luni, 9 ianuarie 2017

Antimiana Iconografica



            Interviu realizat cu Maria-Corina Negreanu, câștigătoarea Premiului I la secțiunea Pictură pe lemn (tempera, stil brâncovenesc) a Concursului Național Icoana Ortodoxă - lumina credinței - ediția a V-a, 2016, organizat cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel și cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prin Sectorul Cultură și Patrimoniu Religios - Centrul pentru Patrimoniu Cultural Sfântul Constantin Brâncoveanu și Sectorul Teologic - Educațional ale Patriarhiei Române. Obiectivul general al Concursului anual este păstrarea tradițiilor religioase și culturale, prin punerea în valoare a talentelor în pictura bisericească.
                Sâmbătă, 21 mai 2016, a avut loc în sala Europa Christiana a Palatului Patriarhiei premierea câștigătorilor de către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, după Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul hramului istoric al Catedralei Patriarhale. Cu acest prilej a fost vernisată şi expoziţia Icoana ortodoxă – lumina credinței, deschisă publicului în perioada 23-25 mai 2016, între orele 14.00-16.00.

Pr. Florin-Cătălin Ghiț: - Sunteți câștigătoarea premiului I la secțiunea pictură pe lemn a Concursului Național Icoana Ortodoxă - lumina credinței - ediția a V-a, 2016, organizat de Patriarhia Română. Este o performanță în spatele căreia stau, așa cum se poate vedea din lucrări, pe lângă îndemânare și talent artistic, și numeroase cunoștințe teologice, istorice și culturale, multă muncă de documentare...

Maria-Corina Negreanu: - Având la dispoziție doar două luni și jumătate între lansarea temei și termenul fixat pentru înaintarea lucrărilor, am încercat să-mi chivernisesc cât se poate de bine acest interval de timp. Sigur că pentru bibliografie, cercetare, "incubarea" ideilor și sistematizarea informațiilor, conceperea lucrărilor și executarea lor efectivă prin filtrul personal necesita o perioadă mai generoasă de timp. Dar poate tocmai aceasta a constituit reala provocare! Mi-am făcut o rânduială, cu un program de rugăciune, am stat mai departe de lumea dezlănțuită ca să pot să mă cufund în bibliografia ce o aveam de studiat și pe care mi-am procurat-o cu ajutorul prietenilor într-un timp record. Sfântul Antim Ivireanul nu este un simplu sfânt cu o istorie de sinaxar simplistă și liniară. Pentru a-i pătrunde duhul, ca apoi să-i poată fi pictată icoana, necesita o  pregătire prealabilă de apropiere și o cercetare biografică de context istoric, social, politic, cultural etc. și de operă cât mai amănunțită. Varianta ,,confortabilă” a executării  unei simple cópii mai îmbunătățite sau mai schimbate pe alocuri (,,prin părțile neesențiale”) a unei icoane vechi sau după un model de reprezentare oarecum previzibil, stereotip, am exclus-o din start. Intrasem la un moment dat într-o panică, un fel de blocaj. Apăreau fie date contradictorii, goluri biografice, relatări, dar mai ales interpretări istorice și critice, care se băteau cap în cap. De pildă, acuzații grave de implicare și complicitate politică a Sfântului Antim în episodul războiului ruso-turc de la Stănilești și complot meschin împotriva domnitorului Constantin Brâncoveanu; sau în episodul de la Giurgiu cu Nicolae Mavrocordat. Dintre istorici, Nicolae Iorga lasă să se înțeleagă că Sfântul Antim Ivireanu ar fi fost indiferent, ba chiar suspectat că se bucura de ce pățise domnitorul român și familia acestuia, și că și-ar fi văzut bine merçi de treburile tipografice, în vreme ce la Constantinopol avea loc oripilanta ucidere a Brâncovenilor.  Atârnă enorm în ce cheie interpretezi istoria... Dar ce putea face un biet mitropolit din Ungrovlahia, luat și el în colimatorul sultanului și de fanarioții greci, pe care Antim Ivireanu îi cunoștea atât de bine, victimă la rândul său, prins în plasa urzelilor străine ori a jocurilor de putere interne? Sigurul cusur care i s-a reproșat marelui ierarh a fost implicarea (din bună credință!) în jocurile politice,  știind că nu-i agrea nici pe greci, nici pe turci, pe care îi știa atât de bine de când  fusese răpit și vândut rob de la o vârstă fragedă. Lupta pentru autonomia țării și a Bisericii, pentru a ușura poporul de corvoada birurilor impuse de aceștia.
            Se știe că sfințenia unui om atârnă mai mult de taina pocăinței...
            Uneori aveam senzația că nu-i pot stabili dominanta unor trăsături de caracter. Sincera blândețe versus spiritul polemic, dinamic și plin de patos/ de neclintit în atitudine și zel, etc. Oricum, din predicile sale care s-au păstrat până la noi sub forma Didahiilor, reiese clar că era iubitor de dreptate și adevăr, cu râvnă de a-i apropia pe oameni de Dumnezeu și Biserică. Un ierarh dotat cu o minte ascuțită de excepție, un erudit capabil să înțeleagă și să fie solidar cu oamenii de rând și viața de la firul ierbii. Preocupările sale pentru turma păstorită nu erau de fațadă, ci căuta rezolvări clare și țintite. De pildă, mi-a rămas înscrisă în minte situația jalnică pe care o găsește jertfelnicul ierarh în bisericile din țară: "...văz atâta prostie între preoţii miei, atâta neînvațătură și atâta nedumireală, cât cunosc că nu puteți face vreun ajutoriu sau vreun folos ticăloasei turme. Și pentru acea multă prostie a voastră și neștiință la sfânta carte, m-am îndemnat, cuprins de frica dumnezeiască, a vă înștiinta cu această cărticea...", iar în biserici constata cum  credincioșii stau ca "în grajduri, vorbesc și râd”, "își fac cu ochiul unul altuia mai rău decât pe la cârciume”, cum nu pricep nimic la slujbele bisericești săvârșite în limba slavonă sau greacă. Voiam să prind în imagine-simbol această preocupare asiduă și grijă arhierească de a traduce în limba română cărțile de cult pentru preoți și popor. Am "criptat" această grijă sub forma unui sfeșnic brâncovenesc pictat în icoana principală.
            Lucrurile au venit de la sine, familia m-a înțeles și m-a sprijinit, și, sigur că atunci când participi la un concurs îți dorești ca lucrarea ta să fie cât de cât remarcată, însă, fără ipocrizie, vă spun că n-am pornit de la gândul și dorința de a lua premiul întâi. În schimb am dat tot ce am putut. Am multe să-mi reproșez când îmi văd acum lucrările. Atunci când am fost anunțată telefonic de la Patriarhie că am luat acest premiu, în spatele felicitărilor îl simțeam aprobativ pe Sfântul Antim Ivireanul: da, poți fi de acum prietena mea.
Cruce/artă (bizantină) românească
Corina Negreanu
Pr. F.-C. G. - Care sunt lucrările cu care ați participat la concurs?

Negreanu Maria-Corina: -  Au fost patru lucrări. La această ediție a concursului s-a introdus o nouă probă obligatorie, de care m-am bucurat, și-anume pe lângă icoana sfântului omagiat,  încă două miniaturi pe hârtie inspirate din arta manuscriselor Sfântului Antim Ivireanul. Obligatorie a fost și pictarea unei cruci în stil brâncovenesc. Pentru icoana principală am ales o compoziție-sinteză intitulată "Antimiana - taina muceniciei pentru Hristos” (40x60 cm); Cruce (30x40cm); două miniaturi pe hârtie în format A4: "Sfântul Antim Ivireanul și ocrotitorii săi spirituali”, respectiv "Arcană peste timp la Sfânta Mănăstire Antim”. Criteriile evaluărilor s-au făcut mai întâi pe încadrarea tematică, apoi pe construcția teologică, a hermeneuticii liturgice, acuratețea culorilor și pe tehnica de execuție.

Pr. F.-C. G. - Vă rog să oferiți câteva detalii hermeneutice legate de elementele specifice ale piesei principale, icoana Sfântului Antim: steme, tiparniță, hartă, icoană și ustensile de pictat, cărți și suluri manuscrise, motive pe veșmintele arhierești, chenar etc.

Negreanu Maria-Corina: -  Am căutat să surprind cel puțin trei aspecte importante care individualizează sfințenia și unicitatea Sfântului Antim Ivireanul în Sinaxarul Românesc.
1. Am încercat să transpun iconografic viața, activitatea și plurivalența talentelor sale în plin apogeu de activitate puse în slujba și misiunea Bisericii, culturii române și universale.
 2. Să sugerez acel moment/ simțământ de prevestire a muceniciei la care a fost chemat, pe care sunt foarte sigură că l-a trăit în taina inimii, așa cum se întâmplă  celor aleși și plăcuți lui Dumnezeu. Momentul asumării. În contextul politico-diplomatic tulbure în care se afla țara, în loc să-și apere viața și să aleagă calea exilului, alăturându-se fugar voii domnitorului fanariot Nicolae Mavrocordat la zvonul invaziei austriece, Sfântul Antim Ivireanul depășește fuga lașă și preferă să rămână precum păstorul cel bun alături de turma sa amenițată, alege să rămână cu toate riscurile lângă poporul ungrovlah, cel care l-a adoptat și pe care l-a slujit aproape un sfert de veac. Cum era de așteptat, a urmat cupa amarului, a umilinței, dezonoarei și caterisirirea nedreaptă, temnița, patimile și uciderea lui mișelească. Se spune că undeva în afara țării, aproape de Adrianopol, trupul i-a fost aruncat în apele Tugiei, un afluent al Mariței. Unii biografi pretind că a fost ucis și aruncat în lacul Snagov. Astfel, se spune despre Sfântul Martir Antim Ivireanul că este "sfânt fără moaște” deoarece  nu i s-a mai găsit trupul.
3. Legătura indisolubilă, intrinsecă a vieții și a activității Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul de cea a Sfântului Martir Constantin Brâncoveanu. Domnitorul l-a descoperit, l-a ajutat și l-a susținut în activitatea tipografică, dar și în treptele ierarhice dobândite. Având o credință puternică în Hristos, nu au putut nici unul nici celălalt să facă compromisuri conjuncturale și să se lepede de Hristos, preferând martiriul.
            A fost dificil să înmănunchez iconografic aceste trei aspecte într-o singură imagine, să nu obosesc icoana supraîncărcând-o, să dau chip dramei în lumina harului sfințeniei, vastei preocupări de carte, arte și meșteșuguri, dimensiunea și adâncimea smereniei atinse de minunatul ierarh. Asemenea sintezei succinte ce aparține Înaltului Bartolomeu Anania: "Ce vom admira mai întâi în vasta personalitate a Ivireanului? talentul tipografului? Finețea gravorului? capacitatea poliglotului? geniul oratorului? luciditatea gospodarului? smerenia călugărului? demnitatea ierarhului? miracolul străinului împământenit? E aproape de neimaginat că atâtea daruri pot fi înmănunchiate într-un singur om". Evitând totuși supraconceptualizarea, construcția compozițională se sprijină pe elemente și simboluri cu o anumită coerență într-un ansamblu unitar. Semnificația câtorva o ,,tâlcuiesc” pe scurt:
- poziția sfântului e verticală, semnificând demnitatea și onestitatea ce l-au caracterizat pe Sfântul Antim Ivireanul, așa cum reiese din "Scrisori” și "Didahii”;
- omoforul  de pe umerii sfântului ierarh conține crucea vechiului steag ivirean sau georgian de azi, care sugerează legătura originii de neam georgian, de care nu s-a dezis și pe care n-a omis niciodată să o amintească, așa cum apare în semnăturile lui: "smeritul între ieromonahi Antim Ivireanul”, "ieromonahul Antim, georgian de neam”, sau "Mitropolit al Ungrovlahiei, Antim Ivireanul” etc.
- veșmintele arhierești includ bedernița - simbol al oratoriei excepționale și al păstorului grăitor și tâlcuitor de cuvânt dumnezeiesc  
- în mâini poartă ultimele cărți tipărite, între care Catavasierul (1715-1716(?))
- multitudinea cărților din fundal sugerează preocuparea înaltă de o viață, cărțile ca simbol de luminare a minții, cărțile ca arme de apărare a unității și identității de neam și credință ortodoxă, cărțile ca mijloc de legătură cu celelalte state ortodoxe, cartea ca instrument de slujire a Adevărului, Binelui și Frumosului; cele patru corpuri de carte reprezință cele patru tipografii ("focare de cult și cultură") pe care le-a întemeiat și unde a editat în totalul vieții 64 de cărți tipărite de el: București, Snagov, Râmnicu Vâlcea, Târgoviște. Să nu uităm că, alături de voievodul Constantin Brâncoveanu, Sfântul Antim Ivireanul este întemeietorul  primei biblioteci publice de împrumut din cetatea Bucureștilor. Totododată am căutat să sugerez prin multitudinea cărților și a hărții introducerea limbii române literare în circulația limbilor europene dar mai ales strădania de a-i conferi Limbii Române o dimensiune sacră.
- harta simbolizează atât originea natală, ținuturile îndepărtate pe unde a pribegit, "taina străinului împământenit”, cât și  aria  geografică în care și-a extins activitatea misionară, mai precis locurile unde cărțile tipărite în Țara Românească au fost "împrăștiate” și răspândite pentru a apăra credința ortodoxă;
- obiectele din spatele sfântului lui "vorbesc” despre talentele artistice și de rafinatele sale priceperi, despre  preocupările și abilitățile multiple ale Sfântului Antim Ivireanul, de acrivia acestuia pentru a înfrumuseța și înveșmânta locașurile de cult fiind brodeor, xilograf, gravor, sculptor, miniaturist, pictor etc.;
- tiparnița amintește de preocuparea cea mai asiduă a Sfântului Antim, de "cuiburile de tipărituri” înființate de el, inclusiv în țara natală, Iviria;
- în formă de fereastră apare Sfânta Mânăstire Antim - ctitoria sa de suflet –, fereastra ca testament patrimonial și de slujire predat peste timp posterității;
- îngerul îi vestește martirul apropiat și jertfa la care este chemat pentru a primi  cununa mucenicească; luciditatea irenică, curajul și discernământul alegerii în mărturisirea până la capăt, cu prețul propriei vieți, a credinței în Hristos.
- sfeșnicul brâncovenesc subliniează lumina/ trezvia credinței în Dumnezeu, pe care a adus-o și a sporit-o  prin toată activitatea sa în Țara Românească, dar și în Transilvania sau țările care au păstrat Ortodoxia.
- ancadramentul (chenarul) ce închide reprezentarea iconică sugerează în mod minimalist contextul tulbure martiric(brâncovenesc) atât de cumplit al ultimilor ani de domnie românească înainte de instalarea perioadei fanariote; acest context  anticipează martiriul Sfântului Antim Ivireanul. Din punctul meu de vedere martiriul Ivireanului se circumscrie martiriului brâncovenesc și se întăresc reciproc în lucrare.
- blazonul domnesc cu corbul cruciger, flancat de cei doi aștri, și blazonul Sfântului Ierarh Antim Ivireanul – melcul orientat vertical spre Steaua lui Solomon - steaua cu cerc înscris arată relația funcțională și unitară dintre domnitor și sfântul ierarh în perioada de apogeu, bicefalitatea Stat-Biserică sinergică, precum în perioada de aur a Imperiului Bizantin, care a dat moștenire acestui neam românesc cel mai frumos patrimoniu cultural, artistic,  arhitectural,  spiritual etc.

Pr. F.-C. G. - Cum explicați legătura dintre martiriul Brâncovenilor și cel al Sfântului Antim Ivireanul?

Negreanu Maria-Corina: - Martirii sunt aceia care aleg  să îndure chinurile și să-și de-a viața pentru credința în Hristos Cel Răstignit și Înviat a treia zi, decât să-L trădeze preț și de-o clipă, pentru a nu pierde Împărăția promisă de Domnul Hristos. Jertfele lor stau la temelia dăinuirii neamului românesc și a credinței strămoșești, pecetluindu-le în veșnicie și în istorie. Este foarte greu să explici în termeni raționali și într-o logică liniară o asemenea legătură. Mai degrabă o percepi în duh. Nu prea poți vorbi despre Sfântul Antim Ivireanul fără să-l amintești pe Sfântul Constantin Brâncoveanul. Anton Maria del Chiaro, secretarul italian al lui Constantin Brâncoveanu, este cel care consemnează acea admirație a domnitorului ungrovlah - căutător de oameni de ispravă, pe care să-i aibă alături la conducerea țării -, după ce l-a cunoscut pe Antim Ivireanul la București: "Au mai găsi-vom oare unul ca acesta?”. Iar Sfântul Antim nu contenește să-și arate față de domnitor toată recunoștința și aprecirea în repetate rânduri. Între ei se înfiripă o legătură de profund respect, încredere și prietenie. Ba Sfântul Antim Ivireanul îi dăruiește în anul  1709 un superb manuscris lucrat cu mâna sa (să nu uităm că un manuscris echivala cu o cireadă de cca 70-100 de vite, ca preț):  "Chipurile Vechiului şi Noului Testament", adică "Obrazele sau persoanele oamenilor celor vestiţi ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie şi în Evanghelie şi în adunare". Poetul Ioan Alexandru vorbește excepțional despre aceasta. În prefaţa acestui manuscris, există următoarea dedicație: "De la aceştia, de la toţi luă asemănare şi iubitorul de Hristos întru credinţă tare/ Prealuminatul Constantin din viţă basarabă, stăpânul Ţării Româneşti, mulţi ani să aibă/ Care la sine adună florile bunătăţii şi cu credinţa defaimă căile strâmbătăţii“.
Cel puțin un deceniu a avut loc o rodnică conlucrare între cei doi viitori martiri și sfinți, cu realizări de proporții pentru țară. Un adevărat ,,proiect de țară” se împlinea și înflorea prin această co-lucrare. Voievodul Costantin Brâncoveanu l-a sprijinit în  activitatea tipografică misionară pe Sf. Antim Ivireanul, dar și la ocuparea treptei ierarhice, până la cea de mitropolit al Ungrovlahiei. Așa cum spune domnul Sorin Dumitrescu, prin tandemul Brâncoveanu-Antim se reface pentru o vreme bicefalitatea Imperiului Bizantin după Căderea Costantinopolului (1453) și s-a refăcut pentru o bucată de timp axul central al Ortodoxiei universale în Țara Românească. Evitând războaiele sângeroase, ținând diplomatic țara departe interesele celor trei puteri imperiale expansioniste (turcă, austriacă și rusă), ce amenințau granițele țării confesional cu prozelitismul calvin și catolic plus cel islamist, cei doi bravi oameni de Stat și de Biserică au apărat țara cu armele culturii, artei, educației, au marcat-o în istorie și pe harta geografică prin  construirea  a numeroase edificii laice și de cult. Împreună i-au ajutat și pe românii de peste granițe, mai ales pe cei din Transilvania să-și păstreze limba și credința. Progresul Țării Românești sub Constantin Brâncoveanu devenise o "amenințare” externă pentru mințile oculte și un motiv de  invidie. Pentru a destabiliza această înflorire și lucrare ambițioasă, s-a lovit din interior în această legătură domn-ierarh/ Stat-Biserică, le-au fost vânate și speculate diferențele de viziuni,  slăbindu-le astfel încrederea prin uneltite meschine intrigi. Deși domnitorul nu se va răzbuna niciodată pe ierarhul care îl roagă în repetate rânduri să nu-și "otrăvească” urechile cu neadevăruri despre acuzele de implicații politice de culise și trădare, legătura anterioară de solidaritate și prietenie nu se va mai reface. În felul acesta s-a putut decapita mai ușor puterea de stat prin moartea martirică la care cunoaștem că au fost supuși și la umilința care a consternat întreaga Europă, iar apoi, la interval de doi ani, s-a decapitat și capul Bisericii Țării Românești, Mitropolitul Antim Ivireanul, condamnat în principal pentru militantismul autocefaliei Bisericii Ortodoxe din Țara Românească. A urmat aproape o sută de ani de domnii fanariote care au încercat să le şteargă "urmele" din istorie, dar lucrul acesta nu s-a putut întâmpla. Caractere puternice și demne au pecetluit istoria și continuitatea neamului românesc cu mucenicia lor. În viziunea mea, martiriul brâncovean e prevestitor, e premergător martiriului antimian, iar acesta îl validează și mai mult și îl probează pe cel dintâi. Sunt convinsă de reconcilierea în duh și că, prin moartea lor mucenicească, "veghează” mai cu putere traseul neamului românesc în istorie spre Eshaton. Datori le suntem cu cinstirea și evlavia noastră, să le cinstim moartea lor mucenicească, toată râvna și truda vieții. Abia după mai puțin de trei sute de ani li s-a făcut dreptate pe pământ, în anul 1992 fiind înscriși în Sinaxarul Bisericii Ortodoxe Române.
Miniatură/Corina Negreanu

Pr. F.-C. G. - V-aş ruga să descrieți pe scurt și celelalte lucrări cu care aţi participat la concurs?

Maria-Corina Negreanu: - Da. La crucea pictată a fost oarecum mai  simplu deoarece m-am limitat și m-am inspirat dintr-o scenă a Răstignirii de la Mănăstirea Hurezi -perla ctitoriilor brâncovenești. În miniaturi m-am bucurat de "libertatea" de a continua ceea ce nu am putut exprima în lucrarea principală. O miniatură am dedicat-o relației Sfântului Antim Ivireanul cu înaintașii și ocrotitorii lui spirituali: Sfântul Antim, Sfântul Nicolae, Sfânta Agata și Sfântul Alexie. La ctitoria sa, Mănăstirea Antim (București), se păstrează o icoană pictată de însuși Sfântul Antim Ivireanul cu cei patru sfinți amintiți. Chipurile acestora i-am redat într-un ancadrament vegetal sub formă de medalioane, cu gândul la faptul că Sfântul Antim Ivireanul a fost promotorul  reprezentării chipurilor de sfinți sub formă de medalion  în manuscrise și frontispiciile miniaturistice de la noi din țară.
A doua miniatură, e orientată spre relația cu posterioritatea, mai precis o cântare contemplativă către Maica Domnului. Fiind o iubitoare de poezie, nu puteam să trec cu vederea filigranul poetic din "Didahii", cu osebire Cazania Sfântului Antim Ivireanul la Praznicul Adormirii Maicii Domnului. Conține expresii atât mlădioase, ce surprind inefabilul tainei Micii Domnului, asemenea Imnului Acatist al Rugului Aprins al Maicii Domnului alcătuit de ieroschimonahul Daniel Sandu Tudor, poet, publicist inițiator al Mișcării Rugului Aprins de la aceeaşi Sfântă Mănăstire Antim din Bucureşti, la interval de peste două veacuri. Am găsit mai multe similitudini între cei doi imnologi ai Maicii Domnului, în care fără dubii, a cântat Însuși Duhul Sfânt. Așa că am încercat să pun ,,în scenă” iconografică această minunată lucrare. Din Biserica de la Antim (Biserica-trup) țâșnește o scară spre cer (cu aluzie la Scara lui Iacov) - crucea martirică spre - Maica Domnului - Biserica Cerească, rug, foc arzător, răcoritor nemistuindu-se. Din lemnul crucii vlăstăresc prin jertfa mucenicească Sfântul Antim Ivireanul și Ieroschimonahul Daniel de la Rarău (martir al închisorilor comuniste, încă nedeclarat sfânt!) contemplând în stihuri frumusețea de nedescris a Maicii lui Dumnezeu. Maica Domnului e o "grădină încuiată" (Cântarea Cântărilor), în care fiecare sfânt e o floare anume, ce răspândește mireasmă și frumusețe aparte asemenea înzestrărilor cu virtuți. Exprimarea paralelă sugestivă devine convergentă: Sfântul Antim Ivireanul: "Cine este aceasta care se ivește ca zorile, frumoasă ca luna și aleasă, ca soarele? Cine este aceasta ce se suie de pe pământ în cer, albită, înflorită, întru care hulă nu este?"; Ieroschimonahul Daniel de la Rarău "Cine este aceasta ca zorile de albă și curată? E împărăteasa rugăciunii, e rugăciunea întrupată....”

Miniatură/Corina Negreanu
Pr. F.-C. G. - În evaluarea lucrărilor s-a pus accentul pe evidențierea unui specific tradițional românesc al compoziției. Puteți să ne oferiți detalii?

Maria-Corina Negreanu: - Așa este. A fost foarte bine că s-a pus acest accent. Ne cunoaștem atât de puțin pictura bisericească din propria patrie. A rămas ca o comoară tăinuită, față de albumele de pictură bizantină, sârbească, grecească ori rusească, și care parcă ne-au fost mult mai lesne de găsit. Chiar mă plimbam seara prin București, înainte de premiere, și am văzut câteva biserici sublime!,  cum e cea de la Sfântul Gheorghe cel Nou, Colțea și alte câteva. Adevărate minunății! Cât mi-ar fi plăcut să existe în Cluj așa ceva! Pictura brâncovenească este o pictură densă, dar fără să obosească sufletul, în care măiestria artistului e mereu controlată prin acea părelnică ezitare timidă de a fi desăvârșit în amănunte și anatomii corecte. O pictură care nu seduce în sensul blitz și nu te lasă zdrobit de atâta perfecțiune a execuției cum e cea renascentistă sau barocă sau chiar neobizantină, ci ți se dezvăluie treptat, te învălui, te adâncește și te trece subtil, fără să șocheze, spre Adevăr. Nu e puțin lucru această "micșorare" auctorială și de epatare a măiestriei artistice. Specific picturii brâncovenești este prezența decorativă vegetală luxuriantă, dar atent și armonios amplasată în pictura murală pentru a nu ieși strident și disparat în evidență. Frontispiciul heraldic este caracteristic miniaturii brâncovenești, ancadramentele de vrejuri de acant, sau alte motive floral-vegetale (unite în mascheroane), lalele și trandafiri în miniatura antimiană, rodii ori smochine. Natura e atât de apropiată de om și participativă la lucrarea mântuitoare a acestuia!...
            S-a tot vorbit, și așa este, că arta brâncovenească este o izbutită și rafinată sinteză de stiluri și curente artistice, o armonie izbutită între arta orientală (Islam), arta  tradițională și influența occidentală renascentistă, cu precădere barocă. Se știe că voievodul Constantin Brâncoveanu, dar și marea familie a Cantacuzinilor  din care se trăgea, proveniți din neam de basilei bizantini, erau mari iubitori de frumos și aveau cultul bunului gust, nostalgici după acea măreție splendidă a Bizanțului de altădată. De aceea aveau o înclinație nativă spre eleganță și frumos, acordând o atenție sporită dezvoltării artelor decorative. Analog virtuților creștine, Sfântul Antim Ivireanu menționează în "Floarea Darurilor" bogata simbolistică florală zugrăvită în superbe forme și culori: "roșeaște dreptatea ca un trandafir, albește bărbăția ca un crin, învineșescu blândeațele ca iacintul, străluceaște curăția ca narcisul”. Semnificațiile în planul zoomorf: vulturul - avântarea spre cele înalte, liliacul - trezvia şi veghea de noapte, oaia - smerenia şi ascultarea, porumbelul - blândețea, albina - hărnicia, șarpele - înțelepciunea, chibzuiala şi prudența, melcul - modestia, mersul încet dar sigur etc. Arta decorativă ajunge la un nivel desăvârșit sub domnitorul Brâncoveanu, asimilată în cel mai autentic duh ortodox. Este cazul ca noi cei de azi să redescoperim și să continuăm  acest specific românesc al artelor sacre, mai ales că se promovează ideea că nu există un stil artistic specific românesc dobândit, ci doar școli de pictură care au activat pe arii geografice limitate, fără a se ține seama de vitregiile istoriei și alți factori care au confiscat un firesc curs unitar de dezvoltare a artelor sacre pe suprafața integrală a țării. Iată că în Țara Românească sub Brâncoveanu, prin construirea atâtor edificii, putem spune de o primă unitară răspândire pe aproape întreaga suprafață a Principatului și chiar la bisericile din sudul Transilvaniei, a unui stil artistic sacru cu specific românesc. Ar fi păcat ca noi, cei de azi, să nu înțelegem și să nu continuăm miza acestui minunat și ambițios proiect brâncovenesc. Să prețuim, să conservăm și să continuăm osteneala și dragostea pentru frumos.

Pr. F.-C. G. - În câteva cuvinte, ce înseamnă Sfântul Ierarh Antim Ivireanul pentru dumneavoastră? Care a fost folosul duhovnicesc al întregului demers?

Negreanu Maria-Corina: - Cum v-am mai spus, îmi place să cred că mi-am câștigat un prieten, un model de faptă, smerenie, sensibilitate și măiestrie artistică. Ceva mă leagă acum mult mai mult de acest sfânt, dar mă și obligă să nu-l uit. Mai nimic nu suntem și nu putem face trainic dacă nu ne cunoaștem istoria, pentru a ne înțelege rostul, viața, arta, sfinții, credința, ce s-a întâmplat altădată, ce ni se întâmplă nouă azi, cât de asemănătoare ni-s vremurile... Că orice ar fi, avem o chemare ce trebuie îndeplinită fără rest. Până la capăt.

Pr. F.-C. G. - Vă mulțumesc din suflet!
Negreanu Maria-Corina: - Eu vă mulțumesc!







Antimiana/ Taina muceniciei intru Hristos
icoană pe lemn Corina Negreanu




O icoană a simbolurilor nebănuite


autor Nicoleta Pălimaru


            Icoana închinată Sfântului Ierarh Antim Ivireanul i-a adus artistei-iconar, Corina Negreanu, un premiu bine meritat (locul I la icoana pe lemn), acordat de Patriarhia română în 21 mai, la Sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena.
Tributară convingerii că prin împărtăşirea cu arta „putem schimba ceva în noi şi câştigăm un pic de supleţe şi bogăţie în viaţa noastră şi în relaţiile dintre noi”[1], după cum mărturisea într-un interviu, cu o sobrietate în linia tradiţiei ortodoxe şi un amplu evantai de lecturi, familiarizată cu limbajul muzeal iconic european, Corina Negreanu e atentă, ca mulţi artişti, la fragmentul miraculos al cotidianului şi posedă un stil aparte de raportare la el. De altfel, energia cotidianului l-a determinat pe Pr. Dumitru Stăniloae să conceapă o secţiune în Dogmatica sa, intitulată „Cunoaşterea lui Dumnezeu din împrejurările concrete ale vieţii”, iar pe Mircea Vulcănescu l-a condus la crearea sintagmei „Bunul Dumnezeu cotidian”.
Icoana Sfântului Antim, realizată într-o manieră personală extrem de originală de către Corina Negreanu, ce nu mizează deloc pe economia de mijloace artistice, suscită un interes de o particulară relevanţă prin actul esenţial al artistei de a recompune cu precizie şi rafinament un sugestiv rezumat al unei „lumi de atmosferă”, aflată la răspântia dintre secolele XVII-XVIII, precum şi figura ierarhului Antim.
Surprinde modul de redare în chenar delicat, suav, dar viguros a „cămării inimii” ierarhului, al cărui chip degajă o „înţeleaptă liniştire”. Persistă pregnanta impresie că ierarhul se mişcă într-o dublă deschidere spaţială şi temporală: într-un prezent al veşniciei, tradus de însemnele îngerului, de flacăra arzând vertical, dar şi de respiraţia ierarhului împreună cu noi a timpului actual, prin rugăciunea neîncetată a mătăniilor.
Artista ne înfăţişează trecutul prin expunerea codurilor exigenţelor simbolice a universului cult din perioada brâncovenească,  chipul Sf. Constantin, a cărui viaţă se organiza „în limitele unei morale severe, izvorâtă dintr-o evlavie funciară”[2], şi a familiei sale compunând brâul icoanei.
Spaţiul capătă geometria elegantă a secolelor XVII-XVIII datorită prezenţei fastuoase a Cuvântului din imaginea cărţilor-hrană ce alcătuiesc un topoi fundamental, biblioteca, precum şi a cărţilor liturgice din mâinile ierarhului, reliefându-i acestuia înzestrarea harică de cărturar, tipograf şi iscusit predicator.
Simţul artistic al Sfântului Antim Ivireanul şi capacitatea lui de a relaţiona teologia cu mentalul cultural şi popular al epocii sunt ipostaziate în vocaţia de ctitor, „orientată spre universal”[3], după sublinierea lui André Scrima, cum o indică şi harta pictată de Corina Negreanu în partea dreaptă, iar deasupra se află, într-o firidă, ca loc protector, ctitoria Sfântului Antim Ivireanul, mănăstirea Antim.
În diagonala bisericii din firidă se remarcă un detaliu semnificativ, cu putere de radiaţie simbolică, semn că artista a ştiut să extragă esenţialul din referinţa livrescă. E vorba de „figura nebănuită” a melcului de pe inscripţia de deasupra uşii de intrare în biserică, care îi generează aceluiaşi André Scrima asociaţii şi metafore, una dintre ele mergând în direcţia tabloului lui Rembrandt, expus la Luvru, unde apare un melc monstruos „ce nu duce practic nicăieri – un filosof meditează retras în ungherul chiliei sale”[4].
Prin parcurgerea unei lecturi atente a imaginii, în cheie teologică, melcul antimian îi destăinuie lui A. Scrima „ceva din intimitatea spirituală a omului viu, A. Ivireanul”[5], interpretarea conducând de la „metafora grafică a chiliei monahului” la „locul inimii”[6], revelaţia de mai târziu a mişcării Rugul Aprins.
Focalizarea acestui detaliu citit drept emblemă a rugăciunii isihaste şi care îl recomandă discret pe Sfântul Antim Ivireanul ca isihast, mi se pare a fi piesa de rezistenţă a întregii compoziţii ivite de sub penelul Corinei Negreanu.




[1] Filocalia, supliment al revistei Renaşterea, nr. 11, nov. 2015.
[2] Valeriu Anania, Din spumele mării, Ed. Dacia, 1995, p. 85.
[3] Vezi André Scrima, Timpului Rugului Aprins. Maestrul spiritual în tradiţia răsăriteană, Humanitas, Bucureşti, 1996, p. 118.
[4] Ibidem, p. 125.
[5] Ibidem, p. 122.
[6] Ibidem, p. 128.


Articolele au apărut în Revista Renașterea în numerele din lunile iulie si august 2016






2 comentarii:

Rețineți: Numai membrii acestui blog pot posta comentarii.