va întinde Împărăția lui Dumnezeu peste toate calendarele tale pământene...





Numai întâlnirea cu Iisus rămâne decisivă. Iar dacă aceasta se întâmplă rar, măcar să vezi pe cineva a cărui iubire-lumină a aprins-o El.





Suferința și iubirea se cresc în progresie una pe alta în Sfinți. Aceasta e o taină a ,,luminătorilor lumii”. Dumnezeu e făcătorul de minuni în Sfinții Săi, dar marea minune- și  din ce în ce mai rară între oameni- e lumina inimii,  căreia Dumnezeu nu-i va pune hotar mormântul. De aceea Dumnezeu o laudă cu fapte mai presus de fire, cinstind cu ele pomenirea iubiților Săi : iubitorii de oameni, Sfinții.





 Când  făptura oamenilor va fi străbătută de credința în Dumnezeu, adică de o evidență, de o siguranță interioară, mai puternică decât valoarea mărturiilor sau tăgăduirilor rațiunii, atunci făptura sa va fi lumină, iar viața sa va fi o minune între oameni.






Sfințenia e transparența lui Dumnezeu în făptura Sa, prietenia aceea de mare cuviință a sufletului cu Tatăl său- care are iubire de Dumnezeu și de oameni până la cruce. Nu urăște oamenii de pe nici o cruce pe care-l răstignesc...





Între oameni trebuie să devii -în mic- la scară smerit omenească, un mântuitor pe cruce.






 Fiii Luminiii, prin simpla lor existență, sunt o mustrare, un ghimpe în ochii fiilor întunericului.





A fi ucenicul  lui Iisus înseamnă a prevedea un război și a-ți zidi o cetate.





Ucenicul adevărului, iar când vremea o va cere ,,mucenicul” adevărului...





Mucenicii sunt acei oameni minunați care au pus viața lor argument pentru Dumnezeu.





Din lumina Învierii e făcut Destinul care ne atrage Acasă. Cine simte firul acestei lumini se mărturisește străin și călător pe pământ. E un rănit de nostalgia Paradisului.






Dacă am iubi pe Dumnezeu din toată ființa noastră  am lua foc, foc din focul Duhului,  care s-ar răsfrânge și asupra  oricărui aproape posibil.





Împărăția lui Dumnezeu nu este la nu știu câte milioane de ani lumină, ci este înlăuntrul nostru e o împărăție a conștiinței împăcate cu toată lumea,  o împărăție a iubirii de Dumnezeu și de oameni, în care se oglindește chipul și asemănarea lui Dumnezeu.



Cuvintele Părintelui Arsenie Boca  alese de prof. Carmen Ivan  din scrierile  PS. Daniel Stoenescu 



SCHILLER // OPUS: "SWAN LAKE"

duminică, 10 ianuarie 2016

(I) Părintele Arsenie Boca în gânduri și cuvinte (Hățăgel 2015)


,,Părintele Arsenie Boca este duminica vieții mele”. (PS. Daniel Stoenescu Episcop-locțiitor al Daciei Felix)



Deși smerit, Iisus nu e ca vreunul dintre oameni... ca să cârpească cu petece de circumstanță zdreanța fericirii omenești.


 E ceva uimitor în Iisus; ca orice uimire,  e greu de prins în cuvinte omenești.


Nu avem liniște și echilibru până nu ne decidem, în timp, ce facem cu eternitatea noastră.


Iisus e de o mărime uluitoare, care poate  pricinui spaimă migălelii omenești.



Iisus nu S-a scuzat niciodată dacă cineva  s-a simțit atins de Cuvântul Său.



Unii se răzvrătesc împotriva lui Hristos pentru că se simt judecați.



Iisus e adevăratul nostru aproape, în stare să ne care în spate dintre tâlhari,  Acasă.



 Pe altă temelie decât Hristos  nu rămâne nimic statornic în lume.



Împărăția lui Iisus  nu e din lumea aceasta  deșartă  și mereu cutremurată de nestatornicia omenească.


Iisus e un Răspuns, dar care trebuie trăit. Aceasta e marea noastră răspundere în fața lui Iisus.



Mult s-au mai zbătut unii ca să-L compromită pe Iisus, numai ca să scape de imperativul felului Său de a fi în lume.



Iisus nu iubea propaganda de vorbe, alarmele, zvonurile de tot felul și toate răstălmăcirile, inevitabile oamenilor.



Pentru două pricini mai  principale e refuzat Iisus: pentru că cere de la trup înfrânarea patimilor, iar de la spirit, smerenia.


Nimeni nu L-a înțeles pe Iisus, de aceea toți s-au simțit datori să-I stea  împotrivă.



,,Râdeau de Iisus”(Lc. 8, 53)... Un râs înghețat pe buzele mărginirii. Râsul, același râs, s-a dezghețat cu trecerea vremii.



Finanța lumii ,,râde” de Iisus. De cea mai bună interpretare a vieții, totdeauna se găsește cineva să râdă.



Păcatul cel mai greu, păcatul veșnic fără iertare: starea omului împotriva adevărului...Orbia răutății care stă de-a pururi împotriva adevărului nu are leac, dar are pedeapsă.



Nimic nu e mai greu și mai periculos  decât să te lupți cu îngustimea, cu prejudecățile și cu formalismul... Nimic  mai primejdios decât a combate răutatea care crede că are dreptate, că apără adevărul și că slujește lui Dumnezeu.



Frunțile încrețite de filosofie și limitate de lumea aceasta, a veacului nostru, Îl puneau pe Iisus Hristos la arhivă...



Când nu pot oamenii de nimic, ceva totuși pot: se iau la pricină. Neputința nu tace.



Cărturarii și fariseii vremii Sale erau cei mai nedumeriți oameni asupra lui Iisus. Porunca de-a nu fi făcut cunoscut parcă le-a dat-o tuturor cărturarilor lumii. Iată, în sfârșit, o poruncă a lui Iisus pe care o țin și ei.



Fariseii boleau de răi ce erau și nu pricepeau nimic din dumnezeuirea lui Iisus... Ura lor împotriva lui Iisus fierbea în clocot de cazan.



Iisus, Iubirea întrupată, și-a stârnit împotrivă vulcani de ură. Iisus, Înțelepciunea neajunsă, a ajuns mutilat la nesfârșit de prostia omenească.



Nici demonii nu i-au făcut lui Iisus atâta împotrivire câtă i-a făcut cenzura invidiei omului... Coaliția vecinului sufletesc împotriva Mântuitorului, culmea invidiei omenești contra sublimului...

 Cuvintele Părintelui Arsenie Boca  alese de prof. Carmen Ivan  din scrierile  PS. Daniel Stoenescu