cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

...........

...........
foto/dez-văruita pictură murală inestimabilă de la Ribița(România)/luată de pe Google

joi, 20 aprilie 2017

Nostalgia


(poate )
nostalgia/agonia  Paradisului pierdut de  Adam (mai ales) după crima lui Cain

luni, 17 aprilie 2017

Slujba Învierii/ Anul Domnului 2017/ Biserica Sudenților din Cluj Napoca

Filmare, prelucrare și montaj realizate de Benedict Both căruia îi mulțumesc pentru  trimiterea acestui  filmuleț  pe care îl dau mai departe.

Hristos a înviat!





duminică, 16 aprilie 2017

Învierea




În dreptul ochilor, Ierusalimul
în miezul frunții e Bethleemul
trupul aduce cu sine trupul
de fier și fum
ca pe o umbră
     sângele-ncepe și se cufundă-n
uitarea lor, când rezemați în suliți dorm,
giulgiuri alături...
                     Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu
Cel prea înalt,
-Preot în veac, după rânduiala lui 
                  Melchisedec-
a înviat din morți pentru ca lumea să nu
                        se devoreze pe sine...
rugați-vă, întoarceți-vă, puțin veți pătimi
și, la puțin, cât veți cere, se va adăuga tot!...
-vai, azi a venit  și a spus: ,,Urmează-Mă,
vino, vestește!”
Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu
               Cel ale Cărui urme se văd pe plaja stelelor,
la țărmul lui Dumnezeu.
                    A venit într-un grăunte și acolo,
                    între pustiul mic și pustiul apei sub măslini,
                     a fost răstignit.
Lumea nu are decât o singură justificare-Învierea!
Cine a ascultat a auzit
de la marginea lumii și a veacurilor.
Urme moi de rană
cum s-ar scufunda, într-un cer de os, stea de durere
            alungă, în lumină, lumea.

Înviere 2017

HRISTOS A ÎNVIAT!

sâmbătă, 15 aprilie 2017

Săptămâna Mare

,,Nu pot să mă plâng de foame
Hrana mea din ceruri vine
dar mi-e teamă pentru zeul
Ce se va hrăni cu mine.

Sînt prea neagră, sînt prea tristă
Jertfa mea poate să-i pară
Și mai slabă decât este
Și mai rea, și mai amară.

Sângele-ar putea să-l verse
Într-un câmp frumos cu maci
Carnea ar putea rămâne 
Să se-mpartă la săraci.”(Ileana Mălăncioiu/Urcarea muntelui)



Fotografii: Ilinca Negreanu





































miercuri, 12 aprilie 2017

,,Toate păcatele nu sunt decât praf în fața lui Dumnezeu; singurul păcat adevărat este acela de a fi insensibil față de Cel Înviat”(Sf. Isaac Sirul)






Epitaf




duminică, 9 aprilie 2017

Sfintele Împărătese care au apărat icoanele: Irina și Teodora


Un festin vizual şi duhovnicesc înainte de Praznicul Învierii
Originalitatea icoanei Corinei Negreanu, Împărătesele Irina şi Teodora, reiese din situarea cu fineţe a liniei bizantine, evidenţiată de veşmintele expresive şi rafinate — componentă a epocii menită să sublinieze statutul imperial —, în gramatica specificului românesc, cu accent pe tradiţia brâncovenească, după cum ea însăşi marturisea.
Icoana înfăţişează un diafan ce conduce feminitatea spre andreas (bărbăţie), cunoscut fiind faptul că majoritatea împărăteselor bizantine adoptau o mentalitate masculină în problemele de politică a imperiului—perceput ca un corolar al Bisericii —, dar mai mult, după proclamarea ca împărăteasă, Irina a folosit titlul de „Irina , evlaviosul împărat”.
Semnificaţia teologică a icoanei constă în asocierea celor două nume, Irina şi Teodora, care, dincolo de evantaiul uman al intrigilor, comploturilor, conspiraţiilor şi suspiciunilor, reprezintă rotunda biruinţă a Ortodoxiei, cinstirea sinceră şi profundă a sfintelor icoane asigurându-le celor două împărătese, până la un punct, o regenţă plină de succes, în condiţii total nefavorabile, de exemplu pentru Teodora, al cărei soţ, Teofil era iconoclast. De altfel, evlavia sporită a Irinei faţă de Maica Domnului, frumos transpusă de artistă, a determinat-o să-i închine Împărătesei cerului mânăstirea ctitorită de ea în insula Prinkipo.
Şi de această dată primează sursele teologice în derularea muncii iconografice a Corinei Negreanu, întâlnite chiar şi în detaliile icoanei.

editor Nicoleta Pălimaru









,,Puține state  au dat femeii mai mult loc, i-au acordat un rol mai considerabil, i-au asigurat o mai largă influență asupra chestiunilor politice și destinelor guvernării, decât a făcut-o Imperiul Bizantin. Acesta este, cum s-a remarcat pe  bună dreptate, ,,unul din caracterele cele mai izbitoare  ale istoriei grecești din Evul Mediu”. Nu numai că multe împărătese, prin prestigiul frumuseții sau prin superioritatea inteligenței lor,  au exercitat asupra soților lor o influență atotputernică; aceasta ar dovedi mai puțin lucru, căci toate sultanele favorite au făcut la fel. Dar în monarhia fondată de Constantin, aproape în toate  secolele istoriei sale, s-au întâlnit femei care sau au domnit prin ele însele, sau, mai adeseori, au dispus  în mod suveran  de coroană și au creat împărați. Nimic n-a lipsit acestor prințese, nici pompa ceremoniilor prin care se manifestă strălucirea exterioară a puterii, nici actele solemne de autoritate, prin care se atestă realitatea lor. Până și în viața intimă a gineceului, se regăsesc urmele puterii depline pe care o exercita, în mod legitim, o împărăteasă bizantină; iar în viața sa publică,  rolul politic pe care i-l recunoșteau toți bărbații din timpul său, această putere apare și mai clar. Și de aceea, pentru cine vrea să înțeleagă și să priceapă  societatea și civilizația Bizanțului, sunt lucruri destul de noi, poate, de învățat din viața acestor prințese îndepărtate și uitate.”(Charles Diehl, Figuri Bizantine, Editura pentru Literatură, 1969, p. 178-179)

Cei o mie de ani ai Bizanțului, trebuie să recunoaștem, au fost marcați de foarte multe figuri și chipuri feminine. De la auguste rafinate, evlavioase, creștine, frumuseți ambițioase, împărătese mai puțin virtuoase ori seduse pătimaș de putere, la femei aristocrate, mame creștine de sfinți sau simple femei care au făcut istorie sau au marcat istoria Bizanțului  în vremuri de  crize politic-bisericești(nu numai!), care au dat dovada unui caracter ajuns la măsura ,,bărbatului desăvârșit”. Biografiile lor pot fi interpretate în fel și chip. Pentru noi nu contează viața tumultoasă, spectaculară ori scandaloasă din punct de vedere etic-moral la un moment dat, atât de mult viciile și slăbiciunile, ci unda de lumină pe care au lăsat-o prin tot ce au făcut în istoria îndelungă a Imperiului și mai ales în viața Bisericii până la noi. Sigur, rămân piloni de marcaj, cariatidele teocrației, Sfânta Împărăteasă Elena, mama împăratului Constantin, Teodora lui Justinian, Pulcheria, Evdochia lui Teodosie, Zoe Porfirogeneta, Irina, femeile rafinate din dinastia Comnenilor... etc. etc. Dar, două împărătese, prin puterea ce li s-a dat, putem spune că au restaurat moștenirea Sfintei Împărătese Elena, Ortodoxia, după o lungă și oribilă criză iconoclastă: Irina apoi, Teodora. Iconarii și iconografii din trecut și de azi,  monahii și întreg clerul bisericesc le datorează mult acestor basilee pentru rolul însemnat ce l-au avut de gestionat în criza istoriei bisericești și imperiale. Sigur, sprijinite de mari oameni deveniti sfinti ai Bisericii. Creditânt cu prezența și voința lor decizională ultimele două  Sinoade Ecumenice care au stabilit/rectificat fundamental adevăruri de credință și Crez, au făptuit  și confirmat astfel atestatul icoanei în Ortodoxie. Rolul și rostul liturgic al acestora. Căci Ortodoxia fără icoană nu mai e ortodoxie ci ideologie. Dacă Irina nu s-a putut impune total în fața iconoclaștilor la Sinodul Ecumenic VII de la Niceea (787 d. Hr.), aceștia având încă suficiente influențe autoritare și boicotând în fel și chip hotărârile sinodale, căci încă era suficientă ostilitate iconoclastă în clasele sociale și în punctele cheie ale puterii de stat și ale Bisericii, Teodora a continuat lupta  pentru recunoașterea icoanelor și, a învins, la distanță de 50 de ani, prin invocarea unui nou Sinod Ecumenic în  anul 843 d.Hr.
Nu-mi propun să le schițez portretele biografice aici. Sunt nemaipomenite. Ar fi prea mult. Ele pot fi cercetate în cărțile și scrierile lăsate de la istorici, bizantilonogi veritabili și critici istorici precum Charles Diehl(bunul prieten al lui Nicolae Iorga,) la Lynda Garland etc.  La fel,  sinaxarele și documentele bisericești pot fi cercetate pentru a le înțelege și mai bine  rolul determinant, rostul și viața captivantă a acestor împărătese declarate și recunoscute de/în Biserică ca fiind sfinte.

Sfintele Împărătese care au apărat icoanele, Irina(787) și Teodora(843)
În fapt, icoana reprezintă trei împărătese, incluzând-o central pe Maica Domnului Hodighitria(Povățuitoarea) cinstită de fericitele basilee ,,care L-au iubit pe Hristos”. Sus, centrat, Sf. Mahramă sau Năframa Regelui Abgar- izvorul și temelia icoanelor. Jos, centrat, o emblemă ce se referă la Anul Omagial 2017 închinat icoanelor și iconarilor.
icoană pe lemm (31x42 cm) de Corina Negreanu/2017



(două) rodii, lauri și rodiri...

Veșnică pomenire celor care mărturisesc cu gura, cu inima și cu mintea, prin cuvânt, prin pictură și prin Icoane venirea Cuvântului lui Dumnezeu în trup.
(Synodykon, Al Șaptelea Sinod Ecumenic)

Potirul amarului...


În icoana închinată sfinţilor martiri din închisorile comuniste ai impresia că trupurile vin spre privitor şi îl solicită în două moduri: mai întâi prin suferinţa care îşi găseşte sensul în Hristos, apoi printr-o mai atentă cinstire a lor. Feţele liniştite ale martirilor şi mărturisitorilor sugerează împăcarea fără rest atât cu ei înşişi, cât şi cu o lume ce i-a smuls în chip samavolnic de la cursul firesc al vieţii. Prezenţa gratiilor, subţiindu-se până la transparenţă şi anulând astfel contururile unui spaţiu al cruzimii şi torturii fizice şi morale, ţine de o subtilitate a artistei. Elementul definitoriu îl semnifică persoana patriarhului Iustinian, ce deschide o nouă perspectivă asupra icoanei: în condiţii de prigoană, Biserica a rămas vie împreună cu întâi stătătorul ei.
Aş încheia succintele observaţii cu o mărturisire a IPS Bartolomeu.. „Viaţa de închisoare, oricum, se îndură greu. Nervii sunt puşi încontinuu la încercare, situaţiile-limită se pot ivi la tot pasul”

editor Nicoleta Pălimaru




,,Mărturisitori și martirii români din temnițele comuniste”
 icoana pictată pe lemn/31,5x42 cm
 Corina Negreanu/ 2017 


Tu, Doamne, care ai coborât la iad ca să ridici de acolo neamul omenesc, Tu, care și în întunecata perioadă comunistă ai cercetat neamul nostru coborând în iadul concentraționar al temnițelor comuniste, vino și acum și coboară în iadul întunecat al vieții noastre viclene, fățarnice și înrăite, și înviază sufletele noastre.”(Rugăciunea părintelui Ciprian)













                    

Succintă ermeneutică iconografică                                   
Domnul Iisus Hristos coboară și rămâne între adevărații lui ucenici, următori Lui în întunericul  iadului din închisorile comuniste, al  universului concentraționar și al prigoanei ideologiei totalitariste din România anilor 1946-1964. Întunericul acesta trimite la întunericul peșterii în care S-a născut Hristos. Peștera luminoasă- lăuntrul inimii, peștera neagră din afară-temnița.
Acești adevărați ucenici pătimesc pentru nelepădarea de credința în Iisus Hristos. Ei sunt martorii, mărturisitorii și martirii dumnezeirii Fiului lui Omului pe pământ.
Domnul Iisus Hristos poartă semnele Patimilor: hlamida, bătaia, goliciunea, batjocura oamenilor, scuipările, goliciunea. Asemeni, zeghele.
Prezența vie și smerită a Mântuitorului în mijlocul deținuților(aflați nu întâmplător în poziție verticală, de coloană) ridică, îmbărbătează și dăruiește fiecăruia eliberarea interioară, libertatea, mângâierea, lumina lăuntrică, mult mai valoroase decât  libertatea și lumina trupească.
Această eliberare interioară, a prezenței hristice în sufletele,  a fost miza expresivității icoanei. Gratiile și zidul închisorii nu i-au stat în cale Mântuitorului Iisus Hristos.
În afara închisorii, ca un far, ca o veghe și o îngrijorare necontenită, se află Patriarhul Justinian Marina, cel care a cârmuit, chivernisit și a salvat(cât i-a stat în putință) cu tact, înțelepciune și dragoste, Biserica Ortodoxă Română în anii de grea încercare peste țară. În mâini poartă toiagul arhieresc- simbol al puterii  ecleziale date de Domnul Iisus Hristos. Poartă și o lumânare, simbol al trezviei, discernământului și nădejdii pe care le-a întărit prin tot ce a făcut ca Biserica și Credința Ortodoxă să nu piară. De asemenea,  nădejde pentru cei din afara închisorilor pentru care s-a luptat să păstreze bisericile deschise iar preoții să-și poată continua  sub  ostilități  și prigoană lucrarea și misiunea. Nădejde și pentru cei din închisori pentru că pe mulți i-a ținut ascunși sau i-a protejat cum a știut,  sau chiar a intervenit pentru ei a nu fi arestați,  ori  pentru a fi eliberați. Pentru cei eliberați nu a contenit să le ofere direct ori discret ajutorul, nelepădându-se de ei, cei marginalizați.
Pavimentul labirintic care apare în pictura bisericească din perioada brâncovenească, aduce aminte de locul pardosit cu pietre din curtea lui Pilat din Pont, unde Mântuitorului I S-a făcut judecată nedreaptă,  fiind  batjocorit, scuipat, lovit, îmbrăcat în porfiră mincinoasă împodobit cu cunună de spini și condamnat la moarte fără vină.


Prea plinul amar al potirului


joi, 6 aprilie 2017

Pelerinaj...

Fotografii Benedict Both/1  aprilie 2017