cerul
e o pasăre
în Dumnezeu(Daniel Turcea)

icoană Corina Negreanu

icoană Corina Negreanu

..........

MARIN GHERASIM- imagine preluată de pe internet

marți, 25 iulie 2017


Primite și date mai departe...


Cuvinte alese
la Maica Gavrilia



1. Orice loc poate deveni locul Învierii. Este de-ajuns să trăiești smerenia lui Hristos.
2. Cât despre somn, destul este să ne păstrăm trezvia.
3. Sunt oameni care au trezvie pentru unele lucruri, și sunt oameni care au trezvia în toate.
4. Aceasta e spiritualitatea ortodoxă: nu o cunoaștere pe care o înveți, ci o cunoaștere pe care o înduri.
5. Să nu vă doriți multe lucruri, mai multe decât aveți și care sunt îndepărtate. Mai bine îngrijiți-vă să sfințiți cele pe care le aveți.
6. Aceasta este educația: să învățăm să-L iubim pe Dumnezeu.
7. Nimic nu este mai ieftin decât banii.
8. Mai bine iadul aici decât în lumea de dincolo.
9. Nu (contează) ceea ce spunem, ci cum trăim. Nu ceea ce facem, ci ceea ce suntem.
10. Îmi pun rasa și nu mai spun nimic decât dacă sunt întrebată. Rasa vorbește.
11. Dacă ai dragoste pentru toată lumea, întreaga lume e frumoasă.
12. A zis cineva: creștinul este acela care curățește dragostea și sfințește fapta.
13. Ne dorim libertatea. De ce? Ca să putem fi robii patimilor noastre.
14. Conferința: un loc unde oameni de nimic se adună și hotărăsc că nu e nimic de făcut.
15. Scopul este ca, chiar și atunci când avem „paraziți” în cap... să-L avem pe Paraclet (Duhul Sfânt) în inimă.
16. Devenim o întruchipare a Cerului atunci când zicem „Facă-se voia Ta precum în cer, și pe pământ”.
17. Omul care nu iubește nu observă asta, cum omul nu își dă seama că respiră.
18. Când porțile Raiului sunt deschise, și porțile de pe pământ sunt deschise.
19. Când mintea (nous) nu este risipită în lucruri lumești și este unită cu Dumnezeu, chiar și când spunem „Bună ziua”, cuvintele noastre devin o binecuvântare.
20. Orice respingere și orice lucru rău ne distruge lucrarea.
21. Nu trebuie să fiinţăm înaintea oricărui chip și asemănare a Celuilalt. (We must not exist before every image and likeness of the Other.)
22. La începutul vieții noastre, avem nevoie de prezența altora pe care să-i iubim sau care să ne fie prieteni. Pe măsură ce înaintăm, cel Unul - Domnul - ne umple cu o asemenea dragoste și cu o asemenea bucurie, încât nu mai avem nevoie de nimeni (altcineva). Toată această tânjire a sufletului după un altul asemenea lui apare la început pentru că sufletul nu știe pe Cine iubește, și de aceea crede că are nevoie de o anumită persoană (omenească).
23. De multe ori Dumnezeu nu vrea fapta, ci intenția. Îi este destul să vadă că dorești să-i împlinești poruncile.
24. Iisus Hristos a dat regula de aur: singur și cu ceilalți.
25. Când Dumnezeu ne-a făcut, ne-a dat viață și a suflat Duhul Său întru noi. Acel Duh este Dragostea. Când ne lipsește dragostea, rămânem doar trup și astfel suntem cu totul morți.
26. Creștinul trebuie să respecte taina existenței oricui și a oricărui lucru.
27. Dacă vrem să ajungem la lepădarea de sine, să iubim, să iubim și iar să iubim, și astfel să ne unim întru totul cu Celălalt, cu fiece „altul”. Apoi, te întrebi la sfârșitul zilei: „Vreau ceva?” - „Nu” - „Îmi trebuie ceva?” - „Nu.” - „Îmi lipsește ceva?” - „Nu”. Asta e!
28. Omul înduhovnicit este cel care ajunge la deplina lepădare de sine și care a înțeles pe de-a-ntregul că orice se întâmplă este din voia sau cu îngăduința lui Dumnezeu.
29. Numai când omul încetează să citească orice altceva decât Scriptura poate să înceapă să se îmbunătățească duhovnicește. Numai atunci, unit cu Domnul prin rugăciune, poate să audă voia lui Dumnezeu.
30. Să nu dorești niciodată nimic altceva decât voia lui Dumnezeu și să primești cu dragoste relele care ți se întâmplă.
31. Să nu răspunzi cuiva cu răul pe care ți l-a adus, ci vezi-L pe Hristos în inima lui.
32. Să nu zici niciodată: „De ce mi s-a întâmplat mie asta?” Sau când vezi pe cineva cu cangrenă sau cancer sau orb, să nu te întrebi „De ce li s-a întâmplat lor asta?” Ci roagă-L pe Dumnezeu să-ți dea să vezi de partea cealaltă a răului (vieții de aici- n.ed.). Atunci vei vedea cu îngerii cum sunt lucrurile e fapt: toate se fac conform planului lui Dumnezeu. Toate!
34. Dacă vrem să fim buni călugări, trebuie să ne gândim în fiecare clipă la Dumnezeu, înaintea monahismului. Altfel nu vom deveni buni călugări.
36. Punctul nostru cel mai slab sunt multele cuvinte și discuții.
38. Când te-ai gândit să critici... la judecarea celorlalți, roagă-L pe Domnul să te stăpânească în acel ceas, ca să poți iubi acea persoană așa cum Domnul o iubește. Apoi Domnul te va ajuta să vezi în ce stare te afli. Dacă Hristos ar fi de față, ai putea critica pe cineva?
42. Ceea ce spunem rămâne veșnic.
43. Numai când vei avea Dragoste desăvârșită vei putea să ajungi la nepătimire (apatheia).
48. Când va fi nevoie, Dumnezeu ne va trimite pe cineva. Suntem cu toţi împreună-mergători.
49. Limbajul lui Dumnezeu este tăcerea.
50. Oricine trăiește în trecut este ca și cum ar fi mort. Oricine trăiește în viitor în imaginația lui este naiv, pentru că viitorul îi aparține doar lui Dumnezeu. Bucuria lui Hristos se găsește doar în prezent, în veşnicul Prezent al lui Hristos.
59. Mai bine zi Rugăciunea lui Iisus cu glas tare decât să n-o zici deloc.
66. Neliniștea și grija sunt pentru cei care n-au credință.
67. Dragostea este mereu pe Cruce.
68. Dragostea nu se găsește altundeva decât pe Cruce.
69. O relație este dificilă atunci când „Eu” este pus înaintea lui „Tu”.
70. Precum Domnul te iubește, așa îl iubește și pe dușmanul tău.
71. Vrei să te rogi? Pregătește-te să-I dai răspuns lui Dumnezeu în taină.
74. Ar trebui să facem în așa fel încât să trăim în lume ca uleiul și apa dintr-o candelă, care nu se amestecă și altfel trăiesc întru și pentru Dumnezeu: în lume, sau nu din lume.
75. Toți suntem vase, uneori ale Luminii, alteori ale Întunericului.
80. Numai când suntem liniștiți, nu trupuri agitate... care se foiesc de colo-colo... prinși în multe activități... le îngăduim îngerilor să facă ceva.
81. Fă ceea ce trebuie să faci, și Domnul va face ceea ce trebuie să facă.
93. Ce minunată este Taina zilei de Mâine!
95. Domnul a zis: „Oricine ar vrea ceva, crezând, va primi acel lucru”. Destul este ca acea rugă să fie în acord cu poruncile Domnului, adică: cu Dragostea.
100. Dacă ai ști că nu ești „aici”, atunci ai fi „dincolo”.
101. Ca să se întâmple minuni, destul este să iubim. Nici rugăciunea, nici șiragul de mătănii nu are asemenea putere.
102. Experiența mea mă învață că nimeni nu poate ajuta pe altcineva, oricât de mult și-ar dori ei, cu dragoste, aceasta. Ajutorul vine doar de la Dumnezeu la timpul hotărât de El.
103. Când Îl avem mereu pe Dumnezeu în minte, Domnul se gândește și El mereu la noi.
105. Suntem de folos doar când nu existăm pentru noi înșine; și invers.
106. Nu trebuie să luăm hotărâri în locul altora. Să îi lăsăm în seama Îngerilor și aceștia vor găsi cea mai bună soluție.
107. Să nu uiți niciodată că ești al Lui.
108. Ca Simon din Cirene să fim gata să alergăm în ajutorul semenilor noștri.
109. Dacă ceri ajutor de la un om ocupat, el te va ajuta, nu omul leneș și nepăsător.
110. Vai mie, dacă nu iubesc!
111. Trei lucruri sunt de trebuință: întâi, dragostea; cel de-al doilea: dragostea; și al treilea: dragostea.
112. Postul de mâncare e așa ușor când cineva vrea să slăbească! Și e așa de greu miercurea și vinerea, când e cerut de Biserică!
113. În Biserică ar trebui să stăm mereu în același loc, pentru Îngeri.
114. După Liturghie, ar trebui să rămânem cât de mult se poate în Biserică, pentru Îngeri.
115. Când vorbim și cineva ne întrerupe, să nu mai continuăm. Înseamnă că nu va auzi ceea ce avem de spus. Îngerii fac așa.
116. Cel care nu vrea să vadă pe nimeni nu este om.
117. Nicăieri nu suntem „pentru totdeauna”.
118. Orice ni se întâmplă este numai vina noastră.
119. În fiecare dimineață, să semnăm în alb noua pagină care se deschide. Să-L lăsăm pe Dumnezeu să scrie pe ea ce vrea.
120. Când ne rugăm, ar trebui să ne încuiem ușa.
125. De nu vei ajunge în pragul deznădejdii, nu vei vedea nicicând Lumina.
136. Liniștește-te și cunoaşte... nu există școală mai mare decât această liniștire a minții.
137. Singura adevărată bucurie este negrija (slobozirea de grijile vieții).
150. Hristos ne-a zis: „Mergând, învățați toate neamurile”. Și noi, care tăcem din gură, ce facem?
179. Cea mai puternică rugăciune este rugăciunea Epiclezei din Sfânta Liturghie.
183. Dragostea este o bombă care nimiceşte tot răul.
192. Zilele trecute o doamnă m-a întrebat cum va fi după moarte trecerea prin 'vămile văzduhului'. I-am spus: „Le voi zice (dracilor) că Lumina lui Hristos pe Toate le luminează. Voi, însă, sunteţi în întuneric, iar eu nu vă văd!”
194. Cea mai mare parte a rugăciunii mele este acum de mulțămire. Ce altceva să cer, dacă am totul?
199. Domnul a pus înțelegerea în cap. Știi de ce? Ca să nu ne vedem pe noi înșine. Da! Ca să-l vedem doar pe celălalt și să-l iubim doar pe celălalt. Și ca să ne vedem pe noi înșine în ochii Celuilalt.
243. Unii vor să ajungă la Înviere fără să meargă pe drumul Golgotei.
244. Pentru că n-au putut înfăptui Evanghelia trăind în lume, creștinii au fugit. Așa au apărut cei dintâi monahi.
259. Orice om este „trimis”.
267. Sufletul nostru este o răsuflare dumnezeiască. Trupul nostru este Zidirea Lui. Suntem întru totul chipul (icoana) lui Dumnezeu.
290. Ziua și noaptea să-L binecuvântăm pe Domnul pentru darurile pe care ni le dă!
291. Puține cuvinte, multă dragoste. Către toți. Oricine ar fi ei.
388. Haideţi să fim tăcuţi.


imagini preluate de pe internet

luni, 17 iulie 2017

ARTHOS-Nr. 26/2017


A apărut un nou număr al revistei Arthos-muncit- dedicat în principal martirilor și mărturisitorilor din inchisorile comuniste din România dar și alte materiale, reportaje,  articole, interviuri, imagini inedite etc.  în 116 pagini. Iată câteva crâmpeie din conținutul revistei:






 




















duminică, 9 iulie 2017

Despre evlavia estetică sau dracul estet credincios (II)

,,Cine știe? Niște ochi care au păstrat vederea iubirii îl vor vedea oare pe Iisus ieșind încet, discret din acest sanctuar care adăpostește un iconostas frumos? Cântările vor continua să răsune, norii de tămâie să se ridice, credincioșii să aducă un cult suav și extatic frumuseții,  dar Hristos va ieși în piață și se va amesteca cu mulțimea cerșetorilor, a leproșilor,  a dezmoșteniților, a inimilor moarte, a nebunilor pentru Hristos. Hristos se duce la răspântii, în închisori,  în ospicii, în casele închise. Își pune iarăși sufletul pentru prietenii Săi. Înaintea Lui, Adevărul și Frumusețea veșnice, ce mai reprezintă frumusețea  și urâțenia noastră? Nu este oare frumusețea noastră urâțenie în fața frumuseții Sale veșnice? Sau din contră, el nu vede urâțenia noastră, în viața noastră de mizerie, în rănile și sufletele noastre rănite, propriul Său chip divin, reflexul slavei Sale, frumusețea Sa veșnică? Și atunci va reveni în biserici însoțit de toți cei pe care i-a chemat la nunta Sa, adunați de la colțurile străzilor: ologi, cerșetori, prostituate și păcătoși. Să dea Dumnezeu să nu se producă acel lucru îngrozitor: ca paznicii frumuseții, pasionați de toate splendorile lumii, să ajungă să nu mai sesizeze frumusețea Lui și să nu-L lase să intre în templu tocmai  pentru că este însoțit de această mulțime desfigurată de păcat, de urâțenie, de înșelăciune, de  desfrâu și de ură.(...)

Cultul idolilor, propriu și tipului estetic de evlavie, riscă să sfârșească producând acest rezultat: ceea ce n-ar trebui să fie decât camașa lui Iisus, decât un dar de geniu al omului adus  în iubire lui Iisus-măreția slujbelor, frumusețea cântărilor- se transformă într-un scop în sine și ajunge să-L înlocuiască pe Hristos însuși. Armonia din inima cultului devine atunci un idol căruia îi sunt sacrificate sufletele oamenilor, al său ca și al celuilalt. Întreaga urâțenie a lumii, rănile, durerile ei sunt îndepărtate, mascate, ca să nu întunece adevărata pietate. Însăși suferința și moartea Domnului nostru suferă aceeași transformare: suferința Sa de om, întristarea Sa dobândesc o formă estetică și suscită o evlavie cucernică. Nu, iubirea e un lucru înfricoșător; i se întâmplă să coboare până în străfundurile cele mai necuprinse al  spiritului omenesc, să se dezbrace până la pierderea oricărei forme, până la distrugerea armoniei; și nu are loc acolo unde domnește o frumușețe găsită și instituită o dată pentru totdeauna.”
(Iubirea nebună de aproapele.Viața și învățăturile maicii Maria Skobțova, Ed. Deisis, Sibiu, 208,  p.124-126)


Sf. Muceniță Maria Skobțova, icoană preluată de aici

vineri, 7 iulie 2017

Despre evlavia estetică sau dracul estet credincios (I)

Cuvintele Sfintei Mucenițe Maria Skobțova se potrivesc evident de minune și artiștilor bizantini de elită...

,,Dar această abordare estetică a credinței a determinat încetul cu încetul un tip moral destul de ușor de conturat. Frumusețea și sesizarea ei aparțin întotdeauna unei elite; există inevitabil un aristocratism cultural în orice estetism. Cel care apără aceste valori va diviza fatalmente lumea întreagă în prieteni(cei care înțeleg aceste valori) și dușmani(profani). Crezând că frumusețea este esențialul în viața Bisericii, el va împărți lumea în două grupe: de-o parte ,,mica turmă” de cunoscători, iar pe de cealaltă parte mulțimea celor nevrednici, pe care-i va scoate în afara incintei bisericii. În mintea unui astfel de om misterul nu se revelează decât foarte puținora: la picioarele Domnului nu vor ședea păcătoșii, prostituatele, nu vor ședea nici cei prea simpli, prea neșlefuiți pentru a găsi o oarecare satisfacție  în estetica  savantă a slujbelor.
Considerând estetica drept criteriu unic, drept măsură unică a lucrurilor, omul se simte parte a unui întreg complex și se crede obligat să nu-l deranjeze, să nu deplaseze nimic. Îi adoptă ritmul supunându-i viața sa interioară. Ca și ritualismul și legalismul, el își organizează într-un mod deosebit viața cotidiană și face din asta un mare merit. De aceea, el se va extazia de anumite pasaje ale slujbelor, de anumite stihiri, de Canonul Sfântului Andrei Criteanul etc., când luând aminte la valoarea artistică a  acestor texte, când subliniindu-le caracterul arhaic sau armonia compoziției. Astfel criteriul estetic îl înlocuiește pe cel spiritual și le îndepărtează treptat pe toate celelalte. Estetul va merge până la a-i privi pe credincioși în biserică ca pe un decor obligatoriu al oricărei celebrări, sau, mai rău, ca pe niște profani inoportuni și exasperanți care, prin ignoranța, stângăcia sau uneori prin grijile personale sau cererile lor tulbură atmosfera generală de evlavie și de armonie. Estetul se topește de plăcere în norii  de tămâie, se lasă legănat de vechile cântări, admiră sobrietatea icoanelor din Novgorod, ascultă cu atenție întorsăturile naive  ale stihurilor. A primit totul și e satisfăcut; cupa îi e plină și e teamă să n-o răstoarne. Ceea ce îi produce teamă sunt detaliile de prost gust, cum sunt nefericirea celuilalt care stârnește milă, slăbiciunea celuilalt care-i produce dezgust -tot micul ansamblu complicat și întortocheat al sufletului omenesc.
E evident că nu iubirea trebuie să o căutăm în această evlavie care e estetismul, nu mai mult de altfel decât ura... Nu vom găsi aici decât un dispreț rece și trufaș față de profan, o admirație extatică a frumuseții, o scleroză adeseori aproape de formalism, o aprigă dorință de a apăra această lume atât de armonioasă, atât de bine organizată, de invazia oricărei murdării, a oricărei note false.”

(Iubirea nebună de aproapele.Viața și învățăturile maicii Maria Skobțova, Ed. Deisis, Sibiu, 208,  p. 119-120)
Sfânta Maria Skobțova-fotografie preluată de pe internet
,, Care sunt perspectivele acestui tip de evlavie? Viața noastră aspră, grea  și sfâșiată de contradicții, se întoarce spre Biserică  cu toate suferințele sale și tensiunile  ei brutale și grosolane. Desigur, ea cere un spirit creator, capabil nu numai să reconsidere și să transforme trecutul, ci și să suscite din nou, să răspundă la noi preocupări, să atingă noi pături sociale,  adesea inculte și lipsite de tradiții.  Biserica  urmează să fie  copleșită de gloate, de tulburările lor,  de aceea va trebui să se coboare la nivelul lor. Toate acestea par  să hotărască destinul  elitei estetice. Această elită care știe să-și exprime și formuleze gândul,  pretinde că posedă toate bogățiile Bisericii și nu se gândește să modifice, să coboare, să trădeze simțul frumuseții Bisericii pe care îl are; și cum e  deopotrivă incapabilă  să se sacrifice din iubire, ea va apăra cu îndârjire  ceea ce crede că e stânga Bisericii, cu riscul de a închide calea profanilor. Zadarnic vor geme mulțimile: rănile noastre ne ard, luptele sociale și ura ne-au otrăvit, viața noastră de zi cu zi este un deșert, nu mai avem răspunsuri  la problemele vieții și ale morții! Vino să ne salvezi,  Iisuse! Între această mulțime și  Hristos se vor  ridica paznicii frumuseții hainei lui Hristos; ei vor răspunde că ura și lupta ne-au deformat chipurile,  truda de zi ci zi a pervertit darul contemplației și frumuseții pe care nu-l pot gusta cei care nu au învățat  să-l aprecieze. Cântările melodioase,  modulațiile citirilor  cu voce blândă,  fumul de tămâie, tot acest leșin cucernic în frumusețe vor  învălui ca un nor fața plină de suferință a lui Hristos, vor face să tacă suspinele, să se plece capetele,  să adoarmă speranța. Unii se vor lăsa legănați  pentru un timp de această armonie învăluitoare, alții vor pleca.

Atunci o prăpastie se va deschide între Biserică și viață. Esteții, paznicii frumuseții,  vor supraveghea această prăpastie în numele armoniei,  al ritmului, al coerenței, în numele frumosului.  Profanii vor rămânea pe celălalt țărm fără să caute să-l treacă."(p. 122-123)